Pemfigus: cauze, simptome, tratament

Ce este pemfigusul?

Pemfigusul este un grup de boli autoimune rare, care afecteaza pielea si mucoasele, determinand aparitia unor vezicule si ulceratii dureroase. Aceste afectiuni apar atunci cand sistemul imunitar produce anticorpi anormali care ataca desmozomii, structuri celulare esentiale pentru mentinerea coeziunii dintre celulele pielii. Ca urmare, straturile epidermei se separa, provocand formarea unor vezicule fragile, care se rup usor si lasa rani deschise, crescand riscul de infectii [1]. 

Exista mai multe forme de pemfigus, dintre care cele mai frecvente sunt: 

• Pemfigus vulgar – cea mai comuna si grava forma, afecteaza atat pielea, cat si mucoasele (cavitatea bucala, gatul, ochii, organele genitale).
• Pemfigus foliaceu – mai superficial, afecteaza in principal pielea, fara a implica de obicei mucoasele.
• Pemfigus paraneoplazic – asociat cu anumite tipuri de cancer, afecteaza pielea si mucoasele si poate fi sever [2].

Aceasta afectiune necesita diagnostic si tratament precoce, deoarece, fara interventie, poate duce la complicatii grave, inclusiv infectii secundare, deshidratare severa si dezechilibre electrolitice.

Cauze si factori de risc ai pemfigusului

Pemfigusul este o boala autoimuna in care sistemul imunitar ataca, in mod eronat, proteinele responsabile pentru coeziunea celulelor pielii si mucoaselor. Desi cauza exacta nu este pe deplin inteleasa, exista mai multi factori care contribuie la dezvoltarea acestei afectiuni.

Cauzele pemfigusului

In mod normal, sistemul imunitar produce anticorpi pentru a proteja organismul impotriva agentilor patogeni. La persoanele cu pemfigus, insa, organismul produce autoanticorpi care ataca desmogleina, o proteina esentiala pentru legatura dintre celulele epiteliale. Aceasta distrugere duce la separarea celulelor pielii si la formarea veziculelor specifice bolii.

Fiecare forma de pemfigus are mecanisme usor diferite de declansare:

• Pemfigus vulgar – apare din cauza autoanticorpilor care distrug desmogleina-1 si desmogleina-3, afectand atat pielea, cat si mucoasele.
• Pemfigus foliaceu – implica autoanticorpi impotriva desmogleinei-1, afectand stratul superficial al pielii.
• Pemfigus paraneoplazic – asociat cu anumite tipuri de cancer (limfoame, leucemie, tumori solide), apare din cauza unui raspuns imun anormal generat de prezenta tumorii [3].

Factori de risc ai pemfigusului

Pemfigusul nu este o afectiune contagioasa, iar aparitia sa este influentata de mai multi factori:

• Predispozitia genetica: persoanele care au un istoric familial de boli autoimune sunt mai predispuse la pemfigus. Anumite gene legate de sistemul imun (cum ar fi cele din complexul HLA) sunt asociate cu un risc crescut de dezvoltare a bolii.
• Factori de mediu: expunerea la anumite substante chimice sau alergeni poate declansa sau agrava pemfigusul. Radiatiile UV si expunerea excesiva la soare pot agrava simptomele pemfigusului foliaceu.
• Infectii si boli virale: exista studii care sugereaza ca infectiile virale sau bacteriene ar putea contribui la declansarea reactiei autoimune. Virusuri precum virusul Epstein-Barr sau citomegalovirusul au fost implicate in declansarea unor boli autoimune.
• Utilizarea anumitor medicamente: anumite medicamente pot declansa pemfigusul la persoanele predispuse genetic. Printre acestea se numara: antibioticele, medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene, inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei si sulfamidele.
• Boli autoimune asociate: persoanele cu alte afectiuni autoimune prezinta un risc mai mare de a dezvolta pemfigus. Printre acestea se numara: lupus eritematos sistemic, artrita reumatoida, tiroidita autoimuna [4].

