Eritrocite in urina: ce inseamna si ce trebuie sa stii?

30. 1. 2023 · Farmacistul Dr. Max · 5 minute de citit
Eritrocite in urina

 

Prezenta eritrocitelor in urina poate fi un motiv de ingrijorare. Cauza tulburarii nu ascunde mereu o afectiune mai grava. Investigatii medicale trebuie efectuate, totusi, pentru a se stabili daca este nevoie de tratament si ingrijiri de specialitate. 

Eritrocitele in urina pot fi observate la microscop, in cadrul analizelor medicale, in acest caz fiind vorba de hematurie microscopica, cantitatea de celule rosii din urina este mica si nu poate fi vizibila cu ochiul liber. Cand urina isi schimba culoarea si vezi urme de sange, se numeste hematurie macroscopica. Examenul de urina determina motivul prezentei eritrocitelor la acest nivel. 

Ce reprezinta eritrocitele in urina?

Prezenta eritrocitelor in urina se mai numeste si hematurie si se refera la evidentierea, in urma analizelor de laborator, a unor urme de sange in urina. Cu alte cuvinte, celulele rosii din sange numite hematii, globule rosii sau eritrocite, ajung in urina si sunt eliminate odata cu aceasta. 

Prezenta sangelui in urina nu este normala, dar, de cele mai multe ori, nu este un simptom al unei boli severe cu care te poti confrunta. Sunt si situatii in care remarcarea schimbarii culorii urinei poate fi semnalul ca organismul tau se confrunta cu o afectiune pentru care ai nevoie de ajutor medical de specialitate. De aceea diagnosticul este important pentru identificarea cauzei si oferirea tratamentul adecvat. 

Asa cum precizam anterior, uneori nu ai simptome si nici nu poti sesiza eritrocitele in urina. Cand urina devine tulbure, isi schimba culoarea din galben in roz sau rosu trebuie sa mergi de urgenta la medic! (1)

Cauzele prezentei eritrocitelor in urina

Mai multe afectiuni pot determina eliminarea eritrocitelor in urina. Practic, cand rinichii sau alte structuri ale tractului urinar sunt afectate de diferite boli celulele sangvine se scurg in urina. 

Infectii ale tractului urinar

Astfel de probleme sunt frecvente si calea prin care ajung celulele rosii in urina este simpla. Bacteriile ajung in uretra si se inmultesc in vezica urinara. Infectiile provoaca sangerari care duc la modificarea culorii urinei in roz, rosu sau maro. In infectii urinare te poti confrunta cu:

  • nevoia de urinare urgenta si de durata;
  • usturimi si dureri la urinare;
  • urina cu miros puternic. (1)

Infectii la nivelul rinichilor

Infectiile renale sau pielonefrita apar cand bacteriile ajung din sange sau prin intermediul ureterelor in rinichi. Simptomele sunt asemanatoare infectiilor tractului urinar, la care se pot adauga:

  • febra;
  • durere intensa in zona lombara inferioara sau in lateral. (1)

Boli sau traume ale rinichilor

Daca te confrunti cu glomerulonefrita, filtrele mici ale rinichilor care elimina deseurile din sange se inflameaza, ceea ce determina aparitia sangelui in urina. Acest lucru poate fi evidentiat in cadrul analizelor de laborator pentru urina. 

Diabeticii au un risc crescut de a dezvolta si glomerulonefrita, dar boala poate sa apara si fara legatura cu diabetul zaharat. (2)

Eritrocitele in urina se pot observa si daca primesti o lovitura puternica in zona rinichilor, pe fondul practicarii unor sporturi de contact sau in urma unui accident. 

Pietre la rinichi sau vezica urinara

Mineralele prezente in urina pot determina formarea unor depozite calcaroase pe peretii vezicii urinare sau la nivelul rinichilor, adica pietre. Cand acestea incep sa se deplaseze si tind sa fie evacuate odata cu urina, fie determina blocaje, fie ranesc peretii vaselor cu colturile lor si determina sangerari si schimbarea culorii urinei. (2)

Prostata marita

Odata cu inaintarea in varsta, prostata creste in volum, ceea ce determina o presare a uretrei si conduce la blocarea partiala a fluxului de urina. Simptomele specifice in prostata marita, dar si in inflamatia acesteia care se numeste prostatita sunt:

  • urinare prelungita sau senzatie de urinare urgenta;
  • sange in urina. (1)

Mostenirea genetica

Unele boli mostenite, asa cum este anemia cu celule secera determina prezenta celulelor rosii in urina. In aceeasi masura si sindromul Alport care vizeaza lezarea vaselor de sange mici din rinichi poate insemna ca eritrocitele ajung in urina. (1)

Unele medicamente

Administrarea unor medicamente din spectrul antibioticelor, al celor care previn formarea cheagurilor de sange sau a celor care subtiaza sangele pot afecta rinichii si conduce la eliminarea eritrocitelor in urina. (1)

Practicarea sportului

Nu doar in cazul sporturilor de contact se evidentiaza eritrocitele in urina, ci si in cele care sunt practica intens - alergarea la maraton.

 

Erythrocytes cycle

 

Cancerul

In cancerul renal, cancerul de prostata sau cel de vezica apar, uneori, eritrocite in urina. (2)

Cand trebuie sa mergi la medic?

Daca resimti usturime la urinare, dificultati in ceea ce priveste urinarea, dureri in zona lombara inferioara sau culoarea si mirosul urinei sunt anormale, este timpul sa mergi de urgenta la medic. 

Pe langa examinarea fizica, documentarea legata de aparitia si manifestarile simptomelor sesizate, va trebui sa ii pui la dispozitie specialistului dosarul medical complet si sa ii comunici toate medicamentele fara reteta si suplimentele alimentare pentru probleme ale sistemului genito-urinar administrate inainte de vizita programata. 

Medicul poate indica realizarea unor analize de laborator de sange si de urina, alaturi de ecografie abdominala si pelvina, examinarea imagistica - CT, RMN, citoscopie, biopsie de rinichi pentru stabilirea unui diagnostic corect. (3)

Tratamentul administrat pentru eritrocite in urina

Antibioticele sunt recomandate in cazul unor infectii urinare, alaturi de analgezice sau produse destinate redimensionarii prostatei marite. 

Pietrele la rinichi pot fi sparte prin tehnici medicale moderne pentru a putea fi apoi mai usor eliminate din organism. Intervenția chirurgicala pentru deblocarea cailor urinare obstructionate poate fi o varianta de luat in calcul. (3)

Pentru alte boli ale rinichilor sau tractului urinar pot fi necesare investigatii suplimentare si un tratament adecvat, acordat dupa consult multidisciplinar. 

Sunt si situatii in care medicul poate decide ca nu ai nevoie de tratament specific, iar consultul periodic devine prioritar pentru observarea oricaror modificari aparute. 

Acest articol contine informatii generale despre prezenta eritrocitelor in urina. Vorbeste cu medicul specialist si mergi la consult daca te confrunti cu problemele descrise in acest material!

Surse de informare:

1. Blood in urine (hematuria) - https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/blood-in-urine/symptoms-causes/syc-20353432

2. Why Are There Red Blood Cells in My Urine? - https://www.healthline.com/health/rbc-in-urine

3. Hematuria - https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK534213/

 

  • Dr. Max Menoa este un supliment alimentar recomandat femeilor aflate in perioada de menopauza ce contine izoflavone naturale extrase din soia, resveratrol, vitamine, extract din flori de hamei si seminte de in.
  • Recipient din plastic pentru colectarea urinei in mod steril, ambalate individual.

    Iti recomandam si:

    • Urina poate oferi multe informatii legate de sanatate si de stilul de viata practicat. Aceasta este produsa in urma filtrarii sangelui de catre rinichi, proces care inlatura atat apa in exces cat si produsele reziduale
    • Retentia de urina: cauze, simptome, tratament

      Retentia de urina: cauze, simptome, tratament

      · 6 minute de citit
      Retentia de urina este o conditie medicala caracterizata de incapacitatea de a goli complet vezica urinara. Desi nu este considerata o boala in sine, aceasta poate fi legata de prezenta anumitor afectiuni, cum ar fi cele la nivelul prostatei sau unele boli neurologice.
    • Vezica urinara este organul pozitionat la nivelul pelvisului ce face parte din sistemul urinar si in care se acumuleaza urina. Pentru evidentierea unor probleme la acest nivel sunt necesare investigatii ecografice ale vezicii urinare in repletie si semirepletie. Pentru a beneficia de o astfel de examinare ai nevoie de o pregatire prealabila.
    Despre autor
    Farmacistul Dr. Max
    Farmacistul Dr. Max
    La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati specialisti, oameni atenti la ce recomanda sunt mereu aproape de tine si iti pregatesc zilnic articole atent documentate, pentru a-ti oferi informatii corecte si complete despre subiectele tale de interes. Descopera care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confrunta organismul uman, cum iti poti mentine starea de bine, dar si multe alte subiecte care te vor ajuta sa fii si sa te simti sanatos, increzator si plin de energie in fiecare zi!
    Citiți mai multe de la acest autor
    Despre autor
    Farmacistul Dr. Max
    Farmacistul Dr. Max
    La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati...
    Citiți mai multe de la acest autor