Salt la conținutul principal
0 rezultate
  • 0,00 Lei
    Microcart aproape
  • Lombosacralgie: cauze, simptome, tratament

    7. 10. 2025 · 7 minute de citit

    Lombosacralgia este o problema foarte raspandita, afectand un procent covarsitor al populatiei adulte la un moment dat in viata. Nu este o boala in sine, ci mai degraba un simptom, si apare adesea pe fondul suprasolicitarii, al posturilor incorecte sau al modificarilor degenerative ale coloanei. Totusi, exista si cauze mai complexe, care necesita atentie specializata. Intelegerea simptomelor, cauzelor si a optiunilor de tratament este esentiala pentru mentinerea unei vieti active si sanatoase.

    Dr. Ana Gheorghiu
    Dr. Ana Gheorghiu
    Lombosacralgie: cauze, simptome, tratament

    Ce este lombosacralgia?

    Lombosacralgia este termenul medical care descrie durerea de spate localizata in regiunea inferioara a spatelui, mai exact in zona lombo-sacrala a coloanei vertebrale. Este, in esenta, o durere locala, profunda, care isi are originea in structurile musculoscheletale din partea de jos a spatelui. Aceasta durere este in general surda sau continua si poate fi accentuata de efort fizic, pozitii prelungite sau miscari bruste. Ea poate fi acuta, subacuta sau cronica.[1][2][3]

    Anatomia zonei lombosacrale si cum apare durerea

    Zona lombosacrala include vertebrele lombare (L1–L5), sacrumul, format din 5 vertebre sacrale fuzionate (S1–S5), discurile intervertebrale si nervii din aceasta regiune. Daca un disc intervertebral herniaza, el poate apasa pe un nerv (mai exact pe radacina nervoasa, adica locul unde nervul incepe la iesirea din coloana), ceea ce determina aparitia durerii si a altor simptome.[1][2][3]

    De ce apare lombosacralgia: cauze frecvente

    Dupa cum mentionam anterior, lombosacralgia nu este o boala in sine, ci un simptom al unei probleme subiacente. Exista o multitudine de factori care pot contribui la aparitia lombosacralgiei. In majoritatea cazurilor, durerea nu este cauzata de o singura problema, ci de o combinatie de factori.[1][2][3] 

    Iata cateva dintre cele mai comune cauze:[1][2][3]

    • suprasolicitarea musculara: aceasta este probabil cea mai frecventa cauza; ridicarea de greutati in mod incorect sau efortul fizic intens pot duce la suprasolicitarea muschilor spatelui inferior; muschii tensionati si inflamati pot exercita o presiune asupra coloanei vertebrale, provocand durere; 
    • degenerarea discurilor intervertebrale: odata cu inaintarea in varsta, discurile intervertebrale, care actioneaza ca niste amortizoare intre vertebre, incep sa se degradeze; isi pierd din continutul de apa, devin mai putin flexibile si mai predispuse la leziuni; acest proces genera durere prin instabilitate si iritarea structurilor adiacente; 
    • hernia de disc: apare atunci cand stratul exterior al discului se fisureaza, permitand nucleului pulpos sa iasa in canalul spinal; materialul herniat poate comprima radacinile nervoase, provocand nu doar durere lombara, ci si durere care iradiaza pe picior, cunoscuta sub denumirea de durere sciatica;
    • artroza vertebrala: uzura articulatiilor coloanei vertebrale poate provoca inflamatie si durere persistenta in zona lombara; 
    • traumatisme minore sau repetate: o cazatura usoara, un accident de masina minor sau microtraumatismele repetate (cum ar fi cele din anumite sporturi) pot afecta structurile spatelui inferior, declansand lombosacralgia.
    • factori posturali si sedentarismul: statul prelungit pe scaun, postura incorecta sau lipsa activitatii fizice contribuie la slabirea musculaturii lombare, ceea ce poate genera dureri constante; 
    • obezitatea: kilogramele in plus, in special in zona abdominala, pun o presiune suplimentara pe coloana vertebrala, ducand la durere.

    Lombosacralgia poate avea si alte cauze. Pentru stabilirea cauzei exacte, este necesara prezentarea la medic. 

    Cum recunosti lombosacralgia: semne si simptome de urmarit

    • Durerea de spate este localizata in zona lombara si sacrala, adica partea inferioara a spatelui.
    • Este in general descrisa ca o durere surda, continua.
    • Se poate accenta in timpul efortului fizic, la ridicarea greutatilor, in miscari bruste sau dupa perioade indelungate de stat in aceeasi pozitie.[1][2][3]

    Lombosacralgia vs. lombosciatalgie: care este diferenta

    Caracteristica Lombosacralgie Lombosciatalgie
    Definitie Durere localizata in regiunea lombara si sacrala Durere lombara care iradiaza pe traiectul nervului sciatic (fese, coapsa, gamba, picior).
    Cauze frecvente Suprasolicitare musculara, degenerari discale, artroza vertebrala, traumatisme minore. Compresia sau iritarea radacinilor nervoase (ex. hernie de disc, stenoza de canal vertebral).
    Caracterul durerii Surda, continua, agravata de efort sau miscari bruste. Ascutita, cu un traseu clar pe picior.
    Simptome asociate Fara amorteala, furnicaturi sau slabiciune musculara. Poate fi insotita de amorteala, furnicaturi, slabiciune musculara sau diminuarea reflexelor.
    Iradiere Nu iradiaza pe traiect nervos. Iradiaza pe picior pe traiectul nervului sciatic.

    Cum stabileste medicul diagnosticul de lombosacralgie?

    Diagnosticul lombosacralgiei se bazeaza pe evaluarea clinica si anamneza pacientului. Medicul va analiza istoricul durerii, factorii declansatori, modul de aparitie si caracterul durerii.

    Daca este necesar, medicul recomanda investigatii suplimentare pentru a exclude alte posibile cauze:

    • radiografie lombosacrala; 
    • tomografie computerizata (CT) sau rezonanta magnetica (RMN); 
    • electromiografie (EMG) si teste de conducere nervoasa – utile pentru a verifica daca nervii au de suferit.[1][2][3]

    Nu ignora simptomele persistente. Programeaza-te la control pentru a primi un diagnostic clar!

    Ce optiuni ai pentru tratamentul lombosacralgiei?

    Tratamentul lombosacralgiei este, in general, conservator si poate fi personalizat in functie de severitatea simptomelor si de cauzele identificabile. Principalele metode includ:

    Odihna si modificarea activitatilor

    In perioadele de durere acuta, evitarea efortului fizic intens si a ridicarii greutatilor poate ajuta la ameliorarea simptomelor. Totusi, odihna prelungita la pat nu este recomandata, deoarece poate accentua rigiditatea si slabiciunea musculaturii lombare.[1][2][3]

    Kinetoterapia si fizioterapia 

    Kinetoterapia si exercitiile specifice pentru lombosacralgie ajuta la stabilizarea coloanei si prevenirea recidivelor. Masajul terapeutic, intinderile controlate si mobilizarea segmentelor lombare sunt eficiente in reducerea durerii si imbunatatirea mobilitatii. Fizioterapia, prin proceduri cum ar fi terapia cu ultrasunete sau terapia cu laser, poate de asemenea ajuta.[1][2][3]

    Tratamentul medicamentos 

    Medicul poate recomanda antiinflamatoare nesteroidiene ce pot ajuta la reducerea inflamatiei si a durerii. In cazuri severe, medicul poate prescrie relaxante musculare sau analgezice mai puternice. Este important ca administrarea medicamentelor sa fie supravegheata medical, mai ales in cazul anti-inflamatoarelor, pentru a evita efectele secundare.[1][2][3]

    Masuri complementare

    • Aplicatii locale de comprese reci sau calde pentru reducerea durerii.
    • Corectarea posturii la birou sau in activitatile zilnice.
    • Folosirea centurilor lombare in perioade scurte de efort fizic, doar la recomandarea medicului.
    • Stil de viata activ, cu exercitii regulate de intarire a musculaturii spatelui.[1][2][3]

    Interventii chirurgicale

    Tratamentul chirurgical este rar necesar in cazul lombosacralgiei, fiind indicat doar daca exista traumatisme severe sau afectiuni degenerative avansate care nu raspund la tratamentele conservative.[1][2][3]

    Prevenirea lombosacralgiei: pasi utili

    Poti evita aparitia durerilor din zona lombosacrala daca introduci in rutina zilnica urmatoarele recomandari:

    • Mentine o postura corecta cand stai pe scaun sau la birou. Foloseste scaune cu spatar si pozitioneaza picioarele fix pe podea.
    • Fa zilnic exercitii pentru intarirea muschilor spatelui si ai zonei abdominale.
    • Controleaza greutatea corporala si evita sedentarismul.
    • Nu ridica obiecte grele prin rotatie, ci cu spatele drept, indoind genunchii.
    • Renunta la fumat (farmacistii Dr. Max te pot ajuta cu recomandari personalizate de produse care pot ajuta) si gaseste metode sanatoase de gestionare a stresului.

    Lombosacralgia poate limita rapid activitatile zilnice, insa cu masuri potrivite si sprijinul medicului, majoritatea persoanelor pot controla simptomele. Recunoaste semnele, evita sa iei medicamente fara supraveghere si discuta cu un specialist despre optiunile de tratament.

    Intrebari frecvente despre lombosacralgie

    Ce este lombosacralgia?

    Lombosacralgia reprezinta durerea localizata in partea inferioara a spatelui, in zona lombo-sacrala a coloanei vertebrale. Este o durere surda sau continua, care poate fi accentuata de efort fizic, pozitii prelungite sau miscari bruste. Aceasta durere poate fi acuta, subacuta sau cronica si isi are originea in structurile musculoscheletale din zona inferioara a spatelui.

    Care sunt cauzele lombosacralgiei?

    Cauzele lombosacralgiei sunt multiple si, de obicei, interconectate. Printre cele mai frecvente se numara suprasolicitarea musculara, degenerarea discurilor intervertebrale, artroza vertebrala si traumatismele minore

    Cum recunosc lombosacralgia?

    Durerea este strict localizata in zona lombara si sacrala, fara iradiere pe picior. Este de obicei surda sau continua si se agraveaza la efort fizic, miscari bruste sau stat prelungit.

    Care este principala diferenta dintre lombosacralgie si lombosciatalgie?

    Principala diferenta este iradierea durerii. Lombosacralgia se manifesta prin durere strict localizata in spate, in timp ce lombosciatalgia implica o durere care iradiaza pe picior, pe traiectul nervului sciatic.

    Cum se trateaza lombosacralgia?

    Tratamentul este, de obicei, conservator si include repaus temporar, kinetoterapie, fizioterapie, medicamente antiinflamatorii sau analgezice. Corectarea posturii si un stil de viata activ sunt de asemenea cruciale pentru a preveni recidivele. Interventia chirurgicala este o optiune rara, rezervata cazurilor severe.

    Pot preveni lombosacralgia?

    Da, poti reduce riscul de aparitie a durerii de spate. Mentine o postura corecta, fa exercitii regulate pentru a intari muschii spatelui si abdominali, controleaza-ti greutatea corporala si invata sa ridici obiecte in mod corect, folosind genunchii, nu spatele.

    Disclaimer: Acest articol are un rol strict informativ, iar informatiile prezentate nu inlocuiesc controlul si diagnosticul de specialitate. Daca te confrunti cu simptome neplacute, adreseaza-te cat mai curand unui medic. Numai specialistul este in masura sa iti evalueze starea de sanatate si sa recomande testele necesare sau masurile de tratament adecvate pentru ameliorarea simptomelor!

    Surse: 

    1. „Low Back Pain”, World Health Organization, 19 June 2023, www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/low-back-pain. (accesat la 22 Sept. 2025)
    2. „Lower Back Pain: Causes, Symptoms & Treatment”, Cleveland Clinic, 29 Aug. 2023, my.clevelandclinic.org/health/diseases/7936-lower-back-pain. (accesat la 22 Sept. 2025)
    3. Gherghel, Carmen Liliana, et al. „Physiotherapy Options for Low Back Pain” European Proceedings, 16 Feb. 2019, pp. 406–411, www.europeanproceedings.com/article/10.15405/epsbs.2019.02.51, https://doi.org/10.15405/epsbs.2019.02.51. (accesat la 22 Sept. 2025)
    Despre autor
    Dr. Ana Gheorghiu
    Dr. Ana Gheorghiu
    Dr. Ana Gheorghiu este medic neurolog cu abordare integrativa si doctor in fizica, cu o experienta vasta in domeniul neurostiintelor. Interesul sau constant pentru intelegerea modului in care functioneaza creierul uman a dus-o catre o cariera multidisciplinara, care imbina practica medicala cu cercetarea stiintifica si terapiile complementare. De-a lungul timpului, a facut parte din echipe de cercetare formate din neurologi, neurochirurgi, bioingineri si fizicieni medicali, avand o contributie importanta in studiile dedicate epilepsiei farmacorezistente. In 2018, si-a sustinut teza de doctorat cu tema „Cartografierea conectivitatii neuronale in epilepsia farmacorezistenta”, la Facultatea de Fizica a Universitatii din Bucuresti. In prezent, Dr. Ana Gheorghiu este medic specialist neurolog, cu experienta in tratarea pacientilor din toate domeniile neurologiei. Abordarea sa holistică integrează cunoștințele medicale cu perspective din neuroștiințe și terapii integrative, având ca scop oferirea unui proces de vindecare care ia în considerare atât dimensiunea fizică, cât și cea emoțională și mentală. Pe blogul Dr. Max, Dr. Ana Gheorghiu ofera consultanta de specialitate pentru articolele din sfera neurologiei, contribuind la redactarea unor materiale corecte, documentate si accesibile, menite sa raspunda intrebarilor reale ale cititorilor si sa sprijine o mai buna intelegere a sanatatii creierului.
    Cititi mai multe de la acest autor
    Despre autor
    Dr. Ana Gheorghiu
    Dr. Ana Gheorghiu
    Dr. Ana Gheorghiu este medic neurolog cu abordare integrativa si doctor in fizica, cu o experienta vasta in domeniul neurostiintelor. Interesul sau constant pentru intelegerea modului in care functioneaza creierul...
    Cititi mai multe de la acest autor