Detoxifiere: cand este bine sa o faci si ce reguli ar trebui sa respecti?

17. 3. 2021 · 8 minute de citit

Consumam in fiecare zi toxine, chiar fara sa ne dam seama. Acestea pot sa duca, in timp, la o functionare deficitara a organismului si chiar la imbolnavire. Tocmai de aceea, detoxifierea organismului se recomanda din cand in cand, pentru ca actiunea are un rol benefic asupra corpului, dar si asupra mintii. Cura de detoxifiere dureaza intre 3-7 zile, dar exista cure de detoxifiere care dureaza si o luna de zile.

Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
Detoxifiere: cand este bine sa o faci si ce reguli ar trebui sa respecti?

Iti spunem, in acest articol, cand este bine sa faci o cura de detoxifiere, care sunt alimentele la care ar trebui sa apelezi si care sunt cele de care ar trebui sa te feresti.

Sursa toxinelor

Toxinele vin din alimentatia nesanatoasa, din produse care sunt pline de aditivi alimentari, fructe si legume care au fost tratate cu pesticide, carne care provine de la animale tratate cu antibiotice si hormoni de crestere. De asemenea, nu sunt benefice sanatatii noastre nici apa de la robinet, medicamentele, tutunul, alcoolul, drogurile, produsele cosmetice, gradul de poluare din mediul inconjurator.

Care sunt beneficiile curei de detoxificare

 

Detoxifiere: cand este bine sa o faci si ce reguli ar trebui sa respecti?

Sunt avantaje importante ale detoxificarii:

  • la final te simti plin de energie;
  • tranzitul intestinal se regleaza;
  • starea psihica devine mai buna;
  • pielea devine mai curata;
  • organele vitale functioneaza la intreaga capacitate;
  • imunitatea organismului creste;
  • celulita se diminueaza sau chiar dispare;
  • vei pierde kilogramele in plus, inclusiv pentru ca in urma acestui proces colonul se curata si asta este foarte bine.

Dar cel mai important, dupa cura de detoxifiere te vei simti bine, fizic si psihic, iar acest lucru iti va imbunatati considerabil starea de sanatate, pentru simplul motiv ca detoxificarea inseamna ca organe precum ficatul si rinichii, care sunt responsabile cu eliminarea reziduurilor din organism, vor functiona la capacitate maxima.

Manifestarile care te fac sa te gandesti ca ai nevoie de o detoxifiere

Iata ce simptome ar trebui sa-ti dea de gandit:

  • stare de oboseala nejustificata;
  • dureri de cap;
  • lipsa de energie;
  • insomnie;
  • tulburari de tranzit (balonare, diaree, constipatie);
  • puncte negre;
  • acnee;
  • transpiratie urat mirositoare;
  • transpiratie abundenta;
  • irascibilitate;
  • anxietate.

Cand este indicat sa faci cure de detoxifiere

 

Detoxifiere: cand este bine sa o faci si ce reguli ar trebui sa respecti?

Detoxifierea este recomandata de cel putin 2 ori pe an, cel mai bine primavara si toamna, dar poti face asta indiferent de sezon, atunci cand simti nevoia, cand apar stari de oboseala, dureri de cap, deficit de energie, insomnii. De asemenea, atunci cand suferi de tulburari de tranzit, balonare, diaree sau constipatie trebuie sa te gandesti ca ar trebui sa faci schimbari in alimentatie.

Ce sa faci inainte de inceperea unei cure de detoxifiere

Este indicat, mai ales daca nu ai mai facut niciodata o cura de detoxifiere inainte, sa faci un set de analize si sa te consulti cu medicul nutritionist in legatura cu programul de detoxifiere care ti se potriveste cel mai bine, in functie de activitatea pe care o desfasori, de starea ta de sanatate, de stilul tau de viata.

De retinut!

  • Cura de detoxifiere nu este o cura de slabire, este important ca dieta sa mentina in echilibru nutrientii necesari organismului.
  • Daca nu este posibil sa apelezi la sfaturile unui nutritionist, poti opta pentru un regim alimentar de 5-10 zile, regim bazat pe fructe, legume, verdeturi, ceaiuri.

Alimente permise in detoxifiere

 

Detoxifiere: cand este bine sa o faci si ce reguli ar trebui sa respecti?

Intr-o cura de detoxifiere se recomanda:

  • Cat mai multe fructe si legume in stare cruda. Trebuie sa acoperi toata gama de vitamine si minerale. Toate fructele sunt recomandate, dar mai ales: caise, fructe de padure, pepene galben, citrice, kiwi, papaya, piersici, mango, pepene verde si struguri negri. Trebuie sa fii atent cu bananele, se recomanda doar una pe zi. In ceea ce priveste legumele, toate legumele sunt recomandate, dar cele mai bune in cura de detoxifiere sunt: ardeii grasi, sfecla, broccoli, varza rosie, morcovii, conopida, castravetii, dovleceii, spanacul, rosiile. Este recomandat sa eviti in curele de detoxifiere cartofii albi si avocado. Daca gatesti legumele, opteaza pentru prepararea lor cu abur.
  • Germenii de fasole si semintele sunt de asemenea recomandate in timpul curei de detoxifiere. Ai la dispozitie lucerna, lintea, dar si semintele incoltite de floarea-soarelui.
  • Carne foarte slaba (si nu in cantitati mari).
  • Produse lactate degresate.
  • Oua fierte.
  • Ceaiuri diuretice.
  • Mierea de albine este recomandata ca indulcitor, sau zaharul brun.
  • Ulei de masline extravirgin si ulei din seminte presat la rece (pentru salate).
  • Nuci si seminte: o mana mare de nuci si seminte nesarate si crude in fiecare zi. Le poti macina si pune in salata de fructe. Poti manca de asemenea migdale, nuci pecan, nuci braziliene, aluneseminte de floarea soareluiseminte de inseminte de susan.

Ce bauturi sunt permise

  • Sucul de fructe: este indicat sucul proaspat, diluat cu o cantitate egala de apa (socata este recomandata in curele de detoxifiere).
  • Ceaiuri de plante: poti alege din toate, mai putin ceaiul de menta care este nerecomandat.
  • Ceaiul de papadie: poti sa-l bei in loc de cafea in timpul curei de detoxifiere.
  • Apa: in cura de detoxifiere este foarte importanta hidratarea, trebuie sa bei cel putin 2 litri de apa pe zi, pentru ca aceasta impiedica deshidratarea si ajuta la eliminarea rapida a toxinelor.

Alimente interzise in detoxifiere

Sunt de evitat alimentele care sunt greu de digerat si care sunt iritante pentru intestin. Intr-o cura de detoxifiere sunt interzise:

  • sucurile din comert (light sau nu);
  • alcoolul;
  • produsele procesate;
  • produsele de patiserie si cofetarie;
  • cereale care contin gluten: orz, ovaz, secara, grau;
  • produsele fast-food;
  • nicotina;
  • cofeina;
  • prajelile;
  • afumaturile;
  • sosurile;
  • margarina;
  • untul;
  • sare (doar in cantitati moderate);
  • evitati consumul de fructe uscate;
  • ciocolata, cafea, ceai de menta.

Sfaturi de care poti tine seama in cura de detoxifiere

 
Detoxifiere: cand este bine sa o faci si ce reguli ar trebui sa respecti?

Exista mai multe masuri de care poti tine seama intr-o cura de detoxifiere, dar nu numai:

  • Hidrateaza-te: cel mai bine este sa bei un pahar de apa imediat la trezire (pentru a accelera metabolismul de-a lungul zilei) si unul inainte de culcare (pentru a elimina toxinele in timpul noptii).
  • Consuma lamai: daca nu poti manca fructul ca atare, stoarce zeama de lamaie in apa. Sucul de lamaie arde grasimile. Poti bea un pahar de limonada neindulcita inainte de masa. Ai grija insa, nu fa exces de lamaie pentru ca poate avea efecte neplacute asupra intestinului.
  • Consuma carne de peste in loc de carne de vita, porc sau pui.
  • Consuma legume verzi (salata verde, ceapa verde, fasole verde).
  • Consuma mere: merele sunt recomandate in curele de detoxifiere. Pot fi consumate oricand si oricate. Ajuta metabolismul la eliminarea si arderea caloriilor si toxinelor.
  • Se recomanda in primele zile ale curei de detoxifiere o monodieta (consumarea unui singur aliment in aceasta perioada, mere sau struguri de exemplu). Se recomanda ca prima monodieta sa fie supravegheata de un specialist.
  • Alimentatia sanatoasa trebuie completata cu practicarea exercitiilor fizice.
  • Inlocuieste painea alba, orezul si pastele cu cerealele integrale. Diferenta este foarte clara, carbohidratii rafinati devin imediat zahar odata ce ajung in organism, in vreme ce cerealele integrale sunt digerate treptat si pot sa mentina senzatia de satietate multe ore.
  • Nu manca fara sa-ti fie foame: asta inseamna ca nu este recomandat sa mananci pe fond nervos, de plictiseala, sau din nevoia de a rontai ceva. Se recomanda, in schimb, adoptarea unui program de masa cu ore fixe.
  • Nu consuma niciodata alimente despre care stii ca nu sunt sanatoase: dulciuri, alimente procesate, fast-food-uri, sosuri, sucuri acidulate.
  • Fa sport dimineata: daca faci sport dimineata nu numai ca pui in miscare metabolismul, dar ai sanse reduse sa mananci lucruri nesanatoase pe parcursul zilei. Activitatea fizica din cursul diminetii mentine nivelul de zahar din sange echilibrat.
  • Prefera mancarea la pachet: te va ajuta sa nu te abati de la planul alimentar adoptat.

Important de retinut!

Informatiile din acest articol nu tin loc de consult medical specializat. Recomandarile medicale (daca exista) au scop informativ. Concluziile si referintele pot varia de la un pacient la altul si depind de stilul de viata al fiecaruia, de starea de sanatate si de alti factori. Tocmai de aceea, aceste informatii nu trebuie sa inlocuiasca un diagnostic avizat. Nu ezita sa mergi la medic pentru consult si indrumare, ori de cate ori ai o problema de sanatate.

Surse suplimentare de informare:

Healthline, „Full Body Detox: 9 Ways to Rejuvenate Your Body”: https://www.healthline.com/nutrition/how-to-detox-your-body

Harvard Health Publishing, „The Dubious practice of detox”: https://www.health.harvard.edu/staying-healthy/the-dubious-practice-of-detox

Narayana Health, „Detox Foods: Detoxification is an essential part of optimal health”: https://www.narayanahealth.org/blog/detox-foods-detoxification-is-an-essential-part-of-optimal-health/

WebMD, „Detox Diets: Cleansing the Body (Spring Cleaning)”: https://www.webmd.com/diet/features/detox-diets-cleansing-body#1

ScienceDirect, „Detoxification”: https://www.sciencedirect.com/topics/biochemistry-genetics-and-molecular-biology/detoxification

National Center for Complementary and Integrative Health, „Detoxes and cleanses: What you need to know”: https://www.nccih.nih.gov/health/detoxes-and-cleanses-what-you-need-to-know

Hippocrates, „Detox the mind”: https://hippocratesinst.org/learning-centre/blog/mental-health/detox-the-mind/?gclid=EAIaIQobChMI783cgY-17wIVjt4YCh0FoQ2uEAAYAyAAEgKVh_D_BwE

Mayo Clinic, „Nutrition and healthy eating”: https://www.mayoclinic.org/healthy-lifestyle/nutrition-and-healthy-eating/expert-answers/detox-diets/faq-20058040

MaxLiving, „10 natural detox strategies to cleanse your body & lose weight with your diet”: https://maxliving.com/healthy-articles/natural-body-cleanse/

Total Health Systems, „Detoxification Programs”: https://www.totalhealthsystems.com/metabolic-detoxification-programs/

 

Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati specialisti, oameni atenti la ce recomanda sunt mereu aproape de tine si iti pregatesc zilnic articole atent documentate, pentru a-ti oferi informatii corecte si complete despre subiectele tale de interes. Descopera care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confrunta organismul uman, cum iti poti mentine starea de bine, dar si multe alte subiecte care te vor ajuta sa fii si sa te simti sanatos, increzator si plin de energie in fiecare zi!
Citiți mai multe de la acest autor
Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati...
Citiți mai multe de la acest autor