Medicamente fara reteta

Efferalgan Vitamina C, 20 comprimate, Upsa

Brand: UPSA

Produs indisponibil Stocul pentru acest produs este epuizat si nu se cunoaste o data exacta a livrarii sale la depozit.

12,99 Lei

Pret / CPR EFF: 0,65 Lei

Stoc epuizat

Descriere si prospect: Efferalgan Vitamina C, 20 comprimate, Upsa

2154555

Ce este Efferalgan Vitamine C si pentru ce se utilizeaza

Efferalgan Vitamine C contine paracetamol si acid ascorbic. Paracetamolul are efect analgezic (amelioreaza durerea), antipiretic (reduce temperatura corpului in caz de febra). Vitamina C este o vitamina solubila in apa, esentiala organismului. Efferalgan Vitamine C este indicat in tratamentul simptomatic al durerilor de intensitate usoara pana la moderata sau/si al starilor febrile , cum sunt dureri de cap, stari gripale, dureri dentare, dureri musculare, dureri menstruale. Aceasta forma farmaceutica este indicata la adulti si copii cu greutate de 25 kg sau peste (incepand cu varsta de aproximativ 8 ani).

Cum sa utilizati Efferalgan Vitamine C

Utilizati intotdeauna acest medicament exact asa este descris in acest prospect sau asa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutati cu medicul sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.

Doza recomandata este de 10 mg/kg corp pana la 15 mg/kg corp la fiecare 4 pana la 6 ore, pana la doza totala maxima zilnica de 60 mg/kg corp. Intervalul minim intre administrari este de 4 ore.

Adulti si adolescenti cu greutatea peste 50 kg (peste 15 ani) doza recomandata este de 2 comprimate efervescente pe administrare, si se va repeta la nevoie dupa un interval de minim 4 ore, fara a depasi 9 comprimate efervescente pe zi.

La pacienti cu insuficienta renala severa administrarea se va face la intervale de 4 ore (cl ≥50 ml/min), 6 ore (cl 10-50 ml/min) si 8 ore (cl < 10 ml/min).

La pacientii cu insuficienta hepatica, doza trebuie redusa sau intervalul dintre administrari prelungit. Doza maxima zilnica nu trebuie sa depaseasca 60 mg/kg si zi (fara a depasi 2 g pe zi), in urmatoarele situatii: adulti cu greutatea sub 50 kg; afectare hepatica cronica sau activa compensata in special la acei pacienti cu insuficienta hepatocelulara usoara pana la moderata; sindromul Gilbert (hiperbilirubinemie familiala); alcoolism cronic; malnutritie cronica (rezerve scazute de glutation hepatic); deshidratare.

Utilizarea la copii si adolescenti: la copii, dozele se stabilesc in functie de greutatea copilului si in consecinta trebuie aleasa o forma de farmaceutica adecvata. Relatia varsta/greutate sunt numai orientative.

  • Copii cu greutatea intre 25 si 30 kg (intre 8 si 10 ani) doza recomandata este de 1 comprimat efervescent pe administrare, si se va repeta la nevoie dupa un interval de minim 4 ore, fara a depasi 5 comprimate efervescente pe zi.
  • Copii cu greutatea intre 30 si 35 kg (intre 10 si 12 ani) doza recomandata este de 1-2 comprimate efervescente pe administrare, si se va repeta la nevoie dupa un interval de minim 6 ore, fara a depasi 6 comprimate efervescente pe zi.
  • Copii cu greutatea intre 35 si 50 kg (intre 12 si 15 ani) doza recomandata este de 1-2 comprimate efervescente pe administrare, si se va repeta la nevoie dupa un interval de minim 6 ore, fara a depasi 7 comprimate efervescente pe zi.
  • Copii si adolescenti cu greutatea peste 50 kg (peste 15 ani) doza recomandata este de 2 comprimate efervescente pe administrare, si se va repeta la nevoie dupa un interval de minim 4 ore, fara a depasi 9 comprimate efervescente pe zi.

Administrare orala. A nu se mesteca sau inghiti comprimatele. Comprimatul efervescent se dizolva complet intr-un pahar cu apa care se bea imediat. Linia mediana nu este destinata ruperii comprimatului.

Administrarile regulate previn fluctuatiile de intensitate a durerii si febrei: la copii, trebuie sa existe un interval regulat intre administrari, atat in timpul zilei cat si al noptii, de preferat de 6 ore si de cel putin 4 ore; la adulti, trebuie sa existe un interval de cel putin 4 ore intre administrari. Datorita continutului in vitamina C trebuie evitata administrarea la sfarsitul zilei. La pacientii cu insuficienta renala se recomanda ca intervalul dintre administrari sa fie crescut la 6-8 ore.

Daca utilizati mai mult Efferalgan Vitamine C decat trebuie
Informati-l imediat pe medicul dumneavoastra in caz de supradozaj accidental sau voluntar.

Daca uitati sa utilizati Efferalgan Vitamine C
Nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata.

Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest medicament, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Reactii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.

Reactii adverse asociate paracetamol
Reactii cu frecventa necunoscuta (care nu poate fi estimata din datele disponibile): trombocitopenie (scaderea numarului plachetelor sanguine), leucopenie (scaderea anormala a numarului celulelor albe), neutropenie (scaderea numarului anumitor tipuri de celulelor albe); diaree, durere abdominala; valori serice mari ale enzimelor hepatice; soc anafilactic (reactie alergica brusca de mare amploare care implica intregul organism); angioedem, reactie de hipersensibilitate; valori INR mici, valori INR mari; urticarie, eritem (inrosirea pielii), eruptie trecatoare pe piele; tensiune arteriala mica (ca simptom al anafilaxiei); pustuloza exantematoasa acuta generalizata; necroza epidermica toxica; sindromul Stevens-Johnson (reactii alergice, inclusiv eruptii grave pe piele, febra si marirea ganglionilor limfatici).

Reactii adverse asociate vitaminei C
Reactii cu frecventa necunoscuta (care nu poate fi estimata din datele disponibile): durere abdominala, diaree; ameteala; eliminarea crescuta de oxalati in urina si urina inchisa la culoare; urticarie, eruptie cutanata trecatoare.

Dozele mari de vitamina C (peste 1 g) pot favoriza aparitia litiazei urinare, iar in unele cazuri pot creste riscul de hemoliza (distrugerea celulelor rosii ale sangelui) la pacientii cu deficit de G6PD (glucozo-6-fosfat dehidrogenaza) in formele de hemoliza cronica.

Reactii adverse asociate combinatiei paracetamol si vitaminei C
Reactii cu frecventa necunoscuta (care nu poate fi estimata din datele disponibile): agranulocitoza; durere abdominala; hepatita; soc anafilactic, reactie de hipersensibilitate; angioedem, dermatita, mancarime, eruptie cutanata trecatoare, urticarie.

Forma de prezentare: cutie cu 20 comprimate efervescente 

Ne asiguram in permanenta de acuratetea informatiilor prezentate. In situatia actualizarii fara instiintarea noastra in prealabil, acestea pot sa difere. Va recomandam sa consultati ambalajul produsului inainte de utilizare.

Data ultimei actualizari: 22.08.2022