Simptomele pemfigusului

Pemfigusul se manifesta prin aparitia unor vezicule fragile, umplute cu lichid, care se rup usor si formeaza eroziuni dureroase pe piele si mucoase. Simptomele pot varia in functie de tipul pemfigusului, dar toate formele bolii au in comun afectarea pielii si/sau a mucoaselor, progresand adesea lent si agravandu-se in absenta tratamentului.

Simptome generale ale pemfigusului

Indiferent de tipul pemfigusului, simptomele principale includ:

• Aparitia veziculelor fragile (bule) – veziculele sunt umplute cu un lichid limpede sau usor tulbure si se sparg usor, lasand in urma rani deschise.
• Leziuni dureroase – dupa ruperea veziculelor, pielea devine erodata, sensibila si extrem de dureroasa.
• Lipsa pruritului – spre deosebire de alte boli veziculare, pemfigusul nu este insotit, de obicei, de mancarime.
• Vindecare lenta – leziunile se vindeca greu si pot predispune la infectii secundare.
• Sensibilitate crescuta la infectii – deoarece pielea este compromisa, pacientii sunt predispusi la infectii bacteriene, virale sau fungice.
• Stare generala alterata – in formele severe, pot aparea febra, oboseala, slabiciune si deshidratare din cauza pierderii de lichide prin leziuni [5].

Simptome specifice in functie de tipul pemfigusului

Simptomele pot manifesta o oarecare variabilitate, in functie de tipul de boala diagnosticat. 

Pemfigus vulgar (cea mai frecventa si grava forma)

• Debut in mucoasa bucala – primele leziuni apar, de obicei, in gura (pe limba, obraji, gingii, palat moale).
• Dificultati la mestecat si inghitire – din cauza ranilor dureroase din gura.
• Afectare cutanata – veziculele apar ulterior pe piele, mai ales in zone de frictiune (axile, inghinal, fata, trunchi).
• Testul Nikolsky pozitiv – pielea din jurul veziculelor se desprinde usor la frecare, un semn tipic pemfigusului [2].

Pemfigus foliaceu (afecteaza doar pielea)

• Vezicule superficiale – se formeaza in stratul superior al pielii si se rup rapid, lasand zone descuamate.
• Lipsa afectarii mucoaselor – spre deosebire de pemfigus vulgar, leziunile nu apar in gura sau alte mucoase.
• Leziuni pe fata, scalp, piept si spate – initial afecteaza fata si scalpul, apoi se extinde pe trunchi.
• Aspect solzos si eritematos – leziunile seamana cu arsuri sau dermatita exfoliativa [4].

Pemfigus paraneoplazic (asociat cu cancer)

• Afectare severa a mucoaselor – leziunile apar in gura, esofag, ochi, tractul respirator si genital.
• Inflamatie cronica si cicatrizare – poate duce la complicatii, cum ar fi dificultati respiratorii daca sunt afectate caile aeriene.
• Vezicule si leziuni cutanate – pot fi variabile ca aspect si se pot asemana cu pemfigusul vulgar sau cu lichenul plan.
• Simptome generale de boala maligna – pierdere in greutate, febra, oboseala, ganglioni limfatici mariti [6].

Evolutia si complicatiile pemfigusului

Fara tratament, pemfigusul poate evolua spre complicatii severe:

• Infectii secundare – pielea lezata este o poarta de intrare pentru bacterii, ducand la infectii severe, inclusiv sepsis.
• Deshidratare si dezechilibre electrolitice – pierderea de lichide prin eroziuni extinse poate duce la deshidratare severa.
• Afectare oculara – pemfigusul paraneoplazic poate cauza cicatrizare conjunctivala si pierderea vederii.
• Impact psihologic – durerea cronica, leziunile vizibile si dificultatile de alimentatie pot duce la depresie si anxietate [1].

Diagnosticul pemfigusului

Diagnosticul pemfigusului este esential pentru initierea unui tratament adecvat si prevenirea complicatiilor. Deoarece simptomele pot fi similare cu cele ale altor boli dermatologice, este necesara o evaluare complexa care include examinarea clinica, teste de laborator si analize histopatologice.

