Totul despre pubertatea la fete: Ce schimbări aduce aceasta

6. 7. 2022 · Farmacistul Dr. Max · 7 minute de citit
Pubertatea la fete

Perioada dintre copilărie și maturitate se numește pubertate. Este momentul în care organismul va trece printr-o serie de schimbări, și fizice, și emoționale, în drumul său către vârsta adultă. Pubertatea nu se întâmplă pe loc, ea durează câțiva ani și își face simțită prezența în etape distincte. Fiecare organism este unic, din acest motiv și modul în care se desfășoară această perioadă este diferit pentru fiecare persoană. 

Pubertatea apare în jurul vârstei de 13 ani la fete și este o componentă normală a vieții. Sentimentele de anxietate, confuzie sau entuziasm vor apărea și vor dispărea precum un carusel de emoții. Este important ca atât fetele, cât și părinții lor să știe care sunt schimbările la care să se aștepte, astfel încât toată experiența să fie mult mai ușor de gestionat. 

În special la fete, pubertatea începe mai devreme decât s-ar aștepta părinții. Primul semn? Corpul începe să se transforme pentru a ajunge la maturitatea sexuală, capabilă de reproducere. Cel mai derutant este faptul că schimbările fizice nu apar neapărat în același timp cu acelea emoționale, astfel încât nu se poate face o legătură concretă între ele. 

Ce înseamnă pubertatea la fete?

În anii de pubertate, organismul produce și eliberează anumiți hormoni care vor conduce procesul spre maturizarea sexuală. Principalele semne fizice ale pubertății la fete, sunt: 

    1. Dezvoltarea sânilor  

Începând cu vârsta de 8 ani, încep să crească „mugurii” sânilor, care sunt niște umflături sub mamelon. Nu este obligatoriu ca ambii sâni să înceapă să se dezvolte în același timp și de cele mai multe ori poate apărea o senzație de durere sau sensibilitate. După o perioadă, sânii vor ajunge la aproximativ aceeași dimensiune, iar dacă acest lucru nu se întâmplă, trebuie consultat medicul endocrinolog. 

    2. Pilozitate corporală

Părul pubian va începe să crească inițial lung și moale, pe o suprafață mică din zona organelor genitale. Ulterior, părul se închide la culoare și devine mai aspru. Părul de la axilă va începe și el să crească, puțin mai târziu decât cel pubian, iar cel de pe picioare și de pe mâini se poate îndesi și el. Multe fete încep să se epileze pentru a îndepărta părul vizibil de pe corp care poate oferi un aspect inestetic. 

    3. Creștere în înălțime și greutate

Odată cu pubertatea, se va schimba și forma corpului, atât în ceea ce privește înălțimea și greutatea, cât și lățirea șoldurilor. Stratul de grăsime se poate mări pe stomac, picioare și fese, toate fiind schimbări normale ale procesului de maturizare din această perioadă. Nu în ultimul rând, extremitățile vor crește, și nu neapărat în același timp. De aceea, mâinile și picioare par să fie mai lungi și disproporționate față de corp, iar fetele se pot simți stângace și stinghere (1). 

    4. Transpirația abundentă și mirositoare

Hormonii specifici pubertății au efect și asupra pielii și glandelor sudoripare, iar asta duce la o îngrășare a pielii (în special pe față, spate și piept), precum și la apariția acneei. De asemenea, transpirația devine mai abundentă, având un miros greu, specific. 

Ce înseamnă pubertatea la fete

    5. Apariția menstruației

Menstruația apare atunci când organismul este pregătit pentru reproducere și începe să formeze mai mulți hormoni specifici. Lunar, ovarele vor începe să elibereze, pe rând, câte un ovul, iar dacă acesta nu este fertilizat, va fi eliminat împreună cu mucoasa din uter, prin menstruație. Deși scurgerea poate părea abundentă, trebuie știut că fluxul de sânge nu este foarte mare. În mod normal, menstruația durează aproximativ 7 zile, iar primele 2-3 pot avea un flux mai intens. Culoarea sângelui menstrual poate varia de la roșu aprins la roșu închis. 

    6. Scurgeri vaginale

În perioada dintre scurgerile menstruale, colul uterin elimină și alte secreții, prin vagin. Acestea sunt de culoare lăptoasă ori transparentă și pot fi observate pe lenjerie. 

Pubertatea precoce la fete

Atunci când corpul unei fetițe începe să se maturizeze înainte de vârsta de 8 ani, se consideră că este vorba despre maturitate precoce. În acest proces, sunt incluse dezvoltarea oaselor și a mușchilor, creșterea în înălțime precum și apariția menstruației. Nu se știe exact din ce cauză apare pubertatea precoce, dar, uneori, este vorba despre tulburări hormonale, infecții, anomalii sau leziuni ale creierului, precum și alte tipuri de afecțiuni. Este nevoie de administrarea unui tratament specific în aceste situații, pentru a întârzia dezvoltarea fizică totală (2). 

Pubertatea întârziată la fete

Dacă până la vârsta de 14 ani, corpul unei fete nu a început să se dezvolte, respectiv să îi crească sânii, ori dacă menstruația nu a început până la vârsta de 15 ani, atunci este vorba despre o pubertate întârziată. Deși nu pot fi întotdeauna evidențiate cauzele pubertății întârziate, se pot lua în calcul factorii genetici ori existența unei afecțiuni, cum este fibroza chistică, diabetul ori chiar boala celiacă. 

De cele mai multe ori, se face un consult amănunțit care include ovarele, glanda tiroidă sau glanda pituitară. Vor fi testate nivelurile hormonale din sânge și se face o radiografie a mâinii pentru a determina înălțimea probabilă la vârsta adultă. 

Pentru a trata pubertatea întârziată, se pot administra câteva luni medicamente care vor crește nivelul hormonal și care vor determina începerea dezvoltării și maturizării corpului. Tratamentul specific este administrat în special dacă întârzierea pubertății determină suferințe de orice natură (3). 

Cât durează pubertatea la fete?

Indiferent de momentul începerii, pubertatea durează între 2 și 5 ani. Asta înseamnă că la finalul acestei perioade, fetele s-au maturizat complet, iar organismul lor începe viața adultă. Chiar dacă unele studii au arătat că atunci când pubertatea, inclusiv apariția menstruației,  începe prea devreme, va dura mai mult, trebuie reținut că fiecare organism este unic. Din acest motiv, nu există un răspuns unic la întrebarea „cât durează pubertatea la fete” (“Puberty for Girls: What To Expect – Cleveland Clinic”). 

Cât durează pubertatea la fete

Ce schimbări aduce pubertatea fetelor la nivelul corpului

În zilele de dinaintea menstruației, este posibil să existe un apetit mai mare, precum și o senzație de balonare. De asemenea, pot apărea dureri în zona abdominală, stări de oboseală și dureri de mușchi. Este vorba despre sindromul premenstrual și include simptome fizice și emoționale care pot apărea lunar. 

Ce schimbări cognitive, emoționale și sociale aduce pubertatea la fete

Odată cu transformările fizice instalate în timpul pubertății, se poate ca fetele să devină mai conștiente de propriul corp și să înceapă să se compare cu prietenele lor. Vor dori să aibă și ele „un corp perfect” și, poate, să se implice într-o relație romantică. Din acest motiv, petrec mai mult timp alături de prietenii cu vârste apropiate (4)  

Pubertatea este o perioadă destul de stresantă pentru fete, mai ales dacă începe devreme. Pe lângă modificările hormonale, există și multă confuzie din cauza schimbărilor fizice, precum și a furtunilor emoționale cu care se confruntă. Fiind o perioadă în care organismul va trece de la copilărie la maturitate, această etapă obligatorie din viața fetelor aduce un plus de presiune, pe lângă cea legată de performanța școlară ori relațiile cu prietenii. Dezvoltarea vizibilă a corpului și apariția menstruației le pot face să fie stinghere și să se rușineze, pe măsură ce schimbările fizice le pregătesc să ajungă la maturitatea sexuală. 

Odată cu înaintarea în vârstă, fetele vor învăța să se cunoască mai bine, să recunoască semnalele pe care le trimite propriul corp, astfel încât acomodarea cu fiecare etapă a pubertății să devină mai rapidă și mai confortabilă. Fluxul de emoții, conflictele cu cei dragi, izbucnirile nervoase fac parte din întregul proces al pubertății și trebuie tratate cu multă înțelegere de către părinți și alți adulți apropiați. De asemenea, orice dereglări sau simptome care implică suferință ori care semnalează o dezvoltare neadecvată trebuie discutate cu medicul de familie, în cadrul unui consult de specialitate. 

  1. “Puberty: Adolescent Female.” Stanford Children's Health, https://www.stanfordchildrens.org/en/topic/default?id=puberty-adolescent-female-90-P01635. Accessed 1 July 2022.
  2. “Precocious puberty - Symptoms and causes.” Mayo Clinic, 15 February 2021, https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/precocious-puberty/symptoms-causes/syc-20351811. Accessed 1 July 2022.
  3. “Early or delayed puberty.” NHS, https://www.nhs.uk/conditions/early-or-delayed-puberty/. Accessed 1 July 2022.
  4. “Puberty for Girls: What To Expect – Cleveland Clinic.” Cleveland Clinic's Health Essentials, 17 June 2022, https://health.clevelandclinic.org/puberty-in-girls-whats-normal-and-whats-not/. Accessed 1 July 2022.
  5. “Puberty for girls - physical and emotional changes | healthdirect.” Healthdirect, https://www.healthdirect.gov.au/puberty-for-girls. Accessed 1 July 2022.
Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati specialisti, oameni atenti la ce recomanda sunt mereu aproape de tine si iti pregatesc zilnic articole atent documentate, pentru a-ti oferi informatii corecte si complete despre subiectele tale de interes. Descopera care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confrunta organismul uman, cum iti poti mentine starea de bine, dar si multe alte subiecte care te vor ajuta sa fii si sa te simti sanatos, increzator si plin de energie in fiecare zi!
Citiți mai multe de la acest autor
Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati...
Citiți mai multe de la acest autor

checkout.warnings.Notice