Salt la conținutul principal
0 rezultate
  • 0,00 Lei
    Microcart aproape
  • Dismenoree (dureri menstruale): cauze, simptome, tratament

    6. 9. 2024 (Actualizat la 13. 2. 2026) · 8 minute de citit

    Durerile menstruale (crampele) se numesc în literatura medicala dismenoree. Aceste simptome pot aparea inaintea sau in timpul menstruatiei. Intensitatea durerilor variaza. Pentru unele femei disconfortul este minim, in schimb pentru altele disconfortul este foarte mare si poate persista cateva zile. Iti spunem in cele ce urmeaza cum se clasifica durerile menstruale, de ce apar, care sunt factorii de risc, cum se trateaza si ce se poate face pentru a le ameliora.

    Farmacistul Dr. Max
    Farmacistul Dr. Max
    Dismenoree (dureri menstruale): cauze, simptome, tratament

    Ce sunt durerile menstruale si cum se manifesta


    Pe durata ciclului menstrual, exista un muschi (uterul) care se contracta, ajutand astfel la eliminarea mucoasei endometriale, prin intermediul unor hormoni numiti prostaglandine. Durerile din timpul menstruatiei apar din cauza contractiilor acestui muschi. Dacă nivelul prostaglandinelor din organism este ridicat, durerile resimtite sunt severe.

    Crampele din timpul ciclului menstrual se resimt in partea inferioara a abdomenului, sau chiar in spate, in zona lombara. Pot dura de la cateva secunde la mai mult de un minut. Frecvența este și ea diferită, de la caz la caz, in cazurile mai grave, durerile apar la mai putin de 15 secunde și pot dura mai mult de un minut. Cel mai mult afecteaza femeile cu varsta intre 15-25 de ani, cele mai multe dintre acestea sufera un asemenea disconfort. Insa uneori dismenoreea se manifesta si dupa varsta de 25 de ani, mai ales daca exista anumite patologii favorizante. In general, aceste dureri scad in intensitate pe masura ce se inainteaza in varsta. Durerile pot chiar sa inceteze dupa prima nastere. De asemenea, durerile apar dupa ovulatie, adica atunci cand ovulul este eliberat din ovar si ajunge in trompele uterine.

    Clasificarea durerilor menstruale


    Durerile menstruale se clasifica in:

    • primare (dismenoreea primara): este cel mai frecvent simptom al durerilor menstruale. Durerile se resimt in partea inferioara a abdomenului, in spate sau in coapse, pot fi moderate sau severe, dureaza intre 12-72 de ore si pot fi insotite si de alte simptome precum greata, varsaturi, diaree, balonare si oboseala.
    • secundare (dismenoreea secundara): au alte cauze declansatoare decat durerile din dismenoreea primara, sunt dureri provocate de o afectiune la nivelul sistemului reproducator, sau de o infectie. Durerile pot fi mai indelungate decat cele primare. In cazul dismenoreei secundare pot exista leziuni la nivelul structurilor pelvine, ceea ce cauzeaza de fapt durerea. Durerile din dismenoreea secundara incep cu cateva zile inaintea ciclului si dureaza mai mult timp decat durerile din dismenoreea primara.

    De ce apar durerile menstruale puternice


    Este bine de stiut ca aceste contractii ale uterului pe perioada menstruatiei sunt normale. Problema este ca uneori pot fi dureroase. Intensitatea durerilor depinde de o serie de factori precum: sensibilitatea persoanei, anatomia uterului, pozitia uterului, istoricul medical al pacientei, dar nu numai:

    Tulburari hormonale


    Tulburarile hormonale dau dureri menstruale puternice, iar acest lucru se intampla din cauza activitatii uterine sporite, in urma eliberarii prostaglandinelor. Nu exista dubii, exista o legatura demonstrata intre excesul de prostaglandine si dismenoreea primara.

    Fibrom uterin


    Fibromul uterin este o tumoare benigna care se formeaza pe peretele uterului. De cele mai multe ori duce la o crestere a dimensiunilor uterului (sau a unei portiuni din acesta), sau la o ingrosare a peretelui acestuia.

    Endometrioza


    Tesutul care captuseste uterul se numeste endometru. Portiuni din acesta se pot dezvolta in afara uterului. Endometrioza este o afectiune benigna a uterului, manifestata prin raspandirea mucoasei uterine in afara uterului (trompe uterine, ovare). Endometrioza este o cauza importanta a infertilitatii feminine.

    Adenomioza uterina


    Adenomioza uterina este o afectiune care provoaca dureri in timpul menstruatiei. La pacientele cu adenomioza uterul devine mai mare si este mai sensibil decat in mod normal, iar acest lucru se intampla pentru ca celulele din interiorul uterului incep sa creasca. Practic, atat adenomioza uterina, cat si endometrioza sunt afectiuni ale tesutului care captuseste uterul (tesut endometrial). Vorbim de doua afectiuni pentru ca ele se dezvolta diferit, si pentru ca au simptome diferite. Adenomioza este o afectiune asociata cu infertilitatea feminina.

    Stenoza cervicala


    Stenoza cervicala presupune ingustarea canalului si a orificiului cervical uterin extern. In unele cazuri se poate aduna sange in cavitatea uterina, ceea ce constituie o urgenta medicala.

    Boala inflamatorie pelvina


    Boala inflamatorie pelvina este o afectiune ginecologica infectioasa (este provocata de o bacterie precum chlamydia, gonoreea), localizata la nivelul uterului, trompelor uterine, peritoneului. Apare la femeile care sunt active sexual.

    Factorii de risc ai durerilor menstruale


    Cauzele durerilor menstruale sunt importante, dar exista si o serie de factori de risc care pot conduce sau intensifica un asemenea disconfort:

    • componenta genetica: exista sanse mai mari de a suferi de dismenoree daca cineva din familie a avut asa ceva.
    • varsta: femeile sub 30 de ani sunt cele mai afectate.
    • cazurile de pubertate precoce (chiar inainte de 11 ani).
    • menoragie (cazurile de flux menstrual abundent).
    • ciclu menstrual neregulat.
    • fumat.
    • diete prelungite.
    • lipsa exercitiului fizic.
    • stres.
    • anxietate.
    • depresie.
    • lipsa sarcinilor.
    • obezitatea.

    Complicatii provocate de durerile menstruale

     

    Femeie cu un calendar in mana

     

    Durerile menstruale se manifesta sub forma unor crampe puternice care apar cu 1-2 zile inainte de menstruatia propriu zisa si cresc apoi in intensitate in urmatoarele zile. Durerea poate sa iradieze in spate, in coapse, vagin, rect. Durerile pot fi ascutite (de scurta durata), violente (de scurta durata), surde, de intensitate redusa (de lunga durata). Aceste dureri pot fi insotite si de manifestari asociate precum:

    • stare de greata;
    • cefalee;
    • tulburari digestive (balonare, varsaturi, greata);
    • ameteala;
    • dureri la nivelul sanilor;
    • dureri la nivelul spatelui;
    • transpiratii;
    • oboseala;
    • anxietate;
    • iritabilitate.

    Investigatii medicale necesare in caz de dureri menstruale puternice


    Este indicat un consult medical in cazul in care pacienta sufera asemenea dureri in fiecare luna, sau in cazul in care situatia se inrautateste de la o luna la alta. Mai poate fi un semnal de ingrijorare daca aceste dureri apar brusc dupa 25 de ani.

    Diagnosticul de dismenoree se pune de catre medicul specialist. Medicul trebuie sa constate daca exista afectiuni la nivelul uterului care ar putea cauza durerile, de aceea poate recomanda urmatoarele investigatii:

    Consult ginecologic


    Consultul ginecologic este primul pas spre stabilirea unui diagnostic corect. Medicul poate aprecia marimea si forma vaginului, colului, uterului si ovarelor si poate recomanda alte investigatii.

    Ecografia transvaginala


    Ecografia transvaginala este recomandata in cazurile in care trebuie stabilit un diagnostic pentru unele afectiuni ale aparatului genital feminin. Cu ajutorul ecografiei transvaginale se pot vizualiza ovarele, uterul, trompele uterine. Este o explorare imagistica ce nu prezinta riscuri sau contraindicatii. Presupune introducerea in vagin a unei sonde care emite ultrasunete (captand ecoul sonic de la organele explorate).

    Analize hormonale


    Foliculii ovarieni produc estrogen si progesteron si in acest fel contribuie la mentinerea ciclurilor menstruale. Analizele hormonale ajuta la identificarea anumitor anomalii cu privire la nivelul acestor hormoni.

    Soc toxic


    Este important de stiut ca daca o femeie foloseste tampoane intravaginale si se confrunta cu crampe abdominale, diaree, febra (peste 38.5 grade Celsius), ameteala, poate sa fie vorba despre soc toxic, iar acesta este o urgenta medicala.

    Cand trebuie mers la consult de specialitate


    Este indicat ca pacienta sa se prezinte la medicul de specialitate atunci cand apar primele simptome. Daca durerile menstruale sunt insotite si de alte manifestari precum febra, varsaturi, diaree si stari de ameteala sau lesin, trebuie mers la medic de urgenta pentru a se afla cauzele acestor simptome.

    Tratamentul pentru dureri menstruale

     

    Femeie cu dureri menstruale

    Dismenoreea se poate trata cu medicamente analgezice, cu unele suplimente alimentare care pot ameliora disconfortul si cu unele contraceptive prescrise de medicul specialist.

    Analgezice

    Durerile in dismenoree se trateaza cu medicamente analgezice antiinflamatoare.

    Antispastice

    Antispasticele sunt indicate in tratamentul dismenoreei caracterizate prin spasme. 

    Suplimente alimentare

    Suplimentele alimentare nu opresc crampele cauzate de dismenoree, dar ajuta la ameliorarea acestora, ajuta organismul sa le suporte mai usor. Sunt recomandate ceaiurile pentru durerile menstruale, produse pentru sistemul genito-urinarcomplex de vitaminevitamina Evitamina B6magneziu.

    Contraceptive

    Anticonceptionalele trebuie administrate numai la recomandarea medicului ginecolog. Contraceptivele sunt importante pentru ca ele reduc nivelul de prostaglandina eliberat in organism (substantele care declanseaza contractiile uterului si maresc starea de disconfort). Contraceptivele orale pot trata eficient dismenoreea si pot ameliora durerile.

    Cum pot fi prevenite durerile menstruale prin schimbarea stilului de viata

    Durerile in perioada ciclului menstrual sunt normale, dar de la un disconfort usor la dureri menstruale foarte mari care dureaza mai multe zile este o diferenta. Exista un set de masuri pentru ameliorarea pe cat posibil a disconfortului in cazul dismenoreei:

    • adoptarea unui regim alimentar sanatos si echilibrat (alimente usor de digerat).
    • evitarea consumului de alcool si tutun.
    • evitarea consumului de cafea si a alimentelor sarate.
    • baile calde pot ajuta la relaxare si la ameliorarea durerilor. Nu este recomandata, insa, baia in cada cu apa fierbinte, pentru ca intensifica fluxul sanguin.
    • aplicarea unei sticle de apa calda in zona dureroasa poate ajuta de asemenea.
    • masajul spatelui si abdomenului.
    • exercitiile fizice regulate: activitatea fizica poate ajuta la ameliorarea durerilor, dar trebuie incercat ceva usor precum inotul, mersul pe jos sau pe bicicleta.
    • cat mai multa odihna.

    Disclaimer: Acest articol are un rol strict informativ, iar informatiile prezentate nu inlocuiesc controlul si diagnosticul de specialitate. Daca te confrunti cu simptome neplacute, adreseaza-te cat mai curand unui medic. Numai specialistul este in masura sa iti evalueze starea de sanatate si sa recomande testele necesare sau masurile de tratament adecvate pentru ameliorarea simptomelor!

    Intrebari frecvente

    Cand durerile menstruale sunt normale si cand trebuie sa merg la medic?

    Ce analgezice sunt eficiente pentru dismenoree?

    Dismenoreea poate afecta fertilitatea?

    Ce metode non-medicamentoase ajuta la reducerea durerilor menstruale?

    Pot preveni durerile menstruale?

     

    Surse suplimentare de informare:

    1. The American College of Obstetricians and Gynecologists, „Dysmenorrhea: Painful Periods”: https://www.acog.org/womens-health/faqs/dysmenorrhea-painful-periods, accesat la 29.01.2026
    2. Cleveland Clinic, „Dysmenorrhea”: https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/4148-dysmenorrhea, accesat la 29.01.2026
    3. Johns Hopkins Medicine, „Dysmenorrhea”: https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/dysmenorrhea, accesat la 29.01.2026
    4. WebMD, „Menstrual Cramps”, accesat la 29.01.2026
    5. Mayo Clinic, „Menstrual cramps”: https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/menstrual-cramps/symptoms-causes/syc-20374938, accesat la 29.01.2026
    6. Healthline, „What causes painful menstrual periods and how do I treat them?” https://www.healthline.com/health/painful-menstrual-periods, accesat la 29.01.2026
    7. Cedars Sinai, „Dysmenorrhea”: https://www.cedars-sinai.org/health-library/diseases-and-conditions/d/dysmenorrhea.html, accesat la 29.01.2026
    8. MedBroadcast, „Dysmenorrhea”: https://medbroadcast.com/condition/getcondition/dysmenorrhea, accesat la 29.01.2026
    Despre autor
    Farmacistul Dr. Max
    Farmacistul Dr. Max
    La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati specialisti, oameni atenti la ce recomanda sunt mereu aproape de tine si iti pregatesc zilnic articole atent documentate, pentru a-ti oferi informatii corecte si complete despre subiectele tale de interes. Descopera care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confrunta organismul uman, cum iti poti mentine starea de bine, dar si multe alte subiecte care te vor ajuta sa fii si sa te simti sanatos, increzator si plin de energie in fiecare zi!
    Cititi mai multe de la acest autor
    Despre autor
    Farmacistul Dr. Max
    Farmacistul Dr. Max
    La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati...
    Cititi mai multe de la acest autor