Solutii pentru o slabire sanatoasa si de durata. Ghid complet cu recomandari

23. 2. 2022 · Farmacistul Dr. Max · 7 minute de citit

O greutate echilibrata este importanta nu doar pentru a ne simti mai bine in pielea noastra, ci este benefica si pentru sanatate. Insa, nu reusim intotdeauna sa scapam prea usor de kilogramele in plus sau sa ne mentinem silueta. De aceea, am compus un mic ghid pentru slabit sanatos astfel incat sa poti atinge greutatea ideala si sa reusesti sa o pastrezi.

In cele ce urmeaza, iti vom explica notiunea de slabit sanatos si iti vom oferi cateva sfaturi in legatura cu o alimentatie potrivita pentru a scadea in greutate (ce sa mananci si in ce cantitati), cat de important este sportul si de ce alte lucruri ar trebui sa tii cont atat inainte, cat si dupa ce slabesti.

Ce inseamna sa slabesti sanatos?

Slabitul sanatos tine de ritmul in care pierzi acel surplus de grasime din organism. Mai precis, este sanatos pentru corpul tau sa pierzi in jur de 0,5 si un kilogram pe saptamana. Insa, daca suferi de obezitate, vei pierde mai multe kilograme in acest interval dar, de fapt, ritmul de slabire va fi acelasi ca in cazul unei persoane care cantareste mai putin. Daca procesul de slabire are loc mult mai alert, atunci exista riscul sa ai de-a face cu alte probleme.

In cazul in care vei pierde rapid mai multe kilograme, risti sa iti incetinesti metabolismul. Pe termen lung, acest lucru nu este avantajos, deoarece poti ajunge sa acumulezi din nou kilogramele pierdute. In plus, vei elimina nu doar grasimea, ci si masa musculara, si poti ajunge sa ai carente de diferiti nutrienti. Organismul tau nu va mai fi in echilibru si exista riscul sa dezvolti probleme de sanatate.

Slabitul sanatos are loc treptat, asa ca cel mai probabil vei observa o scadere vizibila in greutate dupa aproximativ doua saptamani. Acest ritm echilibrat de slabire se mentine cel mai bine printr-un deficit caloric in alimentatie, care insa nu trebuie sa fie unul major.

Ce trebuie sa mananci?

Secretul pentru slabitul sanatos este sa ai o dieta echilibrata, care sa contina nutrienti din fiecare categorie. Mai precis, alimentatia ta ar trebui sa constea in proteine animale si vegetale in proportie de 15-25%, lipide in proportie de 20-30% si glucide in proportie de 50-55%. Evita sa renunti complet la una dintre aceste categorii, deoarece toate sunt necesare pentru un organism sanatos.

Foarte multe persoane apeleaza la regimuri alimentare speciale atunci cand isi doresc sa slabeasca insa, dupa ce ajung la greutatea dorita, acestia se intorc la aceleasi obiceiuri alimentare de dinainte. Acest lucru nu este recomandat deoarece, astfel, silueta va fi mult mai greu de pastrat. In schimb, ar trebui sa optezi pentru schimbari mai putin drastice si sa iti modifici permanent alimentatia.

Alimente sanatoase pe care sa le incluzi in dieta ta

Alimentele de baza care ar trebui sa faca parte din dieta ta pe termen lung sunt, desigur, fructele, legumele si carnea slaba, precum cea de pui sau de peste. Leguminoasele precum fasolea, nautul, mazarea si lintea, dar si orezul brun sunt surse foarte bune de proteine si de glucide.

Grasimile le poti lua din nuci, migdale, avocado, oua, lactate. Cerealele integrale si toate produsele derivate ar trebui sa faca si ele parte din mesele tale zilnice. Secretul este sa alegi alimente care iti sunt pe plac si sa nu optezi pentru diete standard. Astfel, iti va fi mai usor sa urmezi niste obiceiuri alimentare sanatoase pe care sa le si respecti.

Cum decizi cat trebuie sa mananci?

Nu este important doar ce mananci, ci si cat mananci. Asigura-te ca iti masori cu grija portiile. Poti opta fie pentru cantarirea mancarii, fie pentru masurarea acestora cu mana. In functie de tipul alimentului, un pumn ar fi suficient pentru o portie.

In cazul fructelor si legumelor, poti fi mai permisiv, insa nu uita ca si acestea contin zaharuri. Daca totusi vei consuma ceva cu un continut ridicat de grasimi sau cu multe calorii, incearca sa reduci portiile.

Nu este obligatoriu sa numeri caloriile de la fiecare masa insa, daca stii ca un aliment te poate ingrasa cand este consumat in cantitati mari, incearca sa il eviti sau sa mananci cat mai putin din acesta. In principiu, ar trebui sa reduci aproximativ 500 de calorii din alimentatia ta obisnuita. Nu incerca un deficit caloric major, deoarece nu te va ajuta de fapt sa slabesti sanatos.

Cum trebuie sa iti prepari mancarea?

Incearca pe cat posibil sa eviti mancarea semi-preparata sau fast food si sa iti prepari tu fiecare masa. In locul alimentelor prajite, opteaza pentru cele fierte, coapte la cuptor sau pe gratar, cele gatite la aburi sau, de ce nu, pentru alimente crude.

Felul in care gatesti poate schimba proprietatile nutritionale ale alimentelor, de exemplu, in carnea prajita, grasimile bune sunt convertite in grasimi rele. Poti apela si la inlocuirea unor produse cu variantele lor mai sanatoase: de exemplu, opteaza pentru paine si paste din cereale integrale. Daca iti este pofta de ceva dulce, mananca un fruct.

De ce este importanta miscarea pentru slabitul sanatos?

Desigur, o alimentatie echilibrata si un stil de viata sanatos sunt vitale pentru a avea silueta dorita. Insa, doar dieta nu este suficienta pentru a putea slabi sanatos, ci va trebui sa fii si cat mai activ din punct de vedere fizic. Sportul si miscarea ajuta foarte mult la arderea grasimilor si contribuie la formarea de masa musculara.

Efortul fizic are si multe alte beneficii pentru organism. Acesta contribuie la o stare psihica buna, mentine sanatatea sistemului cardiovascular, ajuta la digestie si contribuie la detoxifierea corpului.

Iti poti alege un sport pe care sa il practici pentru a te mentine sanatos sau poti pur si simplu sa incerci sa fii cat mai activ. Pentru a slabi sanatos, fa o plimbare in fiecare seara si adopta efortul fizic moderat sau alege o activitate mai intensa pe care sa o practici de cateva ori pe saptamana.

Sfaturi utile pentru sanatatea ta

Slabitul sanatos este cheia catre un stil de viata mai echilibrat. In afara obiceiurilor alimentare sanatoase, este recomandat sa adopti si alte cateva obiceiuri legate de felul in care mananci care iti vor fi de mare folos pe termen lung.

Nu te infometa

Aceasta practica este inamicul slabitului sanatos, desi ar putea parea util intr-un astfel de context. Daca nu vei consuma suficienta mancare pe timpul zilei, ti se va face foame si este foarte probabil sa compensezi pe timp de seara.

In plus, daca nu te vei hrani, nu vei avea destula energie si vei fi tentat sa consumi alimente care sa te stimuleze, precum dulciurile sau cafeaua. Acestea nu au valoare nutritionala si te vor face doar sa vrei sa mananci mai mult.

Bea suficienta apa

Hidratarea este extrem de importanta pentru sanatate si chiar poate sa ajute in procesul de slabit. De foarte multe ori, mancam cand de fapt ne este sete, pentru ca omitem sa consumam suficienta apa in timpul zilei. Insa, hidratarea este importanta deoarece ajuta la stabilirea senzatiei de satietate, ajuta digestia si eliminarea toxinelor.

Stabileste un orar regulat al meselor

Cu cat iti setezi un program mai atent de masa, cu atat vei avea mai multe beneficii. Incearca sa iei masa la aceleasi ore in fiecare zi si sa pastrezi un interval de minimum 3 ore intre ele.

Insa, daca ti-ai setat un interval mai mare si ti se face totusi foame, ai grija la gustarile pe care le alegi. Este recomandat sa eviti covrigeii, snacks-urile sau dulciurile, deoarece nu vei obtine nutrientii necesari si doar vei consuma calorii. Alege in schimb un fruct, un iaurt sau nuci.

Slabitul sanatos este extrem de benefic pentru organism si este o solutie mult mai buna pe termen lung deoarece, astfel, vei reusi sa iti pastrezi silueta. Adopta niste obiceiuri alimentare sanatoase, incearca sa fii cat mai activ din punct de vedere fizic si vei reusi sa scapi de kilogramele in plus.

Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati specialisti, oameni atenti la ce recomanda sunt mereu aproape de tine si iti pregatesc zilnic articole atent documentate, pentru a-ti oferi informatii corecte si complete despre subiectele tale de interes. Descopera care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confrunta organismul uman, cum iti poti mentine starea de bine, dar si multe alte subiecte care te vor ajuta sa fii si sa te simti sanatos, increzator si plin de energie in fiecare zi!
Citiți mai multe de la acest autor
Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati...
Citiți mai multe de la acest autor