Coenzima q10: beneficii, proprietati, contraindicatii

29. 11. 2022 · Farmacistul Dr.Max · 4 minute de citit
Coenzima q10

 

Coenzima Q10 este un compus ce se gaseste natural in organism si care produce energie in interiorul celulelor. Descopera din cadrul acestui articol care sunt beneficiile pe care le ofera, ce proprietati ii sunt caracteristice si in ce situatii este contraindicata!

Ce este coenzima Q10?

Aceasta reprezinta o substanta liposolubila din organism ce actioneaza in mod asemanator cu vitaminele si se regaseste in toate celulele din corp, fiind in cantitate crescuta in organele care au activitate sporita, precum creier, inima si ficat. Pe masura ce are loc inaintarea in varsta, productia de coenzima Q10 incepe sa scada. 

Ce beneficii are aceasta?

Particularitatea acestui compus este ca ofera energie celulelor. Are rol in crearea adenozinului trifosfat, care este implicat in transferul de energie intre celule. Coenzima q10 are si alte beneficii, precum: 

Sprijina buna functionare a creierului

Mitocondriile sunt cele care actioneaza asupra neuronilor, stimulandu-le nivelul de energie, iar pe masura ce trec anii, functiile lor au tedinta de a se diminua. Disfunctiile mitocondriilor pot duce la moartea neuronilor, fapt ce cauzeaza, mai departe, afectiuni precum Alzheimer si Parkinson. Coenzima Q10 poate reduce stresul oxidativ si alti factor care afecteaza memoria, gandirea si functiile fizice. [1]

Ajuta la mentinerea aspectului intinerit al pielii

Avand in vedere ca pielea este organul cu dimensiunile cele mai mari din corpul uman este expusa la o multitudine de factori care sunt implicati in procesul imbatranirii. Printre acestia se afla dereglarile hormonale si factorii de mediu. Coenzima Q10 poate reduce deteriorarea pielii prin faptul ca ofera energie celulelor si sprijina protectia antioxidanta.

Contribuie la diminuarea durerilor de cap

Functionarea anormala a mitocondriilor poate duce la o asimilare crescuta a calciului in celule, producerea in exces a radicalilor liberi si scaderea protectiei antioxidante. Aceste lucruri pot duce la scaderea nivelului de energie in celule si la aparitia durerilor de cap. Studiile arata ca aportul de coenzima Q10 ajuta la diminuarea inflamatiei care este implicata in aparitia si prevenirea acestora.

Proprietati

 

Coenzima q10 din fructe si legume

 

Celulele din organism au nevoie de coenzima Q10 pentru a se inmulti si a se intretine. Se comporta ca un antioxidant, astfel ca protejeaza celulele impotriva deteriorarii si joaca un rol important in ceea ce priveste organismul. Principalele sale calitati este ca poate preveni sau lupta cu unele boli cardiovasculare, precum si pentru a diminua migrenele.

Din ce alimente poti procura coenzima Q10?

Exista suplimente alimentare pe care ti le poate recomanda medicul, dar sunt si unele surse alimentare din care iti poti procura acest compus:

  • legume, de exemplu, broccoli, conopida, spanac;
  • leguminoase precum soia, arahide, linte;
  • fructe: capsuni si portocale;
  • carne: ficat, inima, rinichi, muschi de porc, muschi de vita, piept de pui;
  • peste: sardine, macrou, hering, pastrav;
  • nucifere si seminte: fistic, seminte de susan;
  • uleiuri: ulei de soia, ulei de rapita.

Deficienta de coenzima Q10

Pe masura ce inaintezi in varsta, productia de coenzima Q10 tinde sa scada, astfel ca persoanele in varsta sunt cele ce prezinta risc ridicat de a fi deficiente. Alte cauze ale deficientei acestui compus sunt [2]: 

  • Afectiuni in care sunt implicate mitocondriile;
  • Probleme de natura genetica in sinteza sau utilizarea coenzimei Q10;
  • Prezenta stresului oxidativ, din cauza inaintarii in varsta;
  • Efecte secundare ale tratamentelor pe baza de statina;
  • Deficiente nutritive, precum cea de vitamina B6;
  • Solicitarea tesuturilor, ca urmare a prezentei unei afectiuni in organism.

Contraindicatii si riscuri

Efectele secundare pe care le au suplimentele de coenzima Q10 au loc rar si sunt de intensitate redusa. Printre ele se afla prezenta diareei, greata si arsurile la stomac. Exista unele situatii in care se recomanda evitarea lor, de pilda, cand exista antecedente de afectiuni cronice precum insuficienta cardiaca, diabet zaharat sau probleme la nivelul ficatului. 

Exista si alte situatii in care suplimetele de coenzima Q10 necesita precautii:

  • Exista riscul sa interactioneze cu unele medicamente, precum cele pentru glanda tiroida sau chimioterapie, motiv pentru care este necesar acordul medicului.
  • Nu se recomanda copiilor, femeilor insarcinate si celor care alapteaza, deoarece nu sunt suficiente dovezi care sa arate siguranta administrarii coenzimei Q10.

Discuta cu un medic in cazul in care consideri ca ai deficit de coenzima Q10! Numai acesta poate stabili diagnosticul corect, in baza unui consult medical complet si al analizelor specifice.  

Pentru realizarea acestui articol s-au utilizat urmatoarele surse de informare:

1. Semeco, Arlene. “9 Benefits of Coenzyme Q10 (coq10).” Healthline, Healthline Media, 12 Oct. 2017, www.healthline.com/nutrition/coenzyme-q10, accesat la 3 octombrie 2022;

2. “Coq10 (Coenzyme Q10): Health Benefits, Dosage, & Side Effects.” WebMD, WebMD, www.webmd.com/diet/supplement-guide-coenzymeq10-coq10, accesat la 3 octombrie 2022.

 

Despre autor
Farmacistul Dr.Max
La Farmacia Dr.Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati specialisti, oameni atenti la ce recomanda sunt mereu aproape de tine si iti pregatesc zilnic articole atent documentate, pentru a-ti oferi informatii corecte si complete despre subiectele tale de interes. Descopera care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confrunta organismul uman, cum iti poti mentine starea de bine, dar si multe alte subiecte care te vor ajuta sa fii si sa te simti sanatos, increzator si plin de energie in fiecare zi!
Citiți mai multe de la acest autor
Despre autor
Farmacistul Dr.Max
La Farmacia Dr.Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati...
Citiți mai multe de la acest autor