Salt la conținutul principal
0 rezultate
  • 0,00 Lei
    Microcart aproape
  • Imbatranirea pielii: cauze, simptome, tratament

    29. 7. 2025 · 9 minute de citit

    Imbatranirea pielii are loc in mod firesc odata cu inaintarea in varsta, insa exista si factori care pot duce la accelerarea acestui proces, precum radiatiile ultraviolete, conditiile meteorologice extreme, adoptarea unor obiceiuri nesanatoase. Acest articol cuprinde informatii despre cauzele care duc la imbatranirea prematura a pielii, simptomele care o pot indica si metodele ce o pot incetini procesul.

    Farmacistul Dr. Max
    Farmacistul Dr. Max
    Imbatranirea pielii: cauze, simptome, tratament

    Cauze pentru imbatranirea pielii

    Imbatranirea pielii este un proces complex, influentat atat de factori interni (intrinseci), cat si de factori externi (extrinseci). Aceste cauze contribuie impreuna la modificari vizibile si structurale ale pielii, precum pierderea elasticitatii, aparitia ridurilor si uscarea tegumentului.

    Imbatranirea intrinseca (cronologica)

    Aceasta este imbatranirea naturala a pielii, determinata in principal de factori genetici si de procese fiziologice inevitabile asociate cu inaintarea in varsta.

    • Factori genetici si procesul natural de imbatranire:
      Fiecare persoana are un ritm propriu de imbatranire determinat genetic. Codul genetic influenteaza calitatea si cantitatea de colagen, capacitatea de regenerare celulara si rezistenta la stres oxidativ.
    • Scaderea productiei de colagen si elastina:
      Odata cu varsta, fibroblastele din derm devin mai putin active si produc mai putin colagen si elastina. Aceasta duce la pierderea fermitatii si elasticitatii pielii, favorizand formarea ridurilor si lasarea conturului facial.
    • Rata redusa de regenerare celulara:
      Procesul de reinnoire celulara incetineste. Keratinocitele (celulele epidermului) se divid mai rar, iar stratul cornos devine mai gros si mai neregulat, contribuind la un aspect tern si lipsit de vitalitate.

    Imbatranirea extrinseca (indusa)

    Este cauzata de factori de mediu si stil de viata care accelereaza degradarea pielii. Aceasta forma de imbatranire este prevenibila intr-o masura considerabila.

    • Expunerea la radiatiile ultraviolete (fotoimbatranirea):
      Soarele este una dintre principalele cauze ale imbatranirii premature. Radiatiile UVA si UVB deterioreaza fibrele de colagen, stimuleaza productia de radicali liberi si conduc la aparitia petelor pigmentare, ridurilor profunde si pierderii tonusului cutanat.
    • Poluarea:
      Particulele din aer, metalele grele si alte toxine din mediul urban patrund in piele si stimuleaza inflamatia si degradarea colagenului. Poluarea agraveaza efectele expunerii solare si afecteaza bariera de protectie a pielii.
    • Fumatul si consumul de alcool:
      Fumatul reduce oxigenarea tesuturilor si distruge colagenul, ducand la o piele cenusie, lipsita de vitalitate. Alcoolul deshidrateaza pielea si afecteaza capacitatea acesteia de a se reface, contribuind la un aspect imbatranit.
    • Alimentatia dezechilibrata:
      Lipsa antioxidantilor, a vitaminelor si a acizilor grasi esentiali afecteaza elasticitatea si regenerarea pielii. O dieta saraca in nutrienti esentiali accelereaza procesele degenerative ale pielii.
    • Stresul oxidativ:
      Radicalii liberi formati in organism, fie din cauza metabolismului intern, fie ca urmare a factorilor externi, distrug celulele si structurile pielii. Stresul oxidativ este un factor-cheie in imbatranirea cutanata prematura.
    • Lipsa somnului si stresul cronic:
      In timpul somnului se activeaza procesele de regenerare celulara. Privarea de somn impiedica reparatia tisulara si duce la acumularea de toxine. Stresul cronic favorizeaza inflamatia sistemica si dezechilibrul hormonal, afectand in mod direct sanatatea pielii.

