Dermografismul: Cauze, manifestari si optiuni de tratament

11. 5. 2022 · Farmacistul Dr. Max · 7 minute de citit

Dermografismul (sau afectiunea scrisului pe piele) este de fapt o tendinta a pielii de a se vindeca mai greu in urma unei zgarieturi. Literatura de specialitate mentioneaza ca dermografismul este o forma de urticarie. Este o afectiune mai frecventa la persoanele tinere. In cele mai multe cazuri, se trateaza cu antihistaminice, care se administreaza pentru a reduce mancarimea (disconfortul). Exista insa cazuri in care medicul recomanda un tratament mai complex.

Dermografismul urticarian poate afecta pe oricine, dar cei mai afectati sunt (1):

  • adolescentii sau tinerii de peste 20 de ani;
  • persoanele care au piele uscata;
  • pacientii care sufera de dermatita;
  • pacientii care au in familie pe cineva care a suferit aceasta boala.

Dermografismul nu este o afectiune contagioasa si nu se poate transmite altei persoane prin contact piele pe piele. In acest articol explicam ce este dermografismul, care sunt cauzele si manifestarile afectiunii si care sunt optiunile de tratament.

Simptomele dermografismului

Simptomele in cazul dermografismului apar in urma unor zgarieturi. Manifestarile afectiunii (dermografism simptomatic) variaza de la o persoana la alta. Boala in sine nu doare, dar pacientul poate simti un disconfort pana cand semnele de pe piele se estompeaza. Alte simptome ale dermografismului pot fi (2):

  • aparitia de linii ca niste riduri, de culoare rosie, roz, violet sau de culoarea pielii;
  • inflamatie la nivelul pielii;
  • mancarime a pielii;
  • disconfort accentuat.

Astfel de manifestari pot dura minute, zile, luni sau chiar ani, in cele mai severe cazuri.

Cauza dermografismului

Nu se cunoaste exact cauza dermografismului, inca se mai fac cercetari cu privire la aceasta afectiune. Din ceea ce se cunoaste pana acum, dermografismul este cel mai probabil legat de o substanta chimica numita histamina. Histamina este eliberata atunci cand pielea este zgariata. Practic, dermografismul este considerat o reactie alergica la un agent extern, singurul lucru care nu este elucidat este faptul ca cele mai multe persoane care sufera de dermografism nu sunt alergice. Tocmai de aceea, sunt luate in calcul alti factori declansatori precum:

  • stresul;
  • traumatizarea pielii (frecare excesiva);
  • efortul fizic care cauzeaza frecarea pielii;
  • temperatura ridicata;
  • nervozitatea;
  • anxietatea;
  • alergia.

Probabil ca stresul este cel mai important factor cauzator al dermografismului. Reducerea stresului poate ajuta la prevenirea aparitiei dermografismului. Tocmai de aceea, este important sa reduci stresul, iar pentru asta exista suficiente masuri:

  • numara pana la 10 cand te enervezi;
  • respira adanc;
  • nu fa exces de cofeina si alcool;
  • dormi 8 ore pe noapte;
  • adopta o dieta sanatoasa si echilibrata;
  • incearca sa ai o atitudine pozitiva;
  • tine legatura cu un psiholog sau terapeut.

Stresul poate fi ameliorat prin activitati de relaxare precum:

  • meditatie;
  • yoga;
  • tai chi;
  • exercitii de respiratie;
  • relaxare musculare;
  • exercitii fizice regulate.

Dermografismul-boala autoimuna

Dermografismul poate fi o boala autoimuna, adica ar putea fi de fapt un raspuns inadecvat din partea sistemului imunitar. Sistemul imunitar inregistreaza zgarierea sau presiunea pielii ca pe un alergen, prin urmare organismul elibereaza alergenul din organism.

Care sunt factorii de risc ai dermografismului

Literatura medicala mentioneaza cativa factori de risc in cazul dermografismului:

  • piele uscata;
  • antecedente de inflamatii ale pielii;
  • pacientul prezinta un istoric de alergii;
  • varsta: este vorba despre adolescenti, sau tineri;
  • pacientul sufera de boli tiroidiene;
  • pacientul are un diagnostic de tulburare nervoasa;
  • administrarea anumitor medicamente (penicilina de exemplu) (4).

Cum se stabileste diagnosticul de dermografism

Dermografismul se poate diagnostica cu ajutorul unui test cutanat, care se face la dermatolog si care presupune presarea pielii pentru a i se testa reactia. Reactia ar trebui sa fie vizibila in numai cateva minute (nu mai mult de 5-7 minute) Nu sunt necesare investigatii suplimentare (analize de sange de exemplu). Este posibil insa ca medicul sa verifice si alte zone ale pielii pacientului, pentru a cauta urme ale acestei afectiuni.

Cum se trateaza dermografismul

Nu intotdeauna pacientul care sufera de dermografism are nevoie de tratament (de exemplu in cazurile usoare spre moderate). Automedicatia nu este recomandata. Medicul dermatolog sau alergolog poate indica un tratament pe baza de medicamente pentru care nu este nevoie de reteta, dar cel mai bine este ca aceste medicamente sa fie prescrise de medic, fiindca el poate recomanda care este perioada tratamentului sau doza de administrare. 

Medicul prescrie in general: 

  • antihistaminice: medicamentele din aceasta categorie impiedica organismul sa produca histamina, ca raspuns la unele substante chimice si alergeni. In mod normal, pacientul trebuie sa ia antihistaminice in mod regulat, asa cum prescrie medicul, pentru ca acest lucru ajuta la prevenirea simptomelor dermografismului. 
  • creme hidratante care trebuie aplicate pe zonele afectate.
  • in cazul in care dermografismul este intr-o forma severa, medicul poate recomanda fototerapia (o modalitate de tratament speciala pentru tulburarile dermatologice).

Efecte secundare ale antihistaminelor

Reactiile adverse ale antihistaminicelor pot include:

  • somnolenta;
  • gura uscata;
  • ochi uscati;
  • ameteala;
  • dureri de cap;
  • tuse;
  • durere in gat.

Antihistaminicele incep sa-si faca efectul dupa aproximativ 30 de minute dupa ce au fost administrate. Cel mai eficiente sunt dupa 2 ore.

Cand trebuie sa consulti medicul

Medicul ar trebui consultat atunci cand simptomele si manifestarile devin deranjante (2). Trebuie retinut ca orice afectiune a pielii care provoaca nevoia de scarpinare poate creste riscul de dermografism (2).

Iata ce intrebari ar trebui puse medicului (1):

  • cum pot sa-mi dau seama ca am dermografism?
  • daca nu am dermografism, ce alta afectiune as putea avea?
  • exista o crema hidratanta pe care as putea-o avea?
  • ce produse de ingrijire ar trebui sa folosesc?
  • exista vreun medicament care provoaca simptomele pe care le am eu?
  • trebuie sa vad vreun specialist dermatolog?

Cum se poate preveni dermografismul

Fiind vorba despre o sensibilitate a pielii, dermografismul poate fi prevenit (3). Iata cum:

  • evita iritatia la nivelul pielii;
  • nu utiliza produse de ingrijire dure, sau parfumate;
  • nu folosi haine din materiale care pot provoca mancarimi ale pielii;
  • nu fa dusuri frecvente; 
  • mentine pielea hidratata. Pentru rezultate optime, foloseste o lotiune sau crema hidratanta imediat dupa baie;
  • utilizeaza un umidificator in lunile reci si uscate;
  • invata sa recunosti stresul si sa-l gestionezi;
  • urmeaza o dieta sanatoasa (regimul alimentar in dermografism), compusa din fructe si legume proaspete si sarace in grasimi (3);
  • evita alimentele procesate;
  • evita alimente precum: carne rosie, alimente prajite, carbohidrati, bauturi indulcite cu zahar;
  • evita expunerea excesiva la soare.

Ce trebuie sa retii

  • Afectiunea este numita in mod frecvent afectiunea scrisului pe piele.
  • Episoadele de dermografism apar si dispar.
  • La persoanele care au aceasta afectiune frecarea pielii lasa urme care seamana cu scrisul.
  • Urmele apar frecvent pe scalp, in zona genitala si pe talpi.
  • Cei mai multi pacienti spun ca simptomele se inrautatesc pe perioada noptii.
  • Alcoolul, stresul si temperaturile ridicate pot creste mancarimea si disconfortul asociat.
  • Daca dermografismul nu este intr-o faza cronica, este foarte posibil ca pacientul sa nu aiba nevoie de tratament medicamentos.
  • Simptomele dermografismului sunt tratate cu medicamente pentru care nu este neaparat nevoie de prescriptie medicala. Medicul poate spune insa care este perioada optima de administrare a tratamentului si dozele folosite.
  • Exista remedii alternative care pot ajuta si ele la ameliorarea simptomelor dermografismului. In general, acestea se aplica direct pe piele (cremele pe baza de aloe vera pot fi un exemplu).
  • Nu este indicat sa iei medicamente sau suplimente fara sa ceri sfatul medicului mai intai.  

Important de retinut! 

Informatiile din acest articol nu inlocuiesc consultatia din cabinetul medical. Tratamentul in cazul dermografismului poate fi urmat numai la recomandarea unui medic specialist sau nutritionist. Manifestarile unor probleme medicale difera de la pacient la pacient. Nu ezita sa mergi la medicul de familie, sau la medicul specialist pentru consult si tratament, ori de cate ori ai o problema de sanatate. 

Acest articol a fost realizat in baza informatiilor preluate din urmatoarele surse: 

  1. Cleveland Clinic, „Dermatographia”: https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/17793-dermatographism-dermatographia
  2. Mayo Clinic, „Dermatographia”: https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/dermatographia/symptoms-causes/syc-20371411
  3. Healthline, „What is dermatographia?”: https://www.healthline.com/health/dermatographia#_noHeaderPrefixedContent
  4. Medical News Today, „Causes and treatment of skin writing”: https://www.medicalnewstoday.com/articles/319258
Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati specialisti, oameni atenti la ce recomanda sunt mereu aproape de tine si iti pregatesc zilnic articole atent documentate, pentru a-ti oferi informatii corecte si complete despre subiectele tale de interes. Descopera care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confrunta organismul uman, cum iti poti mentine starea de bine, dar si multe alte subiecte care te vor ajuta sa fii si sa te simti sanatos, increzator si plin de energie in fiecare zi!
Citiți mai multe de la acest autor
Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati...
Citiți mai multe de la acest autor