Infarct placentar: cauze, simptome, tratament

Ce este infarctul placentar?

Infarctul placentar reprezinta moartea unei zone din tesutul placentei, cauzata de intreruperea fluxului de sange si oxigen catre acea portiune. Practic, este similar cu un infarct la nivelul inimii, dar are loc in placenta.[1]

Placenta este organul care leaga mama de fat, asigurandu-i acestuia nutrienti, oxigen si protectie. Cand o zona a placentei nu mai primeste sange, celulele din acea portiune nu mai functioneaza si in cele din urma mor. Aceasta zona afectata devine inactiva si nu mai poate contribui la sustinerea fatului.[1]

Cum se produce infarctul placentar?

Principala cauza a infarctului placentar este ocluzia (blocarea) arterelor care furnizeaza sange bogat in oxigen de la mama la placenta. Aceasta ocluzie se intampla cel mai des din cauza unui tromb (cheag de sange) care se formeaza in interiorul arterei, blocand complet circulatia.[1] 

Tesutul afectat nu mai primeste oxigen si substante hranitoare, ceea ce duce la modificari vizibile la analize sau imagini ecografice. De exemplu, la o ecografie, medicul poate observa zone cu structura sau culoare diferita fata de tesutul sanatos, mai ales spre marginea placentei.[1]

Cauzele infarctului placentar

Exista mai multi factori care pot contribui la aparitia infarctului placentar. Printre acestia se numara:

• trombofilia in sarcina - unele persoane au predispozitie genetica sau dobandita la formarea cheagurilor de sange; aceasta poate favoriza obstructia arterelor si aparitia infarctului; anticorpii antifosfolipidici, sindromul anticorpilor antifosfolipidici sau mutatii genetice precum factorul V Leiden pot creste riscul; 
• preeclampsia - aceasta complicatie a sarcinii, caracterizata prin tensiune arteriala crescuta si afectarea organelor, deterioreaza vasele de sange placentare; ca urmare, peretii vaselor se ingroasa si se inflameaza, crescand riscul de tromboza; 
• leziuni ale arterelor - ca in cazul infarctului miocardic, orice leziune a peretelui interior al vaselor de sange poate initia procesul de formare a unui cheag; 
• dezlipirea de placenta (Abruptio placentae) - separarea partiala sau totala a placentei de peretele uterin poate rupe vasele de sange, oprind brusc fluxul catre o portiune a placentei si cauzand un infarct de dimensiuni mari; 
• anemia falciforma - in timpul unei crize, celulele rosii in forma de secera pot bloca fluxul in vasele mici, inclusiv in cele ale placentei, cauzand infarcte mici; 
• fumatul - nicotina si alte substante chimice din tigari ingusteaza vasele de sange, reducand fluxul de sange catre placenta; acest lucru creste riscul de hipoxie (lipsa de oxigen) si, implicit, de infarct.[1]

Simptome si semne ale infarctului placentar

De cele mai multe ori, infarctul placentar nu provoaca disconfort direct. Totusi, pot aparea unele semne de alarma:

• sangerari vaginale;
• durere abdominala persistenta;
• miscari fetale diminuate;
• intarzieri in dezvoltarea normala a fatului.[1]

De exemplu, daca la doua ecografii consecutive medicul observa ca bebelusul nu se dezvolta corespunzator, poate suspecta o problema la nivelul placentei. Uneori, modificarile se vad doar la investigatii precum o ecografie transvaginala, care ajuta la evaluarea detaliata a placentei si a uterului.

Cum se stabileste diagnosticul de infarct placentar?

Detectarea infarctelor inainte de nastere este dificila. In timpul sarcinii, un infarct mic nu produce simptome si ramane nedetectat. Infarctele mari, care afecteaza o suprafata extinsa a placentei, pot fi suspectate atunci cand apar complicatii precum restrictia de crestere intrauterina, observata la ecografii de rutina. Ecografiile pot identifica uneori leziuni solide in placenta, dar nu pot diferentia usor infarctul de alte leziuni.[1][2]

Confirmarea finala a diagnosticului se face de catre un medic patolog, care examineaza placenta dupa expulzarea acesteia. Prima etapa este examenul macroscopic, unde medicul observa vizual si palpeaza placenta. O zona de infarct se simte mai ferma si are o culoare diferita fata de restul tesutului. Infarctele recente sunt de un rosu intens, in timp ce cele vechi devin galben-albicioase.[1]

A doua etapa, si cea decisiva, este examenul microscopic (histopatologic). Se preleva o mostra de tesut din zona afectata si se analizeaza la microscop. Aici, specialistul observa semnele caracteristice ale mortii celulare, numita necroza de coagulare, si colapsul vilozitatilor placentare, care nu mai primesc sange. Aceste semne confirma fara echivoc diagnosticul de infarct placentar.[1]

Riscuri si posibile complicatii ale infarctului placentar

Un infarct placentar apare atunci cand o portiune din placenta moare din cauza lipsei de sange. Desi un infarct mic si izolat nu reprezinta, de regula, o problema, infarctele extinse sau multiple pot duce la o serie de riscuri si complicatii pentru sarcina si pentru fat.[1][2]

Riscuri pentru fat

Principalul risc al infarctului placentar este insuficienta placentara, o conditie in care placenta nu mai poate furniza eficient fatului sangele, oxigenul si nutrientii de care are nevoie. Acest lucru poate duce la:

• restrictie de crestere intrauterina - fatul nu se dezvolta la capacitatea sa maxima si are o greutate mai mica decat ar fi normal la acea varsta gestationala; 
• suferinta fetala - din cauza lipsei de oxigen, fatul poate intra in suferinta, ceea ce se manifesta prin modificari ale ritmului cardiac sau prin miscari fetale reduse; in cazuri severe, acest lucru poate necesita nasterea de urgenta; 
• moartea fetala intrauterina - in situatii rare, cand un infarct este masiv si apare brusc, poate duce la decesul fatului.[1][3]

Complicatii pentru mama

Desi infarctul placentar nu cauzeaza de obicei simptome directe pentru mama, el este adesea asociat cu alte afectiuni care prezinta riscuri serioase. Cel mai frecvent, infarctele placentare sunt legate de preeclampsie, o complicatie a sarcinii caracterizata prin tensiune arteriala ridicata. Preeclampsia, la randul ei, poate evolua spre eclampsie, care implica convulsii si poate pune viata mamei in pericol.[1]

In plus, infarctele pot indica o problema de coagulare a sangelui la mama (trombofilie), ceea ce creste riscul de formare a cheagurilor de sange si in alte parti ale corpului, cum ar fi plamanii (embolie pulmonara) sau venele picioarelor (tromboza venoasa profunda).[1]

Tratamentul infarctului placentar

Tratamentul infarctului placentar vizeaza cauza care a dus la aceasta problema si reduce riscurile pentru tine si copil. Planul de management include:

• supraveghere medicala frecventa, cu ecografii regulate; 
• administrarea de medicamente, daca medicul considera necesar;
• gestionarea adecvata a hipertensiunii arteriale sau a altor boli asociate;
• spitalizare daca starea mamei sau a copilului se modifica.

In unele cazuri, medicul poate recomanda nasterea copilului mai devreme, pentru a-i proteja sanatatea. Deciziile de tratament trebuie luate doar dupa evaluare specializata.[1][2]

Ce poti face pentru preveni infarctul placentar?

Ai la dispozitie mai multe actiuni care pot reduce riscul de infarct placentar:

• participa la fiecare consult prenatal;
• adopta un regim alimentar sanatos si echilibrat;
• tine sub control tensiunea arteriala si glicemia;
• renunta la fumat si evita alcoolul;
• fii atenta la orice simptom neobisnuit - sangerari, dureri persistente sau miscari fetale mai reduse.[1][2] 

Infarctul placentar este o afectiune serioasa care apare atunci cand o zona a placentei nu mai primeste sange suficient. Desi adesea asimptomatic pentru mama, infarctul poate avea consecinte semnificative pentru fat, in special daca leziunile sunt extinse. Factorii principali implicati includ trombofilia, preeclampsia si tulburarile vasculare materne. Diagnosticarea prenatala ramane dificila, iar majoritatea infarctelor sunt identificate postnatal. Pentru o sarcina cat mai sanatoasa si lipsita de complicatii, urmeaza recomandarile specialistilor, nu amana controalele si informeaza medicul despre orice simptom. 

Disclaimer: Acest articol are un rol strict informativ, iar informatiile prezentate nu inlocuiesc controlul si diagnosticul de specialitate. Daca te confrunti cu simptome neplacute, adreseaza-te cat mai curand unui medic. Numai specialistul este in masura sa iti evalueze starea de sanatate si sa recomande testele necesare sau masurile de tratament adecvate pentru ameliorarea simptomelor!

Surse: