Durerile de cap la copii: cauze frecvente si cand reprezinta acestea un semnal de alarma
Durerile de cap sunt unele dintre cele mai frecvente motive care ridica semne de intrebare, mai ales cand acestea sunt manifestate de un copil. Cu cat varsta este mai frageda, cu atat parintele tinde sa fie mai ingrijorat atunci cand micutul semnaleaza prezenta durerilor de cap. Si bebelusii pot avea dureri de cap, de cele mai multe ori nefiind vorba de ceva serios. Tocmai pentru ca exista mai multe tipuri de dureri de cap, medicul trebuie consultat pentru un diagnostic corect si tratament adecvat.

Continutul articolului
De ce au copiii dureri de cap?
S-ar putea sa fii surprins sa afli ca durerile de cap la copii pot fi frecvente, dar nu sunt neaparat grave. Copiii de toate varstele, chiar și bebelusii se pot confrunta cu dureri de cap, migrene sau dureri aparute pe fondul tensiunii si stresului. Atunci cand durerile de cap la copii sunt insotite si de alte simptome precum greata, varsaturi la copii si febra asistenta medicala de urgenta este necesara pentru a evita complicatiile ce pot sa apara
Exista situatii in care copiii pot avea dureri de cap cronice zilnic. Sunt o multime de motive pentru care copiii se poate confrunta cu dureri de cap, de la infectii si anxietate, pana la traumatisme minore ale capului. (1) Cele mai intalnite cauze ale durerilor de cap la copii:
- boli simple - raceli comune, gripa;
- infectii ale urechii - otita la copii;
- infectii ale sinusurilor;
- meningita;
- encefalita;
- traumatisme la nivelul capului;
- stres;
- depresie;
- exercitii fizice intense - in cazul sportivilor;
- hemoragie cerebrala;
- tumori;
- predispozitie genetica pentru migrene;
- unele alimente si bauturi;
- factori emotionali - anxietatea la copii. (1), (2)
Dureri de cap la copii: factori de risc
- pubertatea la fete;
- dureri de cap si migrene in familie;
- adolescenti sau tineri. (1)
Tipuri de dureri de cap la copii
- durere primara;
- durere secundara - rara, poate fi un simptom al unei boli mai grave.
Tipuri de dureri de cap primare la copii
- cefalee tensionala - cauzata de stres, conflicte mintale si emotionale;
- migrena - varsta medie de aparitie a migrenelor la copii este de 7 ani la baieti si 10 la fete, insa, pot sa fie sesizate la fete odata cu menstruatia;
- dureri de cap in serie - rare, pot dura de la cateva saptamani pana la cateva luni, dispar si reapar dupa 1 - 2 ani; au fost diagnosticate la copii de peste 10 ani, in special la baieti adolescenti. (3)
Tipuri de dureri de cap secundare la copii
Acestea nu apar de obicei ca afecțiune izolată, ci ca simptom al unei alte boli sau condiții medicale.
- infecții – viroze respiratorii, sinuzite, otite, meningită sau encefalită; cefaleea apare de obicei însoțită de febră, oboseală, greață;
- traumatisme craniene – după lovituri la cap, pot apărea dureri persistente, amețeli, tulburări de vedere sau somnolență;
- probleme oculare – defecte de vedere nediagnosticate (miopie, hipermetropie, astigmatism) sau oboseală oculară pot provoca dureri de cap, mai ales după citit sau stat la ecrane;
- tulburări ale coloanei cervicale și posturii – poziția incorectă la birou sau la calculator poate duce la tensiune musculară și cefalee;
- hipertensiune arterială – rară la copii, dar poate fi o cauză de cefalee persistentă;
- tumori sau malformații cerebrale – extrem de rare, însă durerile de cap frecvente, progresive și însoțite de vărsături matinale, tulburări de echilibru sau vedere pot indica această cauză;
- intoxicații / efecte adverse ale medicamentelor – expunerea la monoxid de carbon, anumite medicamente sau substanțe toxice pot declanșa dureri de cap.
Simptome ale durerilor de cap la copii
Simptomele durerilor de cap la copii sunt diferite, intensitatea este variata si trebuie sa facem distinctia intre tipurile de dureri.
Simptome in migrena
- dureri de cap pulsatile care se agraveaza cu timpul, uneori durerile de cap sunt in zona fruntii la copii;
- greata si/sau varsaturi;
- dureri abdominale;
- sensibilitate extrema la lumina si sunete;
- plans si leganare inainte-inapoi in incercarea de calmare.
Simptome in cefalee tensionala
- senzatie de apasare in muschii gatului si capului;
- durere usoara pana la moderata, fara pulsatii, pe ambele parti ale capului;
- somnolenta la copiii mai mici.
Simptome ale durerilor de cap la copii in serie
- dureri de cap ascutite in grupuri de 5 sau mai multe episoade, pe o parte a capului;
- plans cu lacrimi;
- congestie sau nasul infundat la copii;
- secretii nazale;
- neliniste sau agitatie. (1), (3)
Oricare dintre simptome ar trebui sa te determine sa mergi cu copiii la medic pentru un diagnostic corect si tratament adecvat. Febra si durerea de cap la copii pot fi un semn al unor alte probleme de sanatate pentru care sunt necesare ingrijiri de specialitate in cel mai scurt timp. Varsaturile si durerea de cap la copii sunt de asemenea situatii cu potential alarmant, deshidratarea la copii si bebelusi este o complicatie, iar ajutorul medical este necesar urgent.

Cum sunt diagnosticate durerile de cap la copii?
Medicul va consulta copiii cu durere de cap si va purta o discutie amanuntita cu parintii pentru a putea stabili cauza simptomelor neplacute si un diagnostic. Istoricul medical si familial sunt importante. Medicul poate recomanda efectuarea unor analize suplimentare: analize de laborator de sange si urina, CT, RMN cerebral, punctie spinala, polisomnografie - pentru tulburarile de somn.
Controlul oftalmologic, precum si cel neurologic pot fi uneori pe lista de investigatii, in cazuri rare si evaluarea psihiatrica este o varianta pe care medicul o poate avea in vedere. Consultul medical la ORL sau cel de gastroenterologie pot fi parte a unei examinari complexe atunci cand se incearca stabilirea cauzei aparitiei durerilor de cap la copii. (3), (4)
Cum se trateaza durerile de cap la copii?
Tratamentul durerilor de cap la copii depinde de tipul si severitatea acestora. Interventiile pot include atat medicamente, cat si terapii non-farmacologice si modificari ale stilului de viata, pentru a ameliora simptomele si a preveni recurentele.
Medicamente pentru dureri de cap la copii
Varianta nu este neaparat prima optiune, insa, prescrierea unor analgezice, medicamente pentru durerile puternice de cap si migrenele copiilor ar putea ameliora simptomele si oferi ajutor celor mici, chiar si pe parte de prevenire a recidivelor.
Terapii variate
- tehnici de relaxare - respiratie profunda, yoga, meditatie si relaxare musculara progresiva;
- antrenament de biofeedback - redobandirea controlului asupra functiilor corpului cu ajutorul unor dispozitive de monitorizare;
- terapie cognitiv-comportamentala - managementul stresului si reducerea severitatii durerilor de cap;
- acupunctura:
- masaj. (1), (2)
Remedii de efectuat acasa
- relaxare si odihna de calitate intr-un mediu linistit si intunecat;
- compresa rece pe frunte;
- dieta echilibrata - gustari sanatoase pe baza de fructe si legume, alimente pentru copii de calitate, alimentatie bogata in surse naturale de vitamine si nutrienti esentiali organismului;
- evitarea factorilor declansatori - ciocolata, unele produse si bauturi cu cofeina;
- exercitii fizice regulate;
- adoptarea unor schimbari in stilul de viata - mese regulate, evitarea lipsei somnului si a suprastimularii inainte de culcare, timp de ecrane limitat (3), (4)
Vitaminele si suplimentele alimentare pentru copii pot fi o completare a masurilor de acasa, mai ales daca medicul recomanda acest lucru.
Posibile complicatii in durerile de cap la copii
Aceste dureri, ignorate si lasate netratate, pot cauza in cazul celor mici:
- probleme de comportament;
- probleme in viata personala si de relationare sociala;
- depresie. (3)
