Medicamente fara reteta

Faringosept cu aroma de miere si lamaie 10mg, 10 comprimate, Terapia

Brand: TERAPIA

Produsul este indisponibil Stocul pentru acest produs este epuizat si nu exista in stocul furnizorului.

Descriere si prospect: Faringosept cu aroma de miere si lamaie 10mg, 10 comprimate, Terapia

7519683

Ce este Faringosept Miere si Lamaie si pentru ce se utilizeaza

Faringosept Miere si Lamaie comprimate de supt este un medicament antiseptic si apartine grupului de medicamente pentru zona oro-faringiana. Faringosept Miere si Lamaie se utilizeaza la adulti, adolescenti si copii cu varsta peste 14 ani ca adjuvant in infectii acute cu poarta de intrare sau localizare la nivelul cavitatii bucale si faringelui: gingivite, faringite, amigdalite si dupa amigdalectomie (indepartarea amigdalelor pe cale chirurgicala). Daca dupa 3-4 zile nu va simtiti mai bine sau va simtiti mai rau, trebuie sa va adresati unui medic.

Cum sa utilizati Faringosept Miere si Lamaie

Utilizati intotdeauna acest medicament exact asa cum este descris in acest prospect sau asa cum v-a spus medicul dumneavoastra sau farmacistul. Discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.

Doza uzuala este de 3 - 5 comprimate Faringosept Miere si Lamaie (30 - 50 mg ambazona) pe zi, timp de 3 - 4 zile.

Comprimatele de Faringosept Miere si Lamaie nu se inghit, ci se lasa sa se dizolve lent in cavitatea bucala. Faringosept Miere si Lamaie se administreaza imediat dupa mese (la 15-30 minute); se recomanda ca timp de 2-3 ore dupa administrare sa se evite consumul de alimente sau lichide. Nu depasiti doza recomandata. Daca simptomele persista, adresati-va imediat medicului dumneavoastra.

Utilizare la copii si adolescenti
Doza recomandata pentru copii si adolescenti cu varsta cuprinsa intre 14-18 ani este de 1 comprimat Faringosept Miere si Lamaie de 3 ori pe zi (30 mg ambazona), timp de 3-4 zile.
Datorita lipsei unor informatii suficiente privind siguranta in administrare, Faringosept Miere si Lamaie nu este recomandat la copii cu varsta sub 14 ani.

Daca utilizati mai mult Faringosept Miere si Lamaie decat trebuie
Daca ati luat mai multe comprimate decat v-a fost recomandat, adresati-va imediat medicului dumneavoastra sau farmacistului. Nu s-a raportat nici un caz de supradozaj cu Faringosept Miere si Lamaie. Nu exista antidot pentru ambazona. In cazul ingerarii unei doze foarte mari de Faringosept Miere si Lamaie, adresati-va celei mai apropiate unitati de primire a pacientilor; se recomanda provocarea de varsaturi si/sau lavaj gastric.

Daca uitati sa utilizati Faringosept Miere si Lamaie
Nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata. Luati doza urmatoare la ora stabilita.

Daca incetati sa utilizati Faringosept Miere si Lamaie
Daca intrerupeti tratamentul prea devreme, este posibil ca infectia din organismul dumneavoastra sa persiste.

Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest medicament, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Reactii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.

S-au raportat reactii de hipersensibilitate, inclusiv edem al fetei, buzelor, gurii, limbii sau gatului, care pot determina dificultati la inghitire sau respiratie, urticarie, mancarime, inrosirea fetei si/sau eruptii cutanate pe tot corpul.

Nu mai luati Faringosept Miere si Lamaie si consultati un medic imediat daca observati oricare dintre reactiile adverse grave mentionate mai sus – este posibil sa aveti nevoie de tratament medical de urgenta.

A fost de asemenea raportata colorarea salivei la utilizarea de ambazona.

Forma de prezentare: cutie cu 10 comprimate de supt

Ne asiguram in permanenta de acuratetea informatiilor prezentate. In situatia actualizarii fara instiintarea noastra in prealabil, acestea pot sa difere. Va recomandam sa consultati ambalajul produsului inainte de utilizare.

Data ultimei actualizari: 01.11.2022