Salt la conținutul principal

Fasciotomie: in ce consta, indicatii, contraindicatii

20. 2. 2025 · 7 minute de citit

Fasciotomia este o interventie chirurgicala, adesea efectuata in situatii de urgenta, menita sa reduca presiunea excesiva din compartimentele musculare ale membrelor, prevenind astfel afectarea ireversibila a tesuturilor si consecintele pe care aceasta le-ar putea atrage dupa sine. In acest articol, vei afla ce presupune o astfel de procedura, in ce conditii este indicata sau contraindicata, cum sa te pregatesti pentru interventie, dar si ce trebuie sa stii despre procesul de recuperare.  

Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
Fasciotomie: in ce consta, indicatii, contraindicatii

Ce este o fasciotomie?

Fascia este un tesut conjunctiv dens care inconjoara muschii si alte parti ale corpului, formand compartimente musculare ce contin grupuri de muschi, nervi si vase de sange. Atunci cand presiunea din interiorul acestor compartimente devine prea mare, poate aparea o afectiune dureroasa numita sindrom de compartiment, ce poate compromite fluxul sanguin catre tesuturi, ducand la leziuni grave si chiar la moartea tesuturilor afectate.[1][2][5]

Fasciotomia este o interventie chirurgicala prin care se face o incizie in fascia musculara pentru a elibera presiunea crescuta intr-un compartiment muscular. Prin taierea fasciei, se permite restabilirea circulatiei sangelui si prevenirea leziunilor ireversibile ale nervilor si muschilor. Aceasta procedura chirurgicala este esentiala pentru salvarea functiei musculare si chiar a vietii pacientului in situatii de urgenta.[1][2][5]

In ce consta o fasciotomie?

Procedura de fasciotomie se desfasoara sub anestezie generala. Cum va decurge aceasta variaza in functie de localizarea compartimentului afectat si severitatea afectiunii. In general, chirurgul incepe prin a efectua o incizie, sau poate chiar doua, de-a lungul compartimentului afectat pentru a expune fascia. Fascia este apoi taiata pentru a elibera presiunea si a permite restabilirea fluxului sanguin.[1][2][5]

Dupa aceasta etapa, chirurgul va examina cu atentie compartimentul pentru a identifica eventuale leziuni si pentru a indeparta orice tesut mort si va urmari restabilirea fluxului sanguin normal prin observarea schimbarii de culoare a tesuturilor si a umflarii acestora. In functie de gradul de umflare, incizia poate fi lasata deschisa pentru a permite edemului sa se reduca inainte de suturare. Odata ce edemul s-a redus suficient, chirurgul va reexamina zona si va indeparta orice tesut mort suplimentar daca este cazul. Apoi, incizia va fi inchisa, iar zona este acoperita cu un pansament steril si/sau un bandaj compresiv. In anumite situatii, poate fi necesara utilizarea unei grefe de piele prelevata dintr-o alta zona a corpului pentru a inchide rana, lasand astfel mai mult spatiu pentru aceasta.[1][2][5] 

Indicatii pentru fasciotomie

Fasciotomia este indicata in principal in tratamentul sindromului de compartiment, o afectiune in care, dupa cum mentionam anterior, presiunea din compartimentele fasciale creste, punand in pericol viabilitatea tesuturilor. Sindromul de compartiment afecteaza cel mai frecvent partea inferioara a piciorului, dar poate afecta orice membru. Simptomele includ durere, mai ales la extinderea membrului afectat, furnicaturi sau intepaturi, paloarea zonei respective, pulsul slab sau lipsa acestuia in compartimentul afectat.[1][2][5]

Exista doua tipuri de sindrom de compartiment: acut si cronic. Sindromul de compartiment acut este cel mai frecvent tip si se dezvolta, in general, atunci cand o persoana sufera o leziune traumatica severa. Sindromul de compartiment cronic poate aparea post efort fizic, fiind cunoscut si sub denumirea de sindrom de compartiment exertional cronic.[1][2][5]

Fasciotomia este indicata in special in tratamentul sindromului de compartiment acut, dar poate fi recomandata si in cazul sindromului de compartiment cronic.[1][2][5]

Contraindicatii ale fasciotomiei

Contraindicatia principala, desi relativa, pentru fasciotomie se refera la intarzierea prezentarii pacientului si stabilirii diagnosticului. Interventia la mai mult de 12 ore de la dezvoltarea sindromului de compartiment este asociata cu un risc semnificativ de leziune de reperfuzie, adica leziuni suplimentare cauzate de restabilirea fluxului sanguin dupa o perioada de ischemie. O fasciotomie efectuata la 3-4 zile de la debutul sindromului de compartiment poate aduce cu sine riscuri de infectie si insuficienta renala intr-un mediu cu muschi devascularizat si necrotic.[3][4]

Studiile au aratat ca:

  • fasciotomiile realizate in primele 6 ore au dus la o recuperare functionala aproape completa;
  • fasciotomiile efectuate dupa 6 pana la 12 ore au avut o rata de 68% de recuperare functionala normala;
  • fasciotomiile efectuate dupa 12 ore au dus la recuperarea functiei normale la doar 8% dintre pacienti;
  • fasciotomiile tardive sunt asociate cu o rata mai mare de infectie, o rata de amputare de doua ori mai mare si o rata a mortalitatii de trei ori mai mare.[3][4]

Cum te pregatesti pentru o fasciotomie?

Pregatirea pentru o fasciotomie poate varia in functie de situatie. In cazul in care vorbim de o interventie de urgenta, pacientul nu va avea timp sa se pregateasca in prealabil. Daca fasciotomia este planificata, chirurgul va oferi instructiuni specifice privind pregatirea pentru interventie. In general, pacientul va trebui sa opreasca consumul de alimente si lichide cu cateva ore inainte de procedura, sa intrerupa administrarea anumitor medicamente sau suplimente alimentare cu efect anticoagulant si sa efectueze anumite investigatii si analize.[1][2][5]

Recuperarea dupa fasciotomie

Recuperarea dupa o fasciotomie este un proces gradual, care poate dura de la cateva saptamani la mai multe luni. Durata de recuperare depinde de o serie de factori, inclusiv severitatea cazului, sanatatea generala a pacientului, varsta si multe altele. In medie, vindecarea completa dupa fasciotomie poate dura intre 4 si 6 saptamani sau mai mult. In unele cazuri, poate fi necesara terapie fizica pentru restabilirea gamei de miscarea normala in zona afectata.[1][2][5]

Pentru a sprijini procesul de recuperare, exista cateva masuri pe care pacientii le pot lua. Acestea includ evitarea sau renuntarea la fumat, adoptarea unei diete sanatoase si hidratarea adecvata. De asemenea, este esential sa se finalizeze toate sedintele de terapie fizica recomandate. Aceste masuri pot contribui la imbunatatirea rezultatelor si la accelerarea procesului de recuperare.[1][2][5] 

Beneficii ale fasciotomiei

Fasciotomia reprezinta frecvent ultima solutie terapeutica in incercarea de a salva membrele pacientului si, uneori, chiar viata acestuia. In cazurile severe de sindrom de compartiment acut, este singurul tratament eficient. In absenta interventiei chirurgicale, sindromul de compartiment acut poate duce la moartea tesuturilor si, implicit, la dezvoltarea unor infectii severe, care pun viata in pericol sau necesita amputarea membrelor.[1][2][5]

Chiar si in cazul sindromului de compartiment cronic, fasciotomia poate avea un impact semnificativ asupra calitatii vietii pacientului. Aceasta poate ameliora durerea cronica si imbunatati mobilitatea membrelor afectate.[1][2][5]

Riscuri si complicatii potentiale ale fasciotomiei

Orice interventie chirurgicala, inclusiv fasciotomia, vine cu un anumit grad de risc. Aceste riscuri pot include infectii, leziuni ale nervilor si lezarea vaselor de sange. In cazul fasciotomiei pentru sindromul de compartiment acut, exista riscuri suplimentare precum esecul procedurii de a salva tesuturile, ceea ce poate duce la pierderea membrelor. De asemenea, sindromul de compartiment poate reveni in timpul procesului de vindecare si poate aparea moartea intarziata a tesuturilor, necesitand o alta operatie pentru indepartarea acestuia.[1][2][5]

Pentru sindromul de compartiment cronic, un risc suplimentar este recidiva. Tesutul cicatricial care se formeaza dupa interventia chirurgicala poate duce la strangerea fasciei si la ingustarea compartimentului muscular. Riscul de recidiva este crescut in cazul in care se reia activitatea musculara prea devreme sau cu o intensitate prea mare.[1][2][5]

Fasciotomia este o procedura chirurgicala care poate salva membrele si poate preveni complicatii grave in cazul sindromului de compartiment acut. Desi exista anumite riscuri asociate cu aceasta procedura, beneficiile depasesc de obicei riscurile atunci cand este efectuata la timp. Este important ca pacientii sa discute cu medicul lor despre beneficiile si riscurile fasciotomiei inainte de a lua o decizie.

Disclaimer: Acest articol are un rol strict informativ, iar informatiile prezentate nu inlocuiesc controlul si diagnosticul de specialitate. Daca te confrunti cu simptome neplacute, adreseaza-te cat mai curand unui medic. Numai specialistul este in masura sa iti evalueze starea de sanatate si sa recomande testele necesare sau masurile de tratament adecvate pentru ameliorarea simptomelor! 

Surse: 

  1. „Fasciotomy”, Cleveland Clinic, 23 July 2024, my.clevelandclinic.org/health/procedures/fasciotomy. (accesat la 17 Feb. 2025)
  2. Jones, Rosie. „What to Know about a Fasciotomy”, Medical News Today, 17 July 2024, www.medicalnewstoday.com/articles/fasciotomy. (accesat la 17 Feb. 2025)
  3. Ormiston, Rory V, and Raghavendra Marappa-Ganeshan. „Fasciotomy”, StatPearls Publishing, 17 Aug. 2023, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK556153/. (accesat la 17 Feb. 2025)
  4. Wood, Jennifer. „Fasciotomy: Overview, Preparation, Technique”, Medscape, 17 Jan. 2023, emedicine.medscape.com/article/1894895-overview?form=fpf. (accesat la 17 Feb. 2025)
  5. Yetman, Daniel. „What Is a Fasciotomy Procedure?”, Healthline, 29 July 2024, www.healthline.com/health/fasciotomy. (accesat la 17 Feb. 2025)
Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati specialisti, oameni atenti la ce recomanda sunt mereu aproape de tine si iti pregatesc zilnic articole atent documentate, pentru a-ti oferi informatii corecte si complete despre subiectele tale de interes. Descopera care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confrunta organismul uman, cum iti poti mentine starea de bine, dar si multe alte subiecte care te vor ajuta sa fii si sa te simti sanatos, increzator si plin de energie in fiecare zi!
Cititi mai multe de la acest autor
Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati...
Cititi mai multe de la acest autor