Durerile de cap la copii sunt frecvente, dar majoritatea nu sunt grave. Totusi, observarea atenta a simptomelor si consultul medical sunt esentiale pentru a identifica cauzele si a preveni eventualele complicatii. Adoptarea unui stil de viata echilibrat, cu odihna suficienta, alimentatie sanatoasa si tehnici de relaxare, poate contribui semnificativ la reducerea frecventei si intensitatii durerilor de cap la copii.
Disclaimer: Informatiile prezentate in acest articol au scop informativ si nu inlocuiesc consultul medical specializat. In cazul aparitiei durerilor de cap frecvente, severe sau insotite de alte simptome ingrijoratoare, parintii trebuie sa se adreseze medicului pediatru sau unui specialist pentru evaluare si tratament adecvat.
Surse:
- „Headaches in children - Symptoms & causes”, Mayo Clinic, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/headaches-in-children/symptoms-causes/syc-20352099. (Accesat pe 22 august 2025)
- „Headaches in Children: Causes, Types & Pain Relief”, Cleveland Clinic, my.clevelandclinic.org/health/diseases/4225-headaches-in-children. (Accesat pe 22 august 2025)
- „Headaches in Children”, Stanford Medicine Children's Health, www.stanfordchildrens.org/en/topic/default?id=headaches-in-children-90-P02603. (Accesat pe 22 august 2025)
- „Headaches in Children”, Johns Hopkins Medicine, www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/headache/headaches-in-children. (Accesat pe 22 august 2025)
- Pret actual 5,99 Lei
Pret original5,99 LeiIn stocMedicamente fara reteta
- Pret actual 28,99 Lei
Pret original28,99 LeiIn stocMedicamente fara reteta
- Pret actual 21,49 Lei
Pret original21,49 LeiIn stocMedicamente fara reteta
- Pret actual 9,99 Lei
Pret original9,99 LeiIn stocMedicamente fara reteta
- Pret actual 15,49 Lei
Pret original15,49 LeiIn stocMedicamente fara reteta
- Pret actual 12,99 Lei
Pret original12,99 LeiIn stocMedicamente fara reteta
- Pret actual 32,99 Lei
Pret original32,99 LeiIn stocMedicamente fara reteta
- Pret actual 25,99 Lei
Pret original25,99 LeiIn stocMedicamente fara reteta
- Pret actual 44,49 Lei
Pret original44,49 LeiIn stocMedicamente fara reteta
- Pret actual 10,99 Lei
Pret original10,99 LeiIn stocMedicamente fara reteta
- Pret actual 16,49 Lei
Pret original16,49 LeiIn stocMedicamente fara reteta
- Pret actual 18,99 Lei
Pret original18,99 LeiIn stocMedicamente fara reteta
Pret original5,99 Lei
Medicamente fara reteta
Pret original28,99 Lei
Medicamente fara reteta
Pret original21,49 Lei
Medicamente fara reteta
Pret original9,99 Lei
Medicamente fara reteta
Pret original15,49 Lei
Medicamente fara reteta
Pret original12,99 Lei
Medicamente fara reteta
Articole recomandate

Macrocefalie: cauze, simptome, tratament

Leprechaunism (sindrom Donohue): cauze, simptome, tratament

Mutism selectiv: cauze, simptome, tratament


Encoprezis (incontinenta fecala) la copii: cauze, simptome, tratament

Canal lacrimal infundat la bebelusi: cauze, recomandari















