Menstruatia dupa nastere: Cand revine si ce modificari poate suferi

18. 7. 2022 · Farmacistul Dr. Max · 8 minute de citit
Menstruația după naștere

Cele nouă luni de sarcină te fac să treci printr-o mulțime de transformări fizice și psihice, nu neapărat dintre cele mai plăcute. Grețurile, kilogramele în plus, dificultățile de respirație, durerile de spate, picioarele și mâinile umflate, toate sunt sinonime cu sarcina. Cu toate acestea, există și un mic detaliu care îți va face viața mai ușoară, respectiv lipsa menstruației în toată această perioadă. 

Dacă te-ai obișnuit cu această stare de libertate, trebuie să știi că la puțin timp după ce vei naște, trebuie să te aștepți la revenirea menstruației. În funcție de modul în care ai născut, natural sau cezariană, dar și de modul în care îl hrănești pe bebe, biberon sau alăptare, se poate ca revenirea și abundența menstruației să difere. Află în continuare tot ce trebuie să știi despre menstruația după naștere prin cezariană, dar și naturală. 

De ce se opreste menstruația în timpul sarcinii?

Odată cu pubertatea, organismul tău a început să se pregătească pentru o sarcină. Lunar, câte un ovul a fost eliberat pe rând, din fiecare ovar, iar vaginul și uterul au fost pregătite hormonal pentru acest moment important din viața oricărei femei. Dacă în ziua 28 a ciclului menstrual nu ai rămas însărcinată, uterul se curăță de mucoasa pe care o pregătise pentru a primi un ovul fertilizat. Curățarea este, de fapt, scurgerea de sânge care se face prin vagin și care reprezintă menstruația

Dacă în timpul unui ciclu lunar faci sex, iar ovulul tău este fecundat de un spermatozoid, poți rămâne însărcinată. Asta înseamnă că ovulul fecundat se fixează în mucoasa uterului care nu va mai fi schimbată lunar. Acesta este motivul pentru care nu mai ai menstruație pe toată durata sarcinii și încă puțin după ce naști. 

Când revine menstruația după naștere

Revenirea menstruației depinde de modul în care îți hrănești bebelușul. Dacă folosești formulă de lapte sau o combinație de alăptare și formulă, cel mai probabil menstruația va reveni la aproximativ 6 săptămâni după naștere. 

În schimb, dacă bebe este alăptat exclusiv, ai toate șansele ca menstruația să nu revină până când cel mic nu va fi înțărcat. Motivul este simplu și are legătură cu hormonul care ajută organismul să producă lapte matern și care îl împiedică în același timp să producă hormonii care vor duce la apariția menstruației (1)

Bebelus

Prima menstruație după sarcină: la ce să te aștepți?

După atâtea luni în care nu ai avut menstruație, când aceasta va reveni trebuie să te aștepți ca lucrurile să fie puțin diferite. Organismul are nevoie de timp pentru a se adapta la eliminarea mucoasei din uter, astfel încât vei putea avea câteva simptome noi: 

  • dureri abdominale - crampe, cu intensitate care poate varia, cauzate de eliminarea unei cantități crescute de mucoasă din uter;
  • prezența cheagurilor de sânge în menstruație;
  • flux neregulat;
  • durată neregulată a menstruației;

Cu timpul, acestea se vor regla, iar lucrurile vor reveni la normal cum erau înainte de a rămâne gravidă (2).

Ce sunt lohiile și cum afectează menstruația după sarcină?

Imediat după naștere, te poți aștepta la apariția unor sângerări indiferent dacă ai născut natural ori prin cezariană. Această scurgere nu este o menstruație, cum greșit ai putea crede, ci este doar eliminarea țesutului care l-a găzduit pe bebe pe toată perioada sarcinii. După această eliminare mai abundentă, vei rămâne cu niște scurgeri vaginale cunoscute ca lohii. Ele reprezintă un fluid corporal care are culoare de la alb la roșu, putând fi limpede sau vâscos. 

Lohiile pot dura până la 6 săptămâni, o perioadă similară cu revenirea menstruației dacă bebe este hrănit cu „formulă“. Dacă lohiile s-au oprit pentru o anumită perioadă, iar ulterior ai o sângerare, cel mai probabil este vorba despre revenirea menstruației. 

Dacă nu ești sigură de revenirea menstruației, ai la îndemână câteva semne care te pot ajuta să îți dai seama, astfel: 

  • sângerările după naștere, respectiv lohia, sunt influențate de nivelul de efort pe care îl faci; dacă atunci când faci efort susținut, scurgerea este mai abundentă, mai mult ca sigur este vorba despre lohie.
  • după prima săptămână de după naștere, lohia nu mai este de culoare roșu aprins, ci mai degrabă crem sau alb lăptos; dacă au trecut deja șase săptămâni de la naștere și ai o sângerare de culoare roșie, cel mai probabil este vorba despre menstruație.
  • lohia este o scurgere care conține țesut rămas din timpul sarcinii, iar asta o face să aibă un miros distinct, dulceag.

Dacă ai nevoie de mai multe informații pentru a ști dacă scurgerile sunt lohii sau menstruație, cel mai recomandat este să mergi la un consult ginecologic, la medicul tău. 

De ce femeile care alăptează nu au menstruație?

Atunci când bebe este alăptat exclusiv, organismul produce prolactina, hormonul care este responsabil pentru laptele matern. Prolactina suprimă de cele mai multe ori formarea hormonilor reproductivi, astfel încât ovulația este oprită, iar menstruația nu mai apare. 

Îmi va afecta menstruația laptele matern?

Cel care îți va arăta dacă laptele matern este afectat de apariția menstruației este chiar bebe. Reacția lui are legătură cu modificările hormonale care fac posibilă apariția menstruației și care pot modifica gustul laptelui matern. În plus, cantitatea de lapte matern poate fi și ea influențată, dar și frecvența cu care bebe vrea să mănânce. Totuși, modificările menționate sunt destul de mici și nu vor dura o perioadă prea lungă, astfel încât alăptarea nu va fi afectată. 

Specialiștii recomandă adăugarea de calciu și magneziu în dieta zilnică, eventual sub formă de suplimente, astfel încât cantitatea de lapte matern să nu fie diminuată prea mult  (3).

Cât durează prima menstruație după naștere?

După o scurtă perioadă de „readaptare” a organismului, ciclul menstrual va reveni la același ritm ca înainte de sarcină. Menstruația va avea loc la fiecare 21 (și până la 35) de zile, iar sângerarea poate dura între 2 și 7 zile. 

Interventie chirurgicala

Cum va fi prima mea menstruație după travaliu?

În funcție de istoricul tău medical și de frecvența ciclurilor menstruale de dinainte de a rămâne însărcinată, se poate ca experiența ta să fie diferită (4). Poți observa apariția unor mici cheaguri de sânge sau poți avea crampe mai puternice. Dacă simptomele sunt foarte diferite față de ceea ce ești obișnuită sau dacă sângerarea este prea abundentă, contactează imediat medicul ginecolog pentru un consult de specialitate (1). 

Poți rămâne însărcinată dacă nu ai menstruație după naștere?

Așa cum ai aflat deja, dacă alăptezi exclusiv, cel mai probabil este ca menstruația să nu revină pentru mai multe luni de zile. Teoretic, lipsa menstruației înseamnă că nu poți rămâne gravidă, ceea ce face ca alăptatul să fie considerat de multe ori o metodă contraceptivă ideală. Acest lucru este parțial adevărat, doar dacă bebe este hrănit exclusiv la sân și doar în primele șase luni de după naștere. De asemenea, pruncul trebuie alăptat la minim 4 ore în timpul zilei și la șase ore noaptea. 

Din acest motiv, chiar dacă alăptezi, atunci când nu sunt respectate condițiile menționate mai sus, este posibil să ovulezi, iar menstruația să apară după aproximativ două săptămâni. Riscul de a rămâne însărcinată este destul de mare, iar dacă te îngrijorează această perspectivă, cel mai bine este să discuți cu ginecologul care îți poate recomanda metode contraceptive sigure și eficiente. 

Există mai multe opțiuni la care poți apela, atât pentru prevenirea unei sarcini nedorite (pastile contraceptive, sterilet sau prezervativ), cât și pentru a te proteja împotriva infecțiilor cu transmitere sexuală (5). 

Cum știi dacă ai rămas însărcinată dacă ți-a revenit menstruația după naștere

O sarcină timpurie, la scurt timp după naștere, poate fi destul de greu de detectat având în vedere că ciclurile menstruale sunt neregulate, iar toată atenția ta este îndreptată spre îngrijirea bebelușului. Unele simptome care îți pot semnala că ai rămas însărcinată în timp ce alăptezi sunt: 

  • oboseală; 
  • greață;
  • menstruație întârziată;
  • sâni dureroși;
  • dureri de cap;
  • stări de amețeală;

Se poate modifica menstruația după naștere?

Da, sunt șanse foarte mari ca menstruația să fie modificată după naștere, dar asta nu înseamnă că este mai bine sau mai rău. Organismul tău a trecut prin multe schimbări în ultimele 9 - 12 luni, iar acestea vor lăsa urme. În cazuri rare, cum sunt complicațiile tiroidiene sau adenomioza, menstruația poate fi o sângerare abundentă care necesită consult și poate chiar tratament medical. Pe de altă parte, un istoric de endometrioză înainte de sarcină poate însemna o menstruație mai ușoară după naștere. 

Imediat după naștere, organismul tău va fi destul de fragil și va avea nevoie de timp pentru a se reface. După 9 luni în care a trebuit să hrănească și să ofere toți nutrienții și vitaminele necesare fătului, se poate ca organismul să fie slăbit și să apară anumite carențe care îți pot crea neplăceri. Este important să ai grijă de tine, să administrezi doar suplimentele recomandate de medic și să iei lucrurile încet. Vei reuși să intri într-o rutină care îți va permite să ai grijă de bebe fără să te epuizezi. De asemenea, evită să ridici greutăți ori să faci exerciții intense și nu uita de importanța controalelor postnatale. 

Bibliografie

  1. “When will my periods start again after pregnancy?” NHS, https://www.nhs.uk/common-health-questions/pregnancy/when-will-my-periods-start-again-after-pregnancy/. Accessed 29 June 2022.
  2. Wilson, Debra Rose. “First Period After Pregnancy: What to Expect.” Healthline, 28 February 2018, https://www.healthline.com/health/pregnancy/first-period-postpartum#4. Accessed 29 June 2022.
  3. Brennan, Dan. “First Period After Pregnancy: What to Expect.” WebMD, 9 March 2021, https://www.webmd.com/baby/first-period-after-pregnancy-what-to-expect. Accessed 29 June 2022.
  4. Kumar, Anjali. “First Period after Delivery: What is normal and what is not?” CK Birla Hospital, 2 March 2021, https://www.ckbhospital.com/blogs/periods-after-delivery/. Accessed 29 June 2022.
  5. Wilson, Debra Rose, and BC AHN. “Birth Control While Breastfeeding: 7 Options.” Healthline, https://www.healthline.com/health/birth-control/birth-control-while-breastfeeding. Accessed 29 June 2022.
Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati specialisti, oameni atenti la ce recomanda sunt mereu aproape de tine si iti pregatesc zilnic articole atent documentate, pentru a-ti oferi informatii corecte si complete despre subiectele tale de interes. Descopera care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confrunta organismul uman, cum iti poti mentine starea de bine, dar si multe alte subiecte care te vor ajuta sa fii si sa te simti sanatos, increzator si plin de energie in fiecare zi!
Citiți mai multe de la acest autor
Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati...
Citiți mai multe de la acest autor