    Simptome

    Pe masura ce inaintam in varsta, apar in mod natural unele schimbari la nivelul pielii, printre care pierderea elasticitatii, textura tinde sa devina mai aspra, mai fragila, apare predispozitia la invinetire si leziuni.

    Expunerea la radiatiile ultraviolete reprezinta cel mai mare factor care accelereaza imbatranirea pielii. [1] De-a lungul timpului, acestea produc deteriorarea elastinei si a colagenului, un tip de fibre care se afla in piele. Atunci cand are loc acest proces, apar linii vizibile, pielea se lasa si isi reduce sau pierde capacitatea de a redeveni la forma initiala atunci cand au loc intinderi. 

    De asemenea, pielea incepe sa se invineteasca usor, iar in cazul in care apar leziuni, timpul de recuperare este mai indelungat. Cu toate ca efectele expunerii la soare pot sa nu se observe la tinerete, pe masura ce are loc inaintarea in varsta, consecintele tind sa fie vizibile. 

    Exista si alte simptome asociate cu imbatranirea pielii, de exemplu:

    • pierderea masei osoase, cu precadere in jurul gurii si barbiei, fapt ce devine mai evident dupa varsta de 60 de ani si care duce la aparitia pliurilor in jurul gurii;
    • pierderea tesutului cartilaginos al nasului, care accentueaza structurile nazale;
    • pierderea tesutului adipos din zona obrajilor, tamplelor, barbiei si ochilor.

    Tratament si metode de ingrijire

    Tratament si metode de ingrijire

    Cu toate ca imbatranirea pielii este un proces ce are loc in mod natural odata cu inaintarea in varsta, unele lucruri pot contribui la incetinirea acestuia si la prevenirea eventualelor complicatii. In cazul prezentei unor afectiuni, medicul dermatolog va alcatui o schema de tratament in functie de particularitatile pacientului si gradul de severitate al patologiei.

    Iata ce poti face pentru a diminua aparitia sau accentuarea semnelor de imbatranire a pielii:

    Protejeaza-te impotriva radiatiilor UV

    Limiteaza expunerea la soare, in special in perioadele caniculare, si poarta haine si palarii care sa ofere o acoperire ampla. Indiferent de sezon, utilizeaza produse de ingrijire care contin factor de protectie solara (SPF), adecvate tipului tau de piele. 

    Expunerea la radiatiile ultraviolete creste riscul aparitiei cancerului de piele si este principala cauza care duce la aparitia petelor pigmentare, a ridurilor si a altor afectiuni dermatologice. [2]

    Alcatuieste o rutina de ingrijire

    Utilizeaza produse de ingrijire cu formule care sa fie adecvate tipului tau de piele si care sa ii asigure o hidratare optima. Orienteaza-te catre cele destinate tenului matur, care ofera o hidratare sporita si care contribuie la intarirea barierei naturale de protectie a pielii. Discuta cu un medic dermatolog pentru recomandari de produse care sa se potriveasca particularitatilor tenului tau.

    Evita produsele dure si exfoliantii puternici. De asemenea, foloseste apa calda, nu fierbinte, limiteaza timpul pe care il acorzi baii sau dusului, iar pentru a usca pielea, absoarbe apa cu prospul, evitand sa o stergi cu putere.

    Adopta o dieta sanatoasa

    O dieta bogata in fructe si legume, cereale integrale, proteine slabe si scazuta in grasimi nesanatoase si carbohidrati rafinati sau procesati contribuie la un aspect intinerit al pielii. Nu uita sa te hidratezi cu apa plata in fiecare zi.

    Renunta la fumat

    Pentru a reduce riscul aparitiei ridurilor si a aspectului imbatranit al pielii, renunta la fumat. Atunci cand fumezi, vasele de sange se ingusteaza, iar fluxul sangvin scade, ceea ce duce la un aspect palid. 

    O alta consecinta a fumatului este reprezentata de faptul ca diminueaza cantitatea de oxigen si de nutrienti care ajung la celulele din piele. Acesta afecteaza si tesuturile de colagen si elastina, fibrele care ii ofera pielii putere si elasticitate. In plus, fumatul creste riscul de aparitie a cancerului de piele. [2]

    Gestioneaza nivelul de stres

    Nivelul crescut de stres iti poate face pielea sa devina mai sensibila si are rol in aparitia acneei [2]. Practicile de relaxare pot ajuta la obtinerea unui aspect sanatos al pielii. Odihneste-te indeajuns de mult, stabileste-ti limite rezonabile si organizeaza-te eficient, pentru a iti face timp si pentru activitatile care iti fac placere si care contribuie la gestionarea stresului

    Tratament dermatologic si estetic

    Tratamentele dermatologice si estetice anti-imbatranire vizeaza atat prevenirea, cat si corectarea semnelor deja instalate ale imbatranirii pielii. Acestea se impart in patru mari categorii: produse topice, proceduri minim invazive, tratamente injectabile si interventii chirurgicale.

    Topice anti-imbatranire

    Sunt produse aplicate local pe piele, cu rol in stimularea regenerarii celulare, imbunatatirea texturii pielii si reducerea ridurilor.

    • Retinoizi (retinol, tretinoin):
      Derivati ai vitaminei A, retinoizii stimuleaza productia de colagen, reduc liniile fine si accelereaza reinnoirea celulara. Tretinoinul (forma activa) este mai puternic si necesita prescriptie medicala, in timp ce retinolul este mai bland si disponibil in produse cosmetice.
    • Acizi (AHA, BHA):
      Acizii alfa-hidroxi (AHA) precum acidul glicolic si lactic exfoliaza stratul superior al pielii, uniformizeaza tonul si stimuleaza colagenul. Acizii beta-hidroxi (BHA), precum acidul salicilic, patrund in pori si sunt eficienti in pielea seboreica sau cu tendinta acneica.
    • Peptide si antioxidanti (vitamina C, niacinamida):
      Peptidele sunt lanturi scurte de aminoacizi care semnaleaza sinteza de colagen si elastina. Vitamina C este un antioxidant puternic ce combate radicalii liberi, reduce petele pigmentare si confera luminozitate. Niacinamida (vitamina B3) imbunatateste elasticitatea, bariera cutanata si reduce inflamatia.

    Proceduri minim invazive

    Aceste tratamente se realizeaza in clinici dermatologice si estetice, au un timp de recuperare redus si efecte vizibile asupra texturii si fermitatii pielii.

    • Microneedling:
      Foloseste microace pentru a crea leziuni controlate in piele, stimuland astfel productia naturala de colagen si elastina. Poate fi combinat cu seruri (vitamina C, acid hialuronic) pentru rezultate superioare.
    • Peeling chimic:
      Implica aplicarea unor solutii acide controlate pe piele pentru exfoliere si regenerare. Poate trata riduri fine, pete solare, cicatrici si pori dilatati. Exista peelinguri superficiale, medii si profunde, in functie de intensitate.
    • Terapie cu laser (fractional, CO₂):
      Tehnologia laser actioneaza in profunzime pentru a remodela colagenul si a reduce ridurile, petele si porii. Laserele fractionale sunt mai blande, cu timp de recuperare scurt, in timp ce laserul CO₂ are rezultate mai intense, dar necesita o recuperare mai lunga.
    • Radiofrecventa si ultrasunete:
      Utilizeaza energia termica pentru a incalzi straturile profunde ale pielii, stimuland colagenul. Sunt proceduri sigure, fara incizii, ideale pentru lifting facial non-chirurgical si imbunatatirea tonusului cutanat.
    • Mezoterapie si PRP (terapia vampir):
      Mezoterapia presupune injectarea de vitamine, antioxidanti si acid hialuronic direct in derm. PRP (Platelet-Rich Plasma) foloseste propriul sange al pacientului, procesat pentru a extrage plasma bogata in factori de crestere, care este apoi reinjectata pentru regenerare si rejuvenare intensa.

    Proceduri injectabile

    Aceste tratamente ofera rezultate rapide si vizibile, corectand pierderile de volum, liniile de expresie si ridurile profunde.

    • Toxina botulinica (Botox):
      Relaxeaza muschii faciali responsabili pentru ridurile de expresie (frunte, riduri perioculare – "laba gastei"). Efectele dureaza intre 3 si 6 luni si trebuie administrata de personal medical calificat.
    • Fillere dermice (acid hialuronic):
      Umplu ridurile statice, redau volumul in zonele care si-au pierdut conturul (pometi, buze, barbie) si hidrateaza in profunzime. Sunt resorbabile si efectele dureaza intre 6 si 18 luni, in functie de produs si zona tratata.

    Interventii chirurgicale (in cazuri avansate)

    Cand imbatranirea este avansata si tratamentele minim invazive nu mai ofera rezultate satisfacatoare, se poate recurge la chirurgie estetica.

    • Lifting facial (rhytidectomie):
      Interventie chirurgicala care elimina excesul de piele si reaseaza tesuturile pentru a reda conturul facial. Poate include si liftingul gatului.
    • Blefaroplastie:
      Chirurgia pleoapelor pentru a corecta pielea lasata si pungile de sub ochi, imbunatatind atat aspectul estetic, cat si campul vizual in unele cazuri.

    Imbatranirea pielii poate creste riscul aparitiei unor afectiuni, precum cancerul de piele, astfel ca iti recomandam sa mergi regulat la controale de rutina, pentru o evaluare completa. Medicul dermatolog iti poate face recomandari pentru o rutina de ingrijire adecvata necesitatilor pielii tale sau, dupa caz, iti poate prescrie un tratament.

    Disclaimer: Acest articol are un rol strict informativ, iar informatiile prezentate nu inlocuiesc controlul si diagnosticul de specialitate. Daca te confrunti cu simptome neplacute, adreseaza-te cat mai curand unui medic. Numai specialistul este in masura sa iti evalueze starea de sanatate si sa recomande testele necesare sau masurile de tratament adecvate pentru ameliorarea simptomelor! 

    Surse de referinta: 

    1. “The Effects of Aging on Skin: Dry Skin, Loose Skin, and More.” WebMD, WebMD, www.webmd.com/beauty/cosmetic-procedures-aging-skin, accesat la 17.07.2025;
    2. “5 Tips for Healthy, Glowing Skin.” Mayo Clinic, Mayo Foundation for Medical Education and Research, 22 Jan. 2022, www.mayoclinic.org/healthy-lifestyle/adult-health/in-depth/skin-care/art-20048237, accesat la accesat la 17.07.2025.

      Iti recomandam si:

      Despre autor
      Farmacistul Dr. Max
      Farmacistul Dr. Max
      La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati specialisti, oameni atenti la ce recomanda sunt mereu aproape de tine si iti pregatesc zilnic articole atent documentate, pentru a-ti oferi informatii corecte si complete despre subiectele tale de interes. Descopera care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confrunta organismul uman, cum iti poti mentine starea de bine, dar si multe alte subiecte care te vor ajuta sa fii si sa te simti sanatos, increzator si plin de energie in fiecare zi!
      Cititi mai multe de la acest autor
      Despre autor
      Farmacistul Dr. Max
      Farmacistul Dr. Max
      La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati...
      Cititi mai multe de la acest autor