Examinarea clinica

Diagnosticul incepe cu anamneza si examinarea fizica realizata de medicul dermatolog. Semnele sugestive pentru pemfigus includ:

• Vezicule fragile, care se rup usor si lasa in urma eroziuni dureroase.
• Leziuni pe mucoase (in special in gura) care persista si nu se vindeca.
• Testul Nikolsky pozitiv – un test simplu prin care medicul aplica o usoara presiune sau frecare pe pielea sanatoasa din apropierea unei vezicule. Daca pielea se desprinde usor, este un semn tipic pemfigusului.
• Testul Asboe-Hansen – se aplica o usoara presiune pe o vezicula intacta, iar lichidul se extinde sub pielea din jur, indicand fragilitatea epidermei [7].

Teste de laborator pentru confirmare

Exista mai multe teste de laborator care pot fi folosite pentru confirmarea suspiciunii de diagnostic:

Biopsia cutanata si examenul histopatologic

• Se preleveaza un mic fragment de piele de la marginea unei leziuni pentru analiza microscopica.
• Examinarea arata acantoliza, adica separarea celulelor epiteliale, un semn caracteristic pemfigusului.

Imunofluorescenta directa

• Se efectueaza pe o proba de piele sanatoasa adiacenta leziunilor.
• Detecteaza depunerea autoanticorpilor (IgG) si a complementului C3 la nivelul epidermului.
• Un rezultat pozitiv confirma pemfigusul [6].

Imunofluorescenta indirecta (detectia autoanticorpilor in sange)

• Se realizeaza dintr-o proba de sange si identifica autoanticorpii circulanti impotriva desmogleinei-1 si desmogleinei-3.
• Nivelul acestor autoanticorpi poate fi utilizat si pentru monitorizarea evolutiei bolii si a raspunsului la tratament.

Teste suplimentare pentru diagnostic diferential

Pemfigusul poate fi confundat cu alte afectiuni dermatologice, astfel ca sunt necesare teste pentru excluderea altor boli:

• Boli buloase autoimune similare: pemfigoid bulos, dermatita herpetiforma.
• Infectii: herpes, impetigo buloasa, sifilis secundar.
• Reactii adverse la medicamente: necroliza epidermica toxica, eruptii medicamentoase buloase.

In cazurile suspecte de pemfigus paraneoplazic, pot fi necesare investigatii suplimentare pentru depistarea unei tumori subiacente (CT, RMN, teste hematologice) [4].

Monitorizarea bolii si evaluarea raspunsului la tratament

Odata stabilit diagnosticul, pacientii necesita monitorizare regulata pentru a evalua severitatea bolii si eficacitatea tratamentului. Testele utilizate pentru urmarire includ:

• Nivelul autoanticorpilor anti-desmogleina – scaderea lor indica raspuns favorabil la tratament.
• Analize de sange generale – pentru evaluarea efectelor adverse ale tratamentului (ex. corticoizi sau imunosupresoare).
• Examinare dermatologica periodica – pentru detectarea noilor leziuni sau a complicatiilor [3].

Tratamentul pemfigusului

Pemfigusul este o afectiune autoimuna cronica care necesita tratament pe termen lung pentru a controla simptomele si a preveni recidivele. Scopul principal al tratamentului este suprimarea raspunsului imun anormal, reducerea inflamatiei si prevenirea complicatiilor.

Tratamentul pemfigusului se desfasoara in trei etape:

• Faza de control – tratament intensiv pentru oprirea aparitiei de noi leziuni.
• Faza de consolidare – mentinerea bolii sub control si reducerea treptata a medicatiei.
• Faza de intretinere – mentinerea remisiunii cu doze minime de tratament [1].

Tratament medicamentos

Tratamentul medicamentos este unul complex, care poate include:

Corticosteroizi sistemici (tratament de prima linie)

• Sunt cele mai utilizate medicamente pentru controlul rapid al bolii.
• Se administreaza in doze mari (1-1,5 mg/kg/zi) pentru a reduce formarea de noi vezicule.
• Dupa obtinerea remisiunii, doza este redusa treptat pentru a preveni efectele adverse.

