Medicamente cu reteta

Minirin Melt 60mcg, 30 comprimate, Ferring

Brand: FERRING

Produs disponibil doar in farmacie in baza retetei medicale

Descriere si prospect: Minirin Melt 60mcg, 30 comprimate, Ferring

7473466

Indicatii

Minirin Melt este indicat pentru tratamentul diabetului insipid de origine centrala.

Minirin Melt este indicat pentru tratamentul enurezisului primar nocturn la pacienti (cu varsta peste 5 ani) cu o capacitate normala de concentrare a urinei, dupa eliminarea unei patologii organice subiacente.

Minirin Melt este indicat pentru tratamentul simptomatic al nicturiei la adulti, asociata cu poliurie nocturna, respectiv productie nocturna de urina care depaseste capacitatea vezicii urinare.

Dozaj

Informatii generale
Mod de administrare: Minirin Melt se aseaza sub limba unde se dizolva fara a fi nevoie de apa.

Efectul alimentelor: consumul de alimente poate reduce intensitatea si durata efectului antidiuretic la doze scazute de desmopresina (vezi pct. 4.5).

Daca apar semne sau simptome de retentie de apa si/sau hiponatremie (cefalee, greata/varsaturi, crestere in greutate si, in cazuri severe, convulsii) tratamentul trebuie intrerupt pana cand pacientul isi revine complet. La reluarea tratamentului trebuie luate masuri stricte de restrictionare a lichidelor (vezi pct. 4.4).

In cazul in care nu se obtine un efect clinic adecvat in decurs de 4 saptamani dupa o ajustare corespunzatoare a dozei, tratamentul trebuie intrerupt.

Informatii specifice indicatiei
Diabet insipid central:

In diabetul insipid doza este individuala, desi doza zilnica totala administrata sublingual se incadreaza in mod obisnuit intre 120 micrograme si 720 micrograme. O doza de pornire adecvata la adulti si copii este de 60 micrograme de trei ori pe zi, administrata sublingual. Aceasta schema de administrare trebuie ajustata ulterior in concordanta cu raspunsul pacientului. La majoritatea pacientilor, doza de mentinere este de 60 micrograme pana la 120 micrograme, administrata sublingual de trei ori pe zi.

Enurezis primar nocturn:

Doza initiala recomandata este de 120 micrograme la culcare, administrata sublingual.

Daca aceasta doza nu se dovedeste suficient de eficace, doza poate fi crescuta pana la 240 micrograme sublingual. In timpul tratamentului se impune restrictie lichidiana. Evaluarea privind necesitatea continuarii tratamentului se realizeaza dupa trei luni de tratament, la cel putin o saptamana dupa intreruperea tratamentului.

Nicturie:

La pacientii cu nicturie, trebuie utilizat un grafic al frecventei/volumului pentru diagnosticarea poliuriei nocturne timp de cel putin 2 zile inainte de inceperea tratamentului. O productie de urina in timpul noptii care depaseste capacitatea functionala a vezicii urinare sau care depaseste 1/3 din productia de urina in 24 de ore este definita ca poliurie nocturna.

Doza initiala recomandata este de 60 micrograme la culcare, administrata sublingual.

Daca aceasta doza nu este suficient de eficace dupa o saptamana, doza poate fi marita treptat, prin cresteri saptamanale, pana la 120 micrograme sublingual si apoi la 240 micrograme sublingual. In timpul tratamentului se impune restrictie lichidiana.

Categorii speciale de pacienti
Varstnici:

Nu se recomanda initierea tratamentului cu Minirin Melt la pacienti cu varsta mai mare de 65 ani. In cazul in care medicii decid initierea tratamentului cu desmopresina la acesti pacienti, concentratia plasmatica a sodiului trebuie masurata inainte de inceperea tratamentului si la 3 zile dupa initiere sau dupa cresterea

dozei, precum si in alte momente pe durata tratamentului dupa cum este considerat necesar de catre medicul curant.

Insuficienta renala: vezi pct. 4.3.

Insuficienta hepatica: vezi pct. 4.5.

Pacienti pediatrici (copii cu varsta peste 5 ani):

Minirin Melt este indicat in diabetul insipid central si in enurezisul primar nocturn (vezi pct. 5.1 si informatiile specifice indicatiei de la pct. 4.1). Recomandarile de dozaj sunt aceleasi ca pentru adulti.

Contraindicatii

Minirin Melt este contraindicat in urmatoarele situatii:

  • Polidipsia habituala sau psihogena (conducand la o productie de urina de peste 40 ml/kg si 24 ore);
  • Istoric de insuficienta cardiaca cunoscuta sau suspectata si alte afectiuni pentru care este necesar tratamentul cu diuretice;
  • Insuficienta renala moderata si severa (clearance-ul creatininei mai mic de 50 ml/min);
  • Hiponatremie cunoscuta;
  • Sindromul secretiei inadecvate de hormon antidiuretic (SIADH);
  • Hipersensibilitate la substanta activa sau la oricare dintre excipienti;
  • Abuz de alcool etilic.

Atentionari

Atentionari speciale:

In cazul utilizarii pentru indicatiile de enurezis primar nocturn si nicturie, consumul de lichide trebuie limitat cel putin cu 1 ora inainte si pana la 8 ore dupa administrare. Tratamentul fara reducerea concomitenta a consumului de lichide poate avea ca rezultat retentia de apa si/sau hiponatremie, semnalate sau nu de semne si simptome asociate (cefalee, greata/varsaturi, crestere in greutate si, in cazuri severe, convulsii).

Toti pacientii si, atunci cand este cazul, tutorii lor, trebuie sa primeasca indicatii clare sa respecte restrictiile privind consumul de lichide.

Precautii:

Disfunctia severa a vezicii urinare si obstructia meatului urinar trebuie avute in vedere inainte de inceperea tratamentului.

Pacientii varstnici si pacientii cu concentratii plasmatice ale sodiului care se situeaza inspre limita inferioara a valorilor normale pot prezenta un risc crescut de hiponatremie. Tratamentul cu desmopresina trebuie intrerupt in timpul manifestarii unor afectiuni intercurente acute caracterizate de dezechilibru electrolitic si/sau al fluidelor din corp (cum ar fi infectii sistemice, febra, gastroenterita). Se impun precautii in cazul pacientilor care prezinta risc de crestere a presiunii intracraniene.

Se recomanda utilizarea cu prudenta a desmopresinei la pacientii cu afectiuni cronice caracterizate de dezechilibru electrolitic si/sau al fluidelor din corp.

Se impun precautii pentru evitarea hiponatremiei, inclusiv urmarirea cu atentie a restrictionarii lichidelor si monitorizarea mai frecventa a concentratiei plasmatice a sodiului, in cazul tratamentului concomitent cu medicamente despre care se stie ca induc sindromul SIADH, ca de exemplu, antidepresivele triciclice, inhibitorii selectivi ai reabsorbtiei serotoninei, clorpromazina si carbamazepina, cazuri de tratament concomitent cu AINS.

Interactiuni

Medicamentele despre care se stie ca induc sindromul SIADH, de exemplu antidepresivele triciclice, inhibitorii selectivi ai reabsorbtiei serotoninei, clorpromazina si carbamazepina, precum si unele

antidiabetice din grupa sulfonilureelor, in special clorpropamida, pot determina un efect antidiuretic aditional care conduce la un risc crescut de retentie de apa/hiponatremie (vezi pct. 4.4).

AINS pot induce retentia de apa/hiponatremia (vezi pct. 4.4).

Tratamentul concomitent cu loperamida ar putea avea ca rezultat o crestere de trei ori a concentratiilor plasmatice ale desmopresinei, care poate conduce la un risc crescut de retentie de apa/hiponatremie.

Desi nu s-a investigat acest lucru, alte medicamente care incetinesc tranzitul intestinal ar putea avea acelasi efect.

Este putin probabil ca desmopresina sa interactioneze cu medicamentele care afecteaza metabolismul hepatic, deoarece s-a aratat ca desmopresina nu sufera un metabolism hepatic semnificativ in studiile in vitro cu microzomi umani. Totusi, pana in prezent nu au fost realizate studii riguroase in vivo privind interactiunile dintre medicamente.

Un meniu standardizat cu 27% grasimi a scazut in mod semnificativ absorbtia (ca frecventa si extindere) in cazul Minirin comprimate (desmopresina). Nu s-a observat niciun efect semnificativ cu privire la farmacodinamica (productia de urina sau osmolaritate).

Consumul de alimente ar putea reduce intensitatea si durata efectului antidiuretic la doze orale mici de Minirin comprimate (desmopresina).

Sarcina

Sarcina:

Datele provenite din utilizarea desmopresinei la femeile gravide sunt inexistente sau limitate (mai putin de 300 de rezultate obtinute din sarcini). Studiile la animale nu au evidentiat efecte toxice daunatoare directe sau indirecte asupra functiei de reproducere.

Minirin Melt nu trebuie utilizat in timpul sarcinii, cu exceptia cazului in care starea clinica a femeii impune tratament cu desmopresina.

Alaptarea:

Rezultatele analizelor efectuate pe laptele matern prelevat de la mame care alapteaza, tratate cu o doza mare de desmopresina (300 micrograme intranazal), indica faptul ca acele cantitati de desmopresina care ar putea trece la sugar sunt considerabil mai reduse fata de cantitatile necesare pentru influentarea diurezei.

Fertilitatea:

Femeile aflate la varsta fertila trebuie sa utilizeze masuri contraceptive eficace in timpul si pana la o saptamana dupa tratament.

Condus auto

Minirin Melt nu are nicio influenta sau are o influenta neglijabila asupra capacitatii de a conduce vehicule si de a folosi utilaje.

Reactii adverse

Sumarul profilului de siguranta

Cea mai grava reactie adversa la administrarea desmopresinei este hiponatremia, care poate cauza cefalee, durere abdominala, greata, varsaturi, crestere in greutate, ameteala, confuzie, stare de rau general, afectarea memoriei, vertij, caderi din pozitia de ortostatism si in cazuri severe convulsii si coma. Majoritatea adultilor tratati pentru nicturie care dezvolta hiponatremie au prezentat un o concentratie plasmatica scazuta a sodiului dupa trei zile de tratament. La adulti riscul de hiponatremie creste odata cu cresterea dozei de desmopresina, si s-a constatat ca acest risc este mai mare la femei. La adulti cea mai frecventa reactie adversa raportata in timpul tratamentului a fost cefaleea (12%).

Alte reactii adverse frecvente au fost hiponatremie (6%), ameteli (3%), hipertensiune (2%) si tulburari gastrointestinale (greata (4%), varsaturi (1%), durere abdominala (3%), diaree (2%) si constipatie (1%). Mai putin frecventa este influentarea tiparului somnului/nivelului de constienta, care se manifesta, de exemplu, ca insomnie (0,96%), somnolenta (0,4%) sau astenie (0,06%). Nu au fost observate reactii anafilactice in studiile clinice, dar s-au inregistrat raportari spontane.

La copii cea mai frecventa reactie adversa raportata in timpul tratamentului a fost cefaleea (1%), mai putin frecvente au fost tulburarile psihiatrice (labilitate afectiva (0,1%), agresivitate (0,1%), anxietate (0,05%), schimbari bruste ale starii emotionale (0,05%), cosmaruri (0,05%)) care s-au diminuat in general dupa oprirea tratamentului, si tulburari gastrointestinale (durere abdominala (0,65%), greata (0,35%),varsaturi (0,2%) si diaree (0,15%)). Nu au fost observate reactii anafilactice in studiile clinice, dar s-au inregistrat raportari spontane.

Tabel sumativ al reactiilor adverse

Adulti:

Tabelul este alcatuit pe baza frecventei reactiilor adverse la medicament raportate in studiile clinice cu desmopresina administrata oral, efectuate la adulti pentru tratamentul nicturiei (N=1557) in coroborare cu experienta post autorizare pentru toate indicatiile la adulti (inclusiv diabetul insipid central).

Reactiile observate doar in experienta post autorizare au fost adaugate la coloana frecventa necunoscuta.

Clasificarea MedDRA pe aparate, sisteme si organeFoarte frecvente (mai mult de 10%)Frecvente (1-10%)Mai putin frecvente (0,1-1%)Rare(0,1-0,01%)Frecventa necunoscuta
Tulburari ale sistemului imunitar    Reactie anafilactica
Tulburari metabolice si de nutritie Hiponatremie*  Deshidratare**, hipernatremie**
Tulburari psihiatrice  InsomnieStare confuzionala* 
Tulburari ale sistemului nervosCefalee*Ameteli*Somnolenta, parestezie Convulsii*, astenie**, coma*
Tulburari oculare  Afectarea vederii  
Tulburari acustice si vestibulare  Vertij*  
Tulburari cardiace  Palpitatii,  
Tulburari vasculare Hipertensiune arterialaHipotensiune ortostatica  
Tulburari respiratorii, toracice si mediastinale  Dispnee  
Tulburari gastrointestinaleGreata,* durere abdominala*, diaree, constipatie, varsaturi*Dispepsie, meteorism, senzatie de balonare si distensie abdominala 
Afectiuni cutanate si ale tesutului subcutanat 

Transpiratii, prurit, eruptie cutanata, urticarie

Dermatita alergica
    
Tulburari musculo-scheletice si ale tesutului conjunctiv Spasme musculare, mialgie 
Tulburari renale si ale cailor urinareSimptome ale vezicii urinare si uretrei  
Tulburari generale si la nivelul locului de administrareEdem, obosealaStare generala de rau,* durere toracica, afectiune pseudogripala 
Investigatii diagnostice Crestere in greutate*, nivel crescut al enzimelor hepatice, hipopotasemie

*Hiponatremia poate determina cefalee, durere abdominala, greata, varsaturi, crestere in greutate, ameteli, confuzie, stare de rau generala, afectarea memoriei, vertij, caderi si in cazuri severe convulsii si coma

**Observate doar in cazul indicatiei de diabet insipid central

Copii si adolescenti:

Tabelul este alcatuit pe baza frecventei reactiilor adverse la medicament raportate in studiile clinice cu desmopresina administrata oral efectuate la copii si adolescenti pentru tratamentul enurezisului primar nocturn (N=1923). Reactiile observate doar in experienta post autorizare au fost adaugate la coloana frecventa necunoscuta.

Clasificarea MedDRA pe aparate, sisteme si organeFoarte frecvente (mai mult de 10%)Frecvente (1-10%)Mai putin frecvente (0,1-1%)Rare(0,1-0,01%)Frecventa necunoscuta
Tulburari ale sistemului imunitar    Reactie anafilactica
Tulburari metabolice si de nutritie Hiponatremie*  Deshidratare**, hipernatremie**
Tulburari psihiatrice  InsomnieStare confuzionala* 
Tulburari ale sistemului nervosCefalee*Ameteli*Somnolenta, parestezie Convulsii*, astenie**, coma*
Tulburari oculare  Afectarea vederii  
Tulburari acustice si vestibulare  Vertij*  
Tulburari cardiace  Palpitatii,  
Tulburari vasculare Hipertensiune arterialaHipotensiune ortostatica  
Tulburari respiratorii, toracice si mediastinale  Dispnee  
Tulburari psihiatrice Labilitate afectiva**, agresivitate***Simptome anxioase, cosmar*, schimbari bruste ale starii emotionale****Comportament anormal, tulburare emotionala, depresie, halucinatii, insomnie
Tulburari ale sistemului nervosCefalee* SomnolentaTulburare de atentie, hiperactivitate psihomotorie, convulsii*
Tulburari vasculare  Hipertensiune arteriala 
Tulburari respiratorii, toracice si mediastinale   Epistaxis
Tulburari gastrointestinale Durere abdominala*, greata*, varsaturi*, diaree  
Afectiuni cutanate si ale tesutului subcutanat   Dermatita alergica, eruptie cutanata, transpiratii, urticarie
Tulburari renale si ale cailor urinare Simptome ale vezicii urinare si uretrei  
Tulburari generale si la nivelul locului de administrare Edem periferic, obosealaIritabilitate 

*Hiponatremia poate determina cefalee, durere abdominala, greata, varsaturi, crestere in greutate, ameteli, confuzie, stare de rau generala, afectarea memoriei, vertij, caderi si in cazuri severe convulsii si coma

**Experienta post autorizare raportata in proportie egala la copii si adolescenti (sub 18 ani)

*** Experienta post autorizare raportata aproape exclusiv la copii si adolescenti (sub 18 ani)

**** Experienta post autorizare raportata in principal la copii (sub 12 ani)

Cea mai grava reactie adversa in urma administrarii desmopresinei este hiponatremia, care poate cauza cefalee, durere abdominala, greata, varsaturi, crestere in greutate, ameteli, confuzie, stare generala de rau, afectarea memoriei, vertij, caderi din pozitia de ortostatism si in cazuri severe convulsii si coma. Cauza hiponatremiei potentiale este efectul antidiuretic anticipat. Hiponatremia este reversibila, iar la copii este observata adeseori producandu-se in relatie cu modificari ale rutinei zilnice care afecteaza consumul de lichide si/sau transpiratia. Intr-un studiu cu subiecti adulti tratati pentru nicturie, la majoritatea subiectilor care au prezentat o concentratie plasmatica scazuta a sodiului, acesta s-a produs in primele zile de tratament sau in relatie cu cresterea dozei. Atat la adulti cat si la copii este necesar sa se acorde o atentie speciala precautiilor mentionate la pct. 4.4.

Alte populatii speciale:

Pacientii varstnici si pacientii cu concentratii plasmatice ale sodiului care se situeaza inspre limita inferioara a valorilor normale ar putea prezenta un risc crescut de hiponatremie (vezi pct. 4.4).

Raportarea reactiilor adverse suspectate

Raportarea reactiilor adverse suspectate dupa autorizarea medicamentului este importanta. Acest lucru permite monitorizarea continua a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesionistii din domeniul sanatatii sunt rugati sa raporteze orice reactie adversa suspectata la

Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale Str. Aviator Sanatescu nr. 48, sector 1

Bucuresti 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497

e-mail: adr@anm.ro.

Supradozaj

Administrarea unor doze prea mari de Minirin Melt duce la prelungirea duratei de actiune, cu un risc crescut de retentie a apei si de hiponatremie.

Tratament

Tratamentul hiponatremiei trebuie sa fie individualizat, dar trebuie urmate cateva recomandari generale: se intrerupe tratamentul cu desmopresina, se instituie restrictie lichidiana si se administreaza tratament simptomatic daca este necesar.

Proprietati farmacologice

Proprietati farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutica: vasopresina si analogi, codul ATC: H01B A02

Minirin Melt contine desmopresina, un analog sintetic al hormonului natural secretat de hipofiza posterioara, arginin vasopresina. Diferenta consta in faptul ca gruparea amino a cisteinei a fost indepartata si L-arginina a fost substituita cu D-arginina. Aceasta modificare duce la o durata mai lunga de actiune si o lipsa totala a efectului presor la dozele clinice uzuale.

Studiile clinice cu Minirin comprimate in tratamentul nicturiei au aratat urmatoarele:

  • O reducere cu cel putin 50 % a numarului mediu de mictiuni nocturne a fost obtinuta la 39% din pacientii tratati cu desmopresina comparativ cu 5% din pacientii care au primit placebo (p mai mic de 0,0001).
  • Numarul mediu de mictiuni per noapte a scazut cu 44 % la pacientii cu desmopresina comparativ cu 15% la pacientii cu placebo (p mai mic de 0,0001).
  • Durata medie a primei perioade de somn netulburat a crescut cu 64% la pacientii cu desmopresina comparativ cu 20% la pacientii cu placebo (p mai mic de 0,0001).
  • Durata medie a primei perioade de somn netulburat a crescut cu 2 ore la pacientii cu desmopresina comparativ cu 31 minute la pacientii cu placebo (p mai mic de 0,0001).

Efectul tratamentului cu doza orala individuala de Minirin comprimate intre 0,1 si 0,4 mg pe durata a 3 saptamani, comparat cu placebo (date coroborate).

DesmopresinaPlaceboSemnificatia statistica vs.placebo
VariabilaValoarea initiala medieValoarea medie in 3 saptamani de tratamentValoarea initiala medieValoarea medie in 3 saptamani de tratament 
Numar mictiuni nocturne2,97(0,84)1,68 (0,86)3,03(1,10)2,54 (1,05)p mai mic de 0,0001
Rata diurezei nocturne (ml/min)1,51(0,55)0,87 (0,34)1.55(0,57)1,44 (0.57)p mai mic de 0,0001
Durata primei perioade de somn netulburat (min)152 (51)270 (95)147 (54)178 (70)p mai mic de 0,0001

La opt la suta din pacienti tratamentul a fost oprit in faza de stabilire a dozei de desmopresina din cauza efectelor adverse, iar la 2% in faza ulterioara de tratament dublu-orb (0,63 % cu desmopresina si 1,45 % cu placebo).

Proprietati farmacocinetice

Absorbtia:
Media generala a biodisponibilitatii absolute a desmopresinei administrate sublingual sub forma de Minirin Melt in doze de 200, 400 si 800 micrograme este de 0,25% cu un interval de incredere de 95% la 0,21 0,31 %. Valoarea Cmax a fost de 14,30 si 65 pg/ml dupa administrarea a 200, 400 si respectiv 800 micrograme. Tmax a fost observat la 0,5 2 ore dupa tratament. Tabel de corelatie intre Minirin comprimate si Minirin Melt liofilizat oral:

Minirin comprimateMinirin comprimateMinirin MeltMinirin Melt
Acetat de desmopresinaDesmopresina baza liberaDesmopresina baza liberaAcetat de desmopresina
0,1 mg89 micrograme60 microgrameAprox. 67 micrograme*
0,2 mg178 micrograme120 microgrameAprox. 135 micrograme*
0,4 mg356 micrograme240 microgrameAprox. 270 micrograme*

*) calculat in scopuri comparative

Distributia:
Distributia desmopresinei este cel mai bine descrisa ca un model de distributie bicompartimentala cu un volum al distributiei in decursul fazei de eliminare de 0,3 - 0,5 l/kg.

Biotransformarea:
Metabolismul in vivo al desmopresinei nu a fost studiat. Studiile cu desmopresina efectuate in vitro la om pentru investigarea metabolizarii la nivelul microzomilor hepatici au aratat ca in ficat nu este metabolizata nicio cantitate semnificativa prin sistemul citocromului P450. Prin urmare este putin probabil sa se produca la om metabolizarea in vivo la nivel hepatic prin sistemul citocromului P450. Este posibil ca efectul desmopresinei asupra farmacocineticii altor medicamente sa fie minim, data fiind lipsa inhibarii sistemului de metabolizare a medicamentelor prin actiunea citocromului P450.

Eliminarea:
Clearance-ul total al desmopresinei a fost calculat la valoarea de 7,6 l/ora. Timpul de injumatatire terminal a desmopresinei este estimata la 2,8 ore. La subiectii sanatosi procentul excretat neschimbat a fost de 52% (44% - 60%).

Linearitate/non-linearitate:
Nu exista indicatii privind non-linearitatile pentru niciunul din parametrii farmacocinetici ai desmopresinei.

Caracteristici ale unor grupe specifice de pacienti:
Insuficienta renala:

In functie de gradul insuficientei renale, ASC si perioada de injumatatire au scazut odata cu severitatea insuficientei renale. La pacientii cu insuficienta renala moderata si severa (clearance-ul creatininei sub 50 ml/min) desmopresina este contraindicata.

Insuficienta hepatica:

Nu s-au efectuat studii.

Copii:

Farmacocinetica populatiei in cazul Minirin comprimate a fost studiata la copiii cu EPN (enurezis primar nocturn) si nu s-a constatat nicio diferenta semnificativa fata de adulti.

Date preclinice de siguranta
Datele preclinice nu evidentiaza riscuri speciale la om pe baza studiilor conventionale de siguranta farmacologica, toxicitate dupa doze repetate, genotoxicitate, toxicitate reproductiva.

Nu s-au efectuat studii de carcinogenitate cu desmopresina, deoarece este foarte puternic inrudita cu hormonul peptidic produs pe cale naturala.

Ne asiguram in permanenta de acuratetea informatiilor prezentate. In situatia actualizarii fara instiintarea noastra in prealabil, acestea pot sa difere. Va recomandam sa consultati ambalajul produsului inainte de utilizare.

Data ultimei actualizari: 26.01.2023

Categorii de produse