Lecitina: proprietati, beneficii si efecte

28. 11. 2022 · Farmacistul Dr.Max · 6 minute de citit
Lecitina

 

Lecitina este un nutriment ce se gaseste in anumite alimente, dar poate fi folosit si drept supliment alimentar. Produsul se poate regasi in carne rosie, oua si legume verzi. Suplimentul alimentar poate fi facut din soia, galbenus de ou sau produse animale.

Suplimentele de lecitina se pot folosi pentru scaderea colesterolului ori pentru variate afectiuni neurologice sau inflamatorii. Acestea, insa, nu sunt folosite de sine statatoare pentru a preveni sau trata respectivele afectiuni. [1, 2] Citeste mai departe pentru a afla ce este lecitina, precum si care sunt proprietatile si efectele sale!

Ce este lecitina?

Lecitina reprezinta un grup de substante chimice din categoria compusilor cu numele de fosfolipide. Fosfolipidele sunt un tip de grasime care ajuta la protectia celulelor. Acestea contribuie la functionarea in parametri normali a creierului, sistemului nervos, ficatului si a altor organe. [1]

Ce proprietati are lecitina?

Lecitina a fost descoperita in 1950 de catre Maurice Gobley, care a observat ca substanta permite amestecarea apei si a uleiului. Acest lucru este posibil datorita proprietatilor emulsificatoare ale lecitinei. [2]

Trasatura aceasta a lecitinei este folosita chiar si in industria alimentara pentru a combina ingrediente ce altfel nu s-ar putea amesteca, precum apa si uleiul. De aceea, lecitina poate fi gasita in produse precum torturile si dulciurile din comert, branzaturi procesate, inghetate, salate deja preparate etc. [3]

Ce beneficii are lecitina?

Cand este ingerata, lecitina este descompusa intr-o substanta numită colina. Organismul are nevoie de colina pentru a transporta grasimea, pentru a regla metabolismul, a mentine celulele sanatoase si pentru a transmite informatia prin sistemul nervos. Colina este adesea obtinuta din alimentele pe care le consumam. [4]

Lecitina poate fi recomandata in urmatoarele conditii: [3]

  • sporirea performantei atletice;
  • atenuarea stresului si a anxietatii;
  • scaderea colesterolului;
  • reducerea inflamatiilor;
  • imbunatatirea functiei ficatului;
  • prevenirea debutului dementei.

Efectele lecitinei in diferite afectiuni

Lecitina este adesea folosita pentru imbunatatirea simptomelor intr-o varietate de afectiuni, la recomandarea medicului. Acestea includ colesterolul ridicat, mastita si colita, dar si pentru boli neurodegenerative ca Alzheimer. [5]

Scaderea colesterolului

Un studiu din 2010 a demonstrat ca lecitina din soia poate reduce nivelul colesterolului. Studiul a descoperit ca 500 de miligrame de lecitina pe zi, timp de doua luni, a redus nivelul total al colesterolului cu 42%, iar cel al colesterolului HDL-C, adica “cel rau”, cu 56,15%. [6]

Acest lucru ar sugera utilizarea lecitinei ca supliment alimentar in cazul in care ai colesterolul marit. Totusi, alte studii nu au oferit rezultate la fel de incurajatoare. Lecitina joaca un rol in ateroscleroza, adica intarirea arterelor. Unele studii sugereaza ca un nivel prea ridicat de lecitina ar mari riscul dezvoltarii problemelor cardiace. De aceea, mai multe cercetari sunt necesare. [5]

Colita ulcerativa

Colita ulcerativa este o boala inflamatoare intestinala. Conform unor studii, un nivel scazut de fosfolipide ar juca un rol important in aparitia afectiunii. Aceste substante chimice fac parte din mucusul tractului digestiv si protejeaza colonul contra inflamatiilor si bacteriilor. [5]

Un studiu din 2010 a descoperit ca suplimentele de lecitina au redus inflamatia intestinala in cazul pacientilor ce aveau colita ulcerativa. Cei care au luat lecitina au observat o reducere a inflamatiilor cu 50%, comparativ cu cei care au luat un placebo. Trebuie mentionat faptul ca studiul a fost realizat doar pe 18 adulti, iar alte studii nu au descoperit beneficii similare. [6]

Mastita

Mastita este o inflamatie a testutului mamar ce poate aparea in randul femeilor care alapteaza. Inflamatia se produce din cauza infundarii canalului de lapte. Unele studii sugereaza ca lecitina poate preveni blocarea respectivului canal. [3]

Se vehiculeaza ca lecitina ar determina ingrosarea laptelui matern. Totusi, acest lucru nu a fost inca studiat suficient in randul femeilor cu mastita. De aceea, nu este recomandat sa iei lecitina decat la recomandarea unui medic obstretician-ginecolog sau alt specialist medical. [5]

Alzheimer

Colina obtinuta din lecitina ar putea imbunatati simptomele bolii Alzheimer, dar si al altor afectiuni similare, precum Parkinson. Lecitina ar ajuta la imbunatatirea transmisiilor nervoase din creier. Lucrul acesta ar ameliora simptomele afectiunilor neurologice progresive, care afecteaza creierul si nervii de-a lungul timpului. [5]

Totusi, pana in ziua de astazi, nu exista studii concludente care sa confirme acest lucru. Unele studii pe animale sugereaza ca lecitina ar putea proteja celulele nervoase si reduce riscul de aparitie a dementei prin incetinirea degenerarii celulelor gliale. Pentru a fi confirmat efectul benefic asupra oamenilor, mai sunt necesare alte studii. [6]

Posibile efecte adverse

In general, suplimentele alimentare cu lecitina nu produc efecte secundare. Totusi, acestea trebuie prescrise mereu de un medic, mai ales daca deja urmezi un alt tratament. Lecitina este un supliment alimentar si nu tine locul unei diete echilibrate. [3]

In cazurile rare in care lecitina produce efecte adverse, acestea includ: [2]

  • scaderea apetitului;
  • diaree;
  • greata;
  • dureri abdominale;
  • balonare.

Poti sa dezvolti o reactie alergica la lecitina, insa, acest lucru este destul de rar, inclusiv in cazul in care ai alergie la soia. Asta se poate explica prin faptul ca lecitina facuta din boabe de soia nu contine suficiente proteine de soia pentru a provoca o reactie alergica. [5]

Pentru a fi sigur, insa, se recomanda sa iei lecitina sau produse pe baza de lecitina doar la sfatul medicului sau sub supravegherea sa, mai ales daca esti insarcinata, incerci sa ramai insarcinata sau alaptezi.

Deoarece studiile asupra lecitinei sunt relativ putine, aceasta nu este, in general, recomandata copiilor. [6]

Lecitina este un supliment alimentar folosit de persoanele diagnosticate cu mastita, colita ulcerativa sau care au un nivel ridicat al colesterolului, datorita proprietatilor sale. Tratamentul cu lecitina ar trebui administrat doar la sfatul medicului, de aceea, acesta trebuie sa fie recomandat de catre un specialist. Acesta este un articol strict informativ.

Surse:

  1. Lecithin - drugs and lactation database (LactMed) - NCBI Bookshelf. (n.d.). Accesat pe 8 noiembrie 2022 https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK501772/ 
  2. Wang, Z., Klipfell, E., Bennett, B. J., Koeth, R., Levison, B. S., DuGar, B., Feldstein, A. E., Britt, E. B., Fu, X., Chung, Y.-M., Wu, Y., Schauer, P., Smith, J. D., Allayee, H., Tang, W. H. W., DiDonato, J. A., Lusis, A. J., & Hazen, S. L. (2011, April 6). Gut Flora Metabolism of phosphatidylcholine promotes cardiovascular disease. Nature News. Accesat pe 8 noiembrie 2022 https://www.nature.com/articles/nature09922 
  3. Latifi, S., Tamayol, A., Habibey, R., Sabzevari, R., Kahn, C., Geny, D., Eftekharpour, E., Annabi, N., Blau, A., Linder, M., & Arab-Tehrany, E. (2016, May 27). Natural lecithin promotes neural network complexity and activity. Nature News. Accesat pe 8 noiembrie 2022  https://www.nature.com/articles/srep25777 
  4. Soy lecithin. FARRP. (n.d.). Accesat pe 8 noiembrie 2022  https://farrp.unl.edu/soy-lecithin 
  5. Mourad, A. M., de Carvalho Pincinato, E., Mazzola, P. G., Sabha, M., & Moriel, P. (2009, December 28). Influence of Soy Lecithin administration on hypercholesterolemia. Cholesterol. Accesat pe 8 noiembrie 2022 https://www.hindawi.com/journals/cholesterol/2010/824813/ 
  6. Küllenberg, D., Taylor, L. A., Schneider, M., & Massing, U. (2012, January 5). Health effects of dietary phospholipids - lipids in health and disease. BioMed Central. Accesat pe 8 noiembrie 2022 https://lipidworld.biomedcentral.com/articles/10.1186/1476-511X-11-3