Efecte secundare ale corticosteroizilor:

• Crestere in greutate, hipertensiune arteriala, osteoporoza, diabet zaharat indus de steroizi, risc crescut de infectii [5].

Agenti imunosupresori (pentru reducerea dependentei de corticosteroizi)

Aceste medicamente sunt utilizate pentru a reduce necesarul de corticoizi si pentru a preveni recaderile.

Efecte secundare ale imunosupresoarelor:

• Supresia maduvei osoase (anemie, leucopenie), toxicitate hepatica, risc crescut de infectii [7].

Terapia biologica 

• Exista un anticorp monoclonal care tinteste limfocitele B, reducand productia de autoanticorpi si care a devenit tratamentul de prima linie pentru pemfigus sever sau recurent.
• Se administreaza intravenos, avand o eficacitate ridicata si un profil mai bun de siguranta comparativ cu corticosteroizii [2].

Efecte secundare:

• Reactii alergice la administrare, risc de infectii virale, reactivarea hepatitei B.

Tratamente adjuvante

• Plasmafereza sau imunoglobulinele intravenoase – utilizate in formele severe pentru eliminarea rapida a autoanticorpilor din sange.
• Tetracicline si nicotinamida – au efect antiinflamator si pot fi utile in pemfigusul foliaceu usor.

Ingrijirea leziunilor cutanate si prevenirea infectiilor

Leziunile pemfigusului necesita o ingrijire atenta pentru a preveni suprainfectiile si a accelera vindecarea.

• Curatarea ranilor cu solutii antiseptice blande (clorhexidina, permanganat de potasiu diluat).
• Aplicarea de creme cu corticosteroizi topici in formele usoare.
• Pansamente hidrocoloidale pentru protectia zonelor afectate.
• Evitarea factorilor iritanti – expunerea la soare, sapunuri dure, imbracamintea stramta [3].

Alimentatie si stil de viata

• Dieta moale si bogata in nutrienti – pentru pacientii cu leziuni orale.
• Evitarea alimentelor acide sau picante care pot irita mucoasele.
• Controlul greutatii si prevenirea osteoporozei – prin suplimente de calciu si vitamina D (mai ales la pacientii care iau corticosteroizi).
• Vaccinarea impotriva infectiilor – pacientii imunosupresati trebuie sa fie protejati impotriva gripei, pneumoniei si hepatitei B [5].

Monitorizarea si prevenirea recidivelor

• Teste periodice pentru nivelul autoanticorpilor anti-desmogleina.
• Control dermatologic regulat pentru ajustarea tratamentului.
• Reducerea treptata a corticosteroizilor pentru a preveni efectele secundare [6].

Pemfigusul este o boala autoimuna rara, dar grava, care afecteaza pielea si mucoasele, avand un impact semnificativ asupra calitatii vietii pacientilor. Diagnosticul precoce si initierea unui tratament adecvat sunt esentiale pentru controlul simptomelor si prevenirea complicatiilor. Desi boala nu are un tratament curativ, terapiile moderne ofera sanse mari de remisiune si imbunatatirea starii generale. Pe langa tratamentul medicamentos, ingrijirea adecvata a pielii, monitorizarea medicala constanta si adoptarea unui stil de viata sanatos joaca un rol important in mentinerea controlului asupra bolii. Printr-o abordare integrata, pacientii cu pemfigus pot duce o viata cat mai aproape de normal si pot evita recidivele.

Disclaimer: Acest articol are un rol strict informativ, iar informatiile prezentate nu inlocuiesc controlul si diagnosticul de specialitate. Daca te confrunti cu simptome neplacute, adreseaza-te cat mai curand unui medic. Numai specialistul este in masura sa iti evalueze starea de sanatate si sa recomande testele necesare sau masurile de tratament adecvate pentru ameliorarea simptomelor!

Surse: