Adenocarcinom: Cauze, manifestari si optiuni de tratament

29. 7. 2022 · Farmacistul Dr. Max · 8 minute de citit
Fete

Cunoscut ca un tip de cancer, adenocarcinomul se dezvolta la nivelul glandelor care intra in structura diverselor organe. In acest articol poti afla care sunt cele mai frecvent intalnite forme de adenocarcinom, care sunt cauzele si simptomele acestuia, cum se diagnosticheaza si ce optiuni de tratament exista.

Ce este adenocarcinomul?

Adenocarcinomul este o forma de cancer care poate aparea aproape oriunde in organism si care porneste de la nivelul glandelor epiteliale cu secretie interna, responsabile pentru productia de mucus, sucuri digestive sau alte fluide. 

Persoanele care se intreaba ce inseamna adenocarcinom vor sa stie si care este diferenta dintre acesta si carcinom. Adenocarcinomul este un subtip de carcinom, care afecteaza organele si alte structuri interne. Celelalt subtip de carcinom este carcinomul scuamos, care se localizeaza la suprafata pielii [1].

Atunci cand dezvoltarea glandelor cu secretie interna scapa de sub control, ele pot determina aparitia tumorilor. Dar nu toate tumorile glandulare sunt maligne: cele benigne poarta denumirea de adenoame. Varianta maligna este denumita adenocarcinom si poate metastaza si la nivelul altor structuri [2].

Tipuri de adenocarcinom

Celulele glandulare sunt prezente intr-o multitudine de organe si structuri ale corpului uman. Adenocarcinomul este prevalent in urmatoarele tipuri de cancer:

  • Cancerul pulmonar: adenocarcinomul pulmonar este cea mai frecventa forma de cancer pulmonar diagnosticata;
  • Cancerul de prostata: adenocarcinomul este diagnosticat in 99% dintre cazurile de cancer de prostata;
  • Cancerul pancreatic: cancerul pancreasului exocrin este denumit adenocarcinom. Acesta se formeaza in interiorul ductelor pancreatice;
  • Cancerul esofagian: adenocarcinomul esofagian se formeaza la nivelul epiteliului glandular al esofagului. Este cea mai frecventa forma de cancer esofagian;
  • Cancerul colorectal: 95% dintre cancerele de colon sau de rect sunt identificate ca adenocarcinoame;
  • Cancerul mamar: cea mai frecventa forma de cancer mamar, denumita carcinom ductal invaziv, este un adenocarcinom;
  • Cancerul gastric: peste 90% dintre cancerele de stomac sunt adenocarcinoame [4]. 

Adenocarcinomul se poate localiza si la nivelul creierului, ca metastaza. De altfel, adenocarcinomul poate metastaza in orice zona a organismului. 

Cauzele adenocarcinomului

Similar altor tipuri de cancer, cauzele exacte ale adenocarcinomului nu sunt in totalitate identificate. Exista, insa, o serie de factori de risc confirmati.

Factorii de risc variaza in functie de tipul de adenocarcinom. In plus, acesti factori de risc nu reprezinta o garantie ca persoana care ii intruneste va dezvolta boala. In plus, multi dintre acesti factori de risc tin de stilul de viata si pot fi schimbati [3].

Adenocarcinomul pulmonar

In caz de adenocarcinom pulmonar, prognosticul depinde de momentul diagnosticului. Statistic vorbind, el este responsabil pentru cele mai multe decese atribuite cancerului la nivel  mondial. Similar altor tipuri de cancer, principalul factor de risc este reprezentat de fumat. La acesta se adauga:

  • Fumatul pasiv;
  • Poluarea aerului si expunerea la iritanti de tipul azbestului, radonului, siliciului, metalelor grele;
  • Istoricul familial de adenocarcinom pulmonar. 

Exista studii care sustin ca suplimentele cu betacaroten si apa de baut contaminata cu arsenic  pot creste riscul de a dezvolta cancer pulmonar [5].

Adenocarcinomul de prostata

Riscul de aparitie a adenocarcinomului de prostata creste dupa varsta de 50 ani, iar majoritatea cazurilor sunt identificate la barbatii de peste 65 ani. Istoricul familial de cancer de prostata si unele mutatii genetice mostenite (genele BRCA1 si BRCA2) sunt factori de risc cunoscuti [6]. 

Adenocarcinomul pancreatic

Riscul de cancer pancreatic creste odata cu varsta, cele mai multe cazuri fiind diagnosticate la pacienti de peste 65 ani. Este mai frecvent la barbati decat la femei. Alti factori de risc sunt:

  • Antecedentele familiale;
  • Mutatii genetice mostenite care determina pancreatita cronica;
  • Sindroame genetice ereditare [7].

Adenocarcinomul esofagian

Cancerul esofagian este mai frecvent la barbati decat la femei, iar riscul creste odata cu varsta, majoritatea cazurilor fiind identificate la pacienti de peste 55 ani. Alti factori de risc sunt:

  • Alimentatie bogata in carnuri procesate;
  • Consumul frecvent de lichide fierbinti;
  • Tutunul;
  • Alcoolul;
  • Obezitatea;
  • Antecedente de cancer pulmonar, oral, tiroidian;
  • Afectiuni ale esofagului;
  • Infectia cu HPV;
  • Refluxul gastroesofagian;
  • Acalazia [3].

Adenocarcinomul colorectal

Atunci cand vorbim despre adenocarcinomul de colon principalii factori de risc sunt reprezentati de varsta, sex si istoricul familial. Boala este mai frecvent intalnita la barbati decat la femei. Alti factori de risc sunt:

  • Alimentatia saraca in fibre si bogata in grasimi si carne procesata;
  • Lipsa de exercitiu fizic;
  • Consumul de alcool si se tutun;
  • Boala inflamatorie intestinala;
  • Polipi colorectal [4].

Adenocarcinomul mamar

Riscul pentru cancerul de san creste in cazul antecedentelor familiale de cancer mamar sau in cazul existentei unor mutatii genetice ale genelor BRCA1 si 2. Intre 5 si 10% dintre cancerele mamare sunt mostenite in familie. Alti factori de risc sunt:

  • Varsta - majoritatea cazurilor sunt identificate la varste mai mari de 55 ani;
  • Menarha timpurie, inainte de varsta de 12 ani;
  • Menopauza dupa varsta de 55 ani;
  • Tesut mamar dens;
  • Istoric de cancer ovarian;
  • Tratament cu radiatii in zona pieptului;
  • Abuz de alcool;
  • Obezitate dupa menopauza;
  • Sedentarism [3]. 

Femeile care au luat anticonceptionale sau au folosit terapia de substitutie hormonala, femeile care nu au avut nici o sarcina sau care au avut primul copil dupa varsta de 30 ani si femeile care nu au alaptat au un risc crescut de a dezvolta cancer de san [2].

Adenocarcinomul gastric

Cancerul de stomac este mai frecvent la barbati decat la femei, iar riscul creste odata cu inaintarea in varsta. Majoritatea pacientilor sunt diagnosticati dupa varsta de 60 ani. Printre factorii de risc mentionam:

  • Infectia persistenta cu Helicobacter pylori;
  • Obezitatea;
  • Alimentatia bogata in carne procesata;
  • Fumatul si consumul de alcool;
  • Polipii gastrici;
  • Interventii chirurgicale gastrice in antecedente;
  • Grupa de sange A;
  • Infectia cu virus Epstein-Barr [6]. 
Adenocarcinomul

Semnele si simptomele adenocarcinomului

Simptomele adenocarcinomului variaza in functie de localizarea acestuia si de stadiul de evolutie al bolii:

  • Adenocarcinomul pulmonar: oboseala, tuse persistenta, sputa cu sange, dificultati de respiratie, pierderea apetitului, raguseala, scadere in greutate, infectii respiratorii recurente, dureri in piept;
  • Adenocarcinomul de prostata: urinari frecvente in special noaptea, dificultati la golirea completa a vezicii, jet slab de urina, urina cu sange, disfunctie erectila, cresterea in dimensiuni a prostatei care determina dureri la asezare, dureri la urinare;
  • Adenocarcinomul pancreatic: icter, urina inchisa la culoare, fecale grase si cenusii, mancarimi, dureri abdominale si de spate, greata si varsaturi, hepatomegalie, diabet;
  • Adenocarcinomul esofagian: dificultati la inghitire, durere la inghitire, senzatie de presiune sau de arsura in piept, indigestie, arsuri, varsaturi, tuse, raguseala, scadere in greutate;
  • Adenocarcinomul colorectal: modificari ale tiparelor de defecare: diaree, constipatie, fecale subtiri, senzatie acuta de defecare, sangerare rectala, dureri si crampe abdominale, oboseala, slabiciune;
  • Adenocarcinomul mamar: noduli la nivelul sanului sau la axila, umflarea sanului, iritatii pe pielea sanului, roseata in jurul mamelonului, secretie din mamelon, modificari ale formei sau dimensiunii sanului;
  • Adenocarcinomul gastric: apetit diminuat, scadere in greutate, durere abdominala, senzatie de satietate, indigestii si arsuri, greata si varsaturi, distensie abdominala, fecale cu sange, anemie, icter [5].

Diagnosticarea adenocarcinomului

Adenocarcinomul poate afecta zone foarte diferite ale organismului, prin urmare si tehnicile de diagnostic sunt foarte diferite. 

Pentru unele forme de cancer exista teste de screening care pot identifica boala in stadiu precoce: mamografia, antigenul PSA pentru cancerul de prostata, colonoscopia.

Alte teste pentru formularea unui diagnostic de certitudine sunt:

  • Biopsia permite recoltarea unui fragment de tesut care va fi ulterior examinat la microscop. Biopsia permite identificarea tipului de cancer si poate spune daca leziunea este primara sau metastatica;
  • CT si RMN permit identificarea adenocarcinomului si evaluarea modului in care raspunde la tratament;
  • Analizele de sange pot detecta anumite substante chimice din sange, caracteristice unui tip sau altuia de adenocarcinom [5]. 

Adenocarcinomul - optiuni de tratament 

Tratamentul adenocarcinomului depinde de localizarea si de stadializarea sa. Un adenocarcinom in situ este mai usor de tratat decat un cancer avansat, cu multiple metastaze. Identificat la timp si localizat in anumite organe, adenocarcinomul poate fi considerat cel mai usor tip de cancer si face parte, cu siguranta, din acele tipuri de cancer tratabil. Pe de alta parte, din cate tipuri de cancer exista, adenocarcinomul in stadiul 4 are un prognostic cel putin rezervat [3]. 

Pe lista optiunilor de tratament exista:

  • Interventia chirurgicala este adesea prima linie de tratament in cazul adenocarcinomului. In timpul operatiei se urmareste indepartarea tesutului glandular modificat, impreuna cu o cantitate cat mai mare de tesut sanatos din jur. Atunci cand e posibil se folosesc tehnici minim invazive pentru a reduce convalescenta si riscul de infectie;
  • Chimioterapia foloseste anumite medicamente pentru a omori celulele canceroase. Chimioterapia se poate administra pe cale generala sau tratamentul poate fi efectuat local;
  • Radioterapia este utilizata in completarea interventiei chirurgicale si a chimioterapiei;
  • Imunoterapia activeaza sistemul imunitar al organismului asupra prezentei unor celule anormale, facandu-l sa lupte impotriva acestora [6]. 

Prognosticul in cazul adenocarcinomului variaza in functie de cat de devreme a fost diagnosticata boala. Este un aspect pe care il poti discuta doar cu medicul oncolog, statisticile nefiind de ajutor pentru cazuri individuale. 

Avand in vedere ca optiunile de tratament sunt din ce in ce mai generoase in prezent, este important sa ai grija de sanatatea ta si sa programezi controale medicale regulate pentru a identifica la timp orice posibila leziune. 

Bibliografie:

  1. https://www.cancercenter.com/adenocarcinoma afisat la 21.07.2022;
  2. https://www.cancer.org.au/cancer-information/types-of-cancer/adenocarcinoma afisat la 21.07.2022;
  3. https://www.healthline.com/health/cancer/adenocarcinoma-symptoms afisat la 21.07.2022;
  4. https://www.medicalnewstoday.com/articles/318734 afisat la 21.07.2022;
  5. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK562137/ afisat la 21.07.2022;
  6. https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/21652-adenocarcinoma-cancers afisat la 21.07.2022;
  7. https://www.cancer.gov/publications/dictionaries/cancer-terms/def/adenocarcinoma afisat la 21.07.2022.
Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati specialisti, oameni atenti la ce recomanda sunt mereu aproape de tine si iti pregatesc zilnic articole atent documentate, pentru a-ti oferi informatii corecte si complete despre subiectele tale de interes. Descopera care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confrunta organismul uman, cum iti poti mentine starea de bine, dar si multe alte subiecte care te vor ajuta sa fii si sa te simti sanatos, increzator si plin de energie in fiecare zi!
Citiți mai multe de la acest autor
Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati...
Citiți mai multe de la acest autor