Floarea pasiunii (passiflora): beneficii, proprietati, contraindicatii
Floarea pasiunii sau Passiflora incarnata reprezinta o planta perena cataratoare, cu flori violet si albe, ale carei petale au forma de tentacule. Aceasta este cunoscuta pentru efectul sau calmant, fiind utilizata in mod traditional ca remediu pentru problemele de somn, anxietate sau dureri. Proprietatile sale terapeutice au fost studiate de-a lungul timpului, iar cercetatorii au descoperit mai multe beneficii potentiale. Iata cum poti utiliza floarea pasiunii, ce efecte are in organism si cand este contraindicata.

Continutul articolului
Ce contine floarea pasiunii?
Efectele acestei plante in organism se datoreaza compozitiei sale chimice. Floarea pasiunii contine diferite substante biologic active, cum ar fi compusi fenolici, flavonoide, alcaloizi si glicozide cianogene (1). Principalii compusi bioactivi din passiflora sunt (1):
- apigenina;
- luteolina;
- quercetina;
- kaempferol;
- vitexina;
- izovitexina;
- orientin;
- izoorientin.
Floarea pasiunii poate fi consumata sub forma de ceai sau suplimente alimentare – – capsule cu extract, tinctura, pudra (se adauga in sucuri sau in apa de baut). De asemenea, passiflora este si un ingredient din compozitia unor produse pentru frumusete, cum ar fi creme sau uleiuri pentru corp. Pe langa compusii bioactivi, floarea pasiunii mai contine:
- vitamine (in special vitamina C, vitamina A si cateva vitamine din complexul B);
- minerale (magneziu, zinc, fier, potasiu, calciu);
- fibre alimentare si carbohidrati naturali (in special daca vorbim de fructul pasiunii, care se consuma ca aliment).
Mecanisme de acțiune ale substanțelor active
- flavonoidele (ex. apigenina, luteolina, vitexina) contribuie la reducerea stresului oxidativ si au efect calmant asupra sistemului nervos;
- alcaloizii (ex. harman, harmol) au efect sedativ usor si ajuta la reglarea neurotransmitatorilor implicati in somn si relaxare;
- glicozidele cianogene, in cantitati mici, au efect relaxant asupra musculaturii.
Floarea pasiunii: proprietati si beneficii
Administrarea orala de passiflora, prin intermediul suplimentelor alimentare sau ceaiurilor, ar putea avea o serie de beneficii pentru organism. In orice caz, este important de mentionat faptul ca rezultatele studiilor sunt contradictorii. De aceea, sunt necesare mai multe cercetari pentru a trage concluzii.
Pana in acest moment, studiile sugereaza ca planta ar putea avea urmatoarele efecte asupra organismului:
Ameliorarea anxietatii si stresului
Efectele anxiolitice (de reducere a anxietatii) si sedative au fost demonstrate stiintific in cazul passiflorei, insa concluziile nu sunt definitive. In studiile pe animale, floarea pasiunii are o actiune similara cu cea a medicamentelor pentru anxietate. Astfel, unii specialisti sugereaza ca ar putea fi un bun adjuvant in terapia acestei afectiuni (2).
Unul dintre mecanismele care ar putea avea acest efect se refera la faptul ca planta influenteaza nivelul neurotransmitatorului GABA – acidul gamma-aminobutiric. Compusul reduce activitatea neuronala, astfel inducand o stare de relaxare (3).
De asemenea, floarea pasiunii poate fi utila in gestionarea episoadelor de stres, starilor de agitatie si a celor depresive (1).
Passiflora poate reduce si anxietatea dinaintea unei proceduri chirurgicale sau stomatologice, atunci cand este administrata cu 30-90 de minute inainte de aceasta (1, 4). Totusi, pentru ca ar putea interactiona cu unele substante anestezice, nu este indicata administrarea ei fara a discuta, mai intