Tetraplegie: cauze, simptome, tratament

Ce este tetraplegia?

Tetraplegia este un model de paralizie (nu se pot controla sau misca in mod deliberat muschii). Boala afecteaza pacientul de la gat in jos. In functie de cum si de ce se intampla, tetraplegia poate afecta capacitatea de a misca parti ale corpului, precum si unele dintre procesele automate ale organismului care mentin viata. Exista doua moduri principale in care poate aparea tetraplegia:

• tetraplegie incompleta: inseamna ca tetraplegia blocheaza unele (dar nu toate) semnalele. Aceasta inseamna ca o persoana ar putea avea in continuare o anumita capacitate de a se misca, de a simti senzatii sau de a controla procesele automate ale corpului (cum ar fi functiile intestinului si ale vezicii urinare);
• tetraplegie completa: ceea ce cauzeaza tetraplegia blocheaza toate semnalele, adica pacientul isi pierde controlul muschilor sau capacitatea de a simti senzatii.

Exista, de asemenea, doua moduri principale in care actioneaza muschii paralizati in tetraplegie:

• tetraplegia flasca: muschii nu functioneaza deloc;
• quadriplegie spastica: are ca rezultat muschii care nu functioneaza de la sine si se contracta necontrolat.

Tipuri de tetraplegie

Tetraplegia si paraplegia se numara printre mai multe tipuri de paralizie, unele implicand o imobilitate completa a membrelor, iar altele o miscare sau o senzatie partiala a bratelor sau a picioarelor. Diferitele tipuri de paralizie includ:

• monoplegie: este un tip de paralizie care afecteaza un singur membru, de obicei un brat, si poate fi cauzata de o leziune a maduvei spinarii sau a creierului, precum si de un accident vascular cerebral, neuropatie periferica sau boli neurologice precum scleroza multipla;
• hemiplegie: este un tip de paralizie declansata cel mai adesea de o leziune a creierului sau a maduvei spinarii care provoaca paralizia pe o parte a corpului. Hemiplegia congenitala este o forma a acestei afectiuni care apare la nastere sau la scurt timp dupa aceea;
• triplegie: de obicei, este vorba de pierderea miscarilor la ambele picioare si la un brat (dar poate implica, de asemenea, ambele brate si un picior), de obicei provocata de o leziune a maduvei spinarii;
• quadripareza: este o afectiune caracterizata de o slabiciune temporara sau permanenta a tuturor celor patru membre. Leziunile coloanei vertebrale si diverse infectii bacteriene sau virale pot provoca tetrapareza (1).

Quadriplegie vs. tetraplegie

Cuvintele „tetraplegie” si „quadriplegie” inseamna acelasi lucru: paralizie mai jos de gat care afecteaza membrele unei persoane. Motivul pentru care exista doi termeni cu acelasi inteles se datoreaza diferentelor dintre limbile vechi. In acesti termeni sunt implicate trei radacini din doua limbi vechi:

• quadri-: radacina este latina si inseamna „patru”;
• tetra-: radacina este greceasca si inseamna, de asemenea, „patru”;
• plegia: inseamna „paralizie” in greaca.

Asadar, desi ambele cuvinte inseamna acelasi lucru, „tetraplegia” si „quadriplegia” amesteca latina si greaca (3). 

Cauzele tetraplegiei

Exista multe cauze posibile ale tetraplegiei. Cel mai frecvent motiv pentru care oamenii au aceasta afectiune este traumatismul (leziunea) maduvei spinarii. Cele mai frecvente cauze de trauma includ:

• accidente de autovehicule (in special fara utilizarea centurii de siguranta sau atunci cand accidentul provoaca ejectarea unei persoane din vehicul);
• caderi (in special cele care implica adulti mai in varsta care au probleme legate de densitatea osoasa, cum ar fi osteoporoza sau osteopenia);
• leziuni legate de violenta (rani prin impuscare, rani prin injunghiere, impacturi contondente);
• leziuni in urma practicarii sportului.

Alte probleme care pot provoca tetraplegie includ, dar nu se limiteaza la urmatoarele:

• tumori ale coloanei vertebrale, inclusiv cancere. Aceasta poate implica un cancer care se dezvolta pe sau in jurul maduvei spinarii sau care incepe in alta parte a corpului si se raspandeste la coloana vertebrala;
• chisturi sau cavitati umplute cu lichid in interiorul maduvei spinarii (siringomielie);
• infectii care ataca sau comprima maduva spinarii;
• lipsa fluxului sanguin (ischemie) din cauza unui vas de sange blocat sau a unei rupturi de vas de sange;
• afectiuni congenitale in care pacientul are o problema cu coloana vertebrala sau cu structura maduvei spinarii, cum ar fi mielomeningocele sau spina bifida;
• leziuni care au loc in timpul nasterii sau in timpul copilariei foarte timpurii, cauzand afectiuni precum paralizia cerebrala;
• afectiuni autoimune sau inflamatorii, cum ar fi sindromul Guillain-Barré, scleroza multipla sau mielita transversa (3).

Simptomele tetraplegiei

Principalul simptom al tetraplegiei este paralizia. Dar interferenta in comunicarea dintre creier si alte parti ale corpului (inclusiv organele) poate duce la alte simptome. Printre acestea se numara:

• incontinenta;
• incapacitatea de a simti caldura, frigul sau atingerea;
• disfunctie sexuala;
• durere cauzata de leziuni ale nervilor din maduva spinarii;
• tuse si dificultati de respiratie;
• spasme musculare.

Alte complicatii se pot dezvolta, de asemenea, in timp, in multe cazuri din cauza lipsei de miscare sau de exercitii fizice. Unele dintre aceste complicatii pe termen mai lung includ:

• leziuni ale pielii cauzate de petrecerea prea mult timp asezat sau intins in aceeasi pozitie;
• atrofie musculara din cauza lipsei de activitate;
• dificultati respiratorii;
• dificultati in mentinerea unui ritm cardiac si a unei tensiuni arteriale sanatoase (2).

Diagnosticarea tetraplegiei

Pentru a diagnostica tetraplegia, un medic va evalua simptomele si istoricul medical al pacientului. De exemplu, poate pune intrebari despre orice accident recent sau poate intreba daca persoana are antecedente familiale de anumite afectiuni. Este important ca medicul sa stabileasca cauza tetraplegiei pentru a determina optiunile de tratament adecvate. Diagnosticul va implica, de asemenea, efectuarea unor teste pentru a evalua leziunile si functionarea muschilor si a nervilor din organism. Testele vor implica probabil imagistica medicala, cum ar fi:

• scanare RMN;
• tomografie computerizata;
• radiografie.

Pentru a testa functionarea nervilor, medicul poate folosi electromiografia. Acest test masoara raspunsurile organismului la stimularea muschiului.

Tratamentul tetraplegiei

Tratamentul tetraplegiei se concentreaza adesea pe gestionarea durerii si a altor simptome si pe limitarea complicatiilor afectiunii.

Reducerea inflamatiei si a durerii

La scurt timp dupa accidentul care provoaca tetraplegia, utilizarea corticosteroizilor poate fi utila pentru a reduce umflarea si inflamatia. Alte medicamente utile pot include analgezice si relaxante musculare.

Kinetoterapie

Terapia fizica (kinetoterapia) este de obicei recomandata pentru a ajuta la mentinerea muschilor si articulatiilor cat mai puternice si mobile posibil. De obicei, cineva care sufera o leziune care provoaca tetraplegie este introdus intr-un program de reabilitare indelungat care include terapie fizica si terapie ocupationala, pentru a invata cum sa se adapteze la viata de zi cu zi dupa o asemenea schimbare dramatica:

• mobilitate;
• functie;
• independenta.

Interventie chirurgicala

In functie de cat de sus pe coloana vertebrala s-a produs leziunea, transferul de nervi si tendoane poate fi posibil pentru unele persoane. Pacientii care au suferit o interventie chirurgicala au experimentat o imbunatatire a autonomiei si mobilitatii legate de:

• igiena;
• alimentatie.

Psihoterapie

Psihoterapia este o parte importanta a reabilitarii. Persoanele care se confrunta cu un viitor fara utilizarea bratelor si a picioarelor au nevoie, de obicei, de ajutor pentru a face aceasta adaptare atat din punct de vedere fizic, cat si emotional.

Terapia cu celule stem

O alta optiune incurajatoare care se afla inca in stadii experimentale este terapia cu celule stem, care preia celule nediferentiate si le transforma in tipurile de celule necesare pentru a inlocui celulele afectate de leziune sau afectiune. Utilizarea celulelor stem pentru a trata sau vindeca paralizia este inca in stadiu de cercetare. S-a observat ca utilizarea propriilor celule stem pentru a repara nervii lezati este asociata cu un risc relativ scazut de declansare a unui raspuns al sistemului imunitar care ar respinge celulele stem (1).

Intrebari frecvente