Cele mai bune vitamine pentru ten: Cum iti ingrijesti pielea din interior

11. 4. 2020 · 10 minute de citit

Sanatatea tenului nu este doar consecinta folosirii produselor de ingrijire, ci si a unei diete sanatoase. Pielea noastra are nevoie de vitamine si minerale pentru a functiona normal si pentru a fi protejata de factorii nocivi din mediul inconjurator. In cele mai multe cazuri, ridurile, acneea si alte imperfectiuni ale tenului sunt consecintele unei stari de sanatate precare, care are la baza un regim alimentar deficitar in vitamine, minerale si alti nutrienti.

Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
Cele mai bune vitamine pentru ten: Cum iti ingrijesti pielea din interior

Exista multe vitamine si minerale pentru ten, unele dintre acestea fiind cu adevarat necesare sanatatii pielii noastre. Acesta este motivul pentru care ele trebuie incorporate in dieta noastra, fie prin sursele naturale (fructe si legume), fie prin suplimentele farmaceutice. Beneficiile acestor substante pot fi completate de produsele cosmetice specifice fiecarui tip de ten. Iata vitaminele si mineralele de care are nevoie tenul tau pentru a se pastra luminos, sanatos, lipsit de riduri si intinerit.

Vitamine esentiale pentru tenul tau

Vitamina A

Vitamina A afecteaza in mod direct sanatatea pielii si a tenului. Corpul uman nu poate face stocuri de vitamina A, din acest motiv o cantitate suplimentara de vitamina A in corp nu va avea efecte benefice suplimentare asupra tenului. Pe de alta parte insa, atunci cand nu avem in corp suficienta vitamina A, pielea isi pierde fermitatea, elasticitatea, vom observa foarte repede ca va capata o culoare diferita, iar textura va fi modificata. In mod vizibil, in lipsa vitaminei A pielea nu va mai fi la fel.

Este o realitate medicala faptul ca vitamina A influenteaza proprietatile tenului. Iata care sunt beneficiile vitaminei A pentru fata:

  • nu este pe deplin demonstrat stiintific, dar se banuieste ca vitamina A are efect anti-rid si incetineste procesul de imbatranire cutanata;
  • tine sub control acneea;
  • amelioreaza forme de psoriazis;
  • contribuie la reducerea petelor pigmentare;
  • uniformizeaza nuanta tenului;
  • amelioreaza aspectul de piele uscata;
  • reduce intensitatea petelor de culoare.

Concluzia este aceea ca vitamina A pentru fata este foarte importanta, este necesara unui ten frumos, mai luminos și mai tanar. Vestea buna este aceea ca exista multe fructe si legume bogate in vitamina A.

Surse naturale de vitamina A

Iata cateva alternative naturale cu conținut mare de vitamina A, pentru un ten sanatos:

Legume:

  • broccoli;
  • spanac;
  • dovleac;
  • cartofi dulci;
  • morcovi;
  • mazare;
  • ardei gras;
  • stevie;
  • varza.

Fructe:

  • mango;
  • papaya;
  • caise;
  • pepene rosu;
  • pepene galben.

Complexul vitaminelor B

Vitamina B1 (tiamina)

Vitamina B1 este un antioxidant puternic. In plus, imbunatateste circulatia sangvina si ajuta digestia

Surse naturale de vitamina B1
  • seminte de floarea-soarelui;
  • fasole uscata.

Vitamina B2 (riboflavina)

Vitamina B2 este benefica pentru piele, par si unghii. Se foloseste pentru combaterea acneei (100 mg/zi). De fapt, aparitia acneei este tocmai o consecinta a lipsei de vitamina B2. De asemenea, in combinatie cu vitamina A, riboflavina mentine tractul digestiv sanatos.

Surse naturale de vitamina B2
  • spanac;
  • mazare verde;
  • fructe uscate;
  • avocado.

Vitamina B3 (niacina)

Vitamina B3 este responsabila cu mentinerea stralucirii si hidratarii tenului. Vitamina B3 favorizeaza retinerea apei in straturile epidermei. O piele hidratata este frumoasa si sanatoasa. Suplimentele pentru pielea uscata si cremele pe baza de niacina pot stimula refacerea aspectului tenului, conferindu-i o luminozitate si o suplete de invidiat, in doar cateva zile. Dar nu numai din acest motiv este vitamina B3 importanta pentru ten:

  • are proprietati regenerante, antiinflamatorii si calmante;
  • uniformizeaza nuanta tenului;
  • stimuleaza luminozitatea naturala;
  • amelioreaza imperfectiunile de pigmentare;
  • poate calma pielea uscata;
  • confera tenului un aspect neted;
  • reduce roseata, cuperoza si amelioreaza aspectul de capilare vizibile sau sparte;
  • se recomanda in cazul tenului uscat pentru ca stimuleaza productia de ceramide si acizi grasi.
Surse naturale de vitamina B3
  • ficat de vita;
  • rinichi;
  • peste (ton, sardine);
  • ciuperci portobello;
  • mazare noua;
  • arahide;
  • seminte de floarea-soarelui;
  • carne de curcan;
  • orez brun;
  • alune;
  • cartofi;
  • sparanghel;
  • morcovi;
  • zmeura;
  • avocado;

Vitamina B5 (acid pantotenic)

Vitamina B5 previne aparitia ridurilor si uscarea pielii. Acidul pantotenic mai este numit si vitamina antistres, pentru ca stimuleaza producerea de globule rosii si ajuta la buna functionare a glandelor suprarenale. Doza indicata de vitamina B5 in tratamentul pielii este de 500-1.000 mg/zi.

Surse naturale de vitamina B5
  • porumb;
  • drojdie;
  • conopida;
  • rosii;
  • napi;
  • arahide;
  • soia;
  • seminte de floarea-soarelui;
  • somon;
  • homar;
  • mazare.

Vitamina B6 (piridoxina)

Vitamina B6 produce anticorpi si mentine sistemul imunitar in stare functionala. Deficitul de vitamina B6 declanseaza aparitia acneei. Vitamina B6 este benefica si in cazul tenului gras si a punctelor negre. Doza recomandata in problemele acneice este de 100 mg de 3 ori pe zi.

Surse naturale de vitamina B6
  • spanac;
  • broccoli;
  • banane.

Vitamina B7 (biotina)

Dintre toate vitaminele B, cea mai importanta, din punct de vedere dermatologic, este biotina (vitamina B7 sau vitamina H), in principal pentru ca aceasta intra in structura de baza a pielii, unghiilor, firelor de par. Deficitul de vitamina B7 poate duce la dermatita sau alopecie (pierderea parului). Biotina nu este recomandata doar in cremele pentru intretinerea tenului, ci si pentru stimularea cresterii parului, la copii si la adulti. Pe de alta parte, se realizeaza in continuare studii pentru ca este stiut faptul ca biotina nu se absoarbe foarte usor in pielea scalpului.

Exista numeroase surse naturale de biotina dar, desi este foarte raspandita, concentratiile sale sunt relativ reduse in produsele naturale.

Surse naturale de vitamina B7
  • soia;
  • ficat;
  • rosii;
  • salata verde;
  • morcovi;
  • capsune;
  • ceapa;
  • oua;
  • lapte de vaca/capra;
  • castraveti;
  • banane;
  • orez;
  • cereale.

Vitamina B9 (acid folic)

Vitamina B9 este importanta pentru ca protejeaza metabolismul si stimuleaza formarea de celule rosii din sange. Pe de alta parte, acidul folic joaca un rol important si in protectia pielii: regenereaza tesuturile, stimuleaza detoxifierea la nivelul pielii, reduce riscul de acnee. Daca vrei sa ai o piele care straluceste de sanatate, atunci ai nevoie de vitamina B9. Gasesti vitamina B9 in cantitati suficiente in:

  • spanac;
  • linte;
  • broccoli;
  • citrice;
  • seminte;
  • nuci.

Vitamina B12 (cobalamina)

Cobalamina este o alta vitamina din complexul B importanta pentru sanatatea tenului. Ea regleaza pigmentarea pielii, previne aparitia petelor maro sau a petelor deschise la culoare. Deficitul de vitamina B12 din organism este specific persoanelor vegetariene, a persoanelor de varsta a doua si a celor care au o alimentatie dezechilibrata. Produsele de origine vegetala nu pot da vitamina B12, dar gasim surse de cobalamina in:

  • branza;
  • oua;
  • fructe de mare;
  • carne;
  • peste.

Vitamina C (acid ascorbic)

Este un lucru stiut, vitamina C face adevarate minuni la nivelul pielii in general si a tenului in special:

  • regenereaza si ajuta la sintetizarea colagenului.
  • este un oxidant foarte puternic.
  • amelioreaza inflamatii si iitatii.
  • reduce petele maronii si petele lasate de soare.
  • estompeaza petele rosii in urma acneei.
  • intensifica mecanismele de aparare ale pielii, eliminand efectele radicalilor liberi. Radicalii liberi sunt cei care duc la riduri, piele lasata, pierderea fermitatii, culoare neuniforma.

Alternative naturale ale vitaminei C

  • ardei rosu;
  • broccoli;
  • spanac;
  • varza;
  • cartofi;
  • rosii;
  • varza de Bruxelles;
  • patrunjel;
  • guava;
  • ardei gras;
  • papaya;
  • capsune;
  • kiwi;
  • citrice;
  • pepene rosu;
  • mango;
  • pepene galben;
  • ananas.

Vitamina D

Studiile realizate au demonstrat ca exista o legatura intre deficitul de vitamina D si subtierea parului pe baza de stres, calvitie, caderea parului. In acelasi timp, deficitul de vitamina D duce si la uscarea pielii si aparitia acneei. In cazuri grave, deficitul de vitamina D duce la diferite afectiuni ale pielii precum psoriazis sau dermatita atopica.

Cele mai bune surse de alimente bogate in vitamina D sunt:

  • ulei de ficat de cod;
  • somon, hering, macrou, ton;
  • galbenus de ou;
  • carne de vita;
  • cereale fortificate;
  • lapte fortificat cu vitamina D.

Vitamina E

Vitamina E este o alta vitamine esentiala, mai ales pentru tenul acneic. Ea stimuleaza eliminarea substantelor toxice din organism, are un rol important in lupta impotriva unor tipuri de cancer sau boli cardiovasculare. De asemenea, vitamina E are un rol benefic asupra tenului, avand proprietati antioxidante. Daca este aplicata local, vitamina E are un important rol de fotoprotectie. Soarele ne poate fi si prieten si dusman, iar cancerul de piele este una dintre afectiunile cu care ne putem confrunta daca nu ne protejam impotriva radiatiilor ultraviolete. Din fericire, exista produse de protectie bune si la indemana.

Surse naturale de vitamina E:

  • floarea-soarelui:
  • nuci;
  • alune;
  • migdale;
  • caise uscate;
  • masline verzi;
  • seminte de pin;
  • broccoli;
  • avocado;
  • spanac fiert;
  • patrunjel.

Vitamina K

Vitamina K are rolul ei in mentinerea sanatatii pielii. In general se stie ca vitamina K este un important factor anticoagulant, dar acesta nu este singurul rol pe care vitamina K il joaca. Este folosita in scopuri dermatocosmetice. Amestecata in creme, are rol important in reducerea cearcanelor si vindecarea hematoamelor. Este folosita mai ales dupa interventiile chirurgicale laser tocmai pentru ca reduce hematoamele postinterventionale.

Surse naturale de vitamina K

  • fasole;
  • broccoli;
  • varza;
  • alge;
  • legume verzi;
  • ceapa verde;
  • castraveti cruzi;
  • sparanghel;
  • busuioc;
  • prune.

Coenzima Q10

Sanatatea pielii depinde de vitaminele A, B, C, D, E, K, dar si de coenzima Q10, un antioxidant puternic supranumit "scanteia vietii". Coenzima Q10 este o substanta asemanatoare vitaminelor (mai ales vitaminei E), dar are un efect antioxidant mai puternic si previne procesele degenerative si de imbatranire la nivelul pielii. Deficitul de Q10 duce la scaderea productiei de colagen, elastina si a altor compusi care intra in componenta pielii.

Surse naturale de coenzima Q10

Cele mai importante surse de coenzima Q10 sunt:

  • ulei de soia;
  • ulei de rapita;
  • fistic;
  • alune;
  • nuci;
  • spanac;
  • broccoli;
  • oua.

In cazul coenzimei Q10, suplimentele sunt recomandate pentru ca nu putem lua tot necesarul de Q10 din alimente.

Sfaturi pentru un ten sanatos

Ai grija de pielea ta

Tenul tau se poate degrada numai fiindca traiesti intr-un oras poluat. Tocmai de aceea se recomanda includerea in alimentatia zilnica a unor alimente bogate in antioxidanti, sau chiar suplimente nutritive. Este de preferat sa aplici pe piele o crema nutritiva, pentru a proteja pielea impotriva factorilor poluanti, sau produse care calmeaza iritatiile.

Nu te demachia in exces

Demachierea este o rutina de ingrijire, dar atentie sa nu exagerezi, pentru ca daca o faci in exces vei indeparta nu numai stratul de celule moarte ci si grasimile si lipidele care formeaza stratul de protectie a pielii (cel care mentine hidratarea). Alege intotdeauna un demachiant care are proprietati de hidratare.

Exfoliaza pielea

Exfolierea este importanta pentru ten si pentru corp pentru ca ajuta la indepartarea celulelor moarte de la suprafata pielii. Daca celulele moarte nu ar fi indepartate, tenul ar arata tern si lipsit de stralucirea obisnuita.

Ai grija de ochii tai

Daca ai ochii umflati dimineata inseamna ca organismul tau retine apa. Poti folosi un gel de ochi racoritor pastrat in frigider, sau doua dischete pe care le umezesti cu o solutie demachianta si pe care le aplici pe pleoape, vreme de cateva minute.

Hraneste-ti pielea cu vitamina A

Vitamina A va avea un efect vizibil pozitiv asupra tenului tau. Uleiul din seminte de maces contine o cantitate mare de vitamina A si este unul dinre cele mai bune tratamente naturale antiimbatranire, mai ales daca tenul tau este uscat.

Opteaza pentru cremele de fata cu vitamina C

Vitamina C este unul dintre cei mai puternici antioxidanti. Are un efect revitalizator, reda luminozitatea si revigoreaza tenul. Cauta produse de ingrijire pentru ten care au vitamina C printre ingrediente. Vitamina C te ajuta sa ai un ten tonic, frumos dar si sanatos.

Atenție!
Acest articol este informativ si nu inlocuieste un consult medical specializat.

Surse relevante de informatii:

HealthLine, "The 4 Best Vitamins for your skin": https://www.healthline.com/health/4-best-vitamins-for-skin

"Nutrients for Healthy Skin": https://www.webmd.com/beauty/nutrients-for-healthy-skin#1

"8 Essentials for healthy skin": https://www.hollandandbarrett.com/the-health-hub/natural-beauty/skincare/daily-routine/essential-healthy-skin/

"Top 9 Best Vitamins For Skin Health You Should never miss":

https://www.huffpost.com/entry/top-9-best-vitamins-for-skin-health-you-should-never_b_58aac16be4b0fa149f9ac888

"Take these Vitamins for your Best Skin Ever": https://greatist.com/health/best-vitamins-for-skin

Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati specialisti, oameni atenti la ce recomanda sunt mereu aproape de tine si iti pregatesc zilnic articole atent documentate, pentru a-ti oferi informatii corecte si complete despre subiectele tale de interes. Descopera care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confrunta organismul uman, cum iti poti mentine starea de bine, dar si multe alte subiecte care te vor ajuta sa fii si sa te simti sanatos, increzator si plin de energie in fiecare zi!
Citiți mai multe de la acest autor
Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati...
Citiți mai multe de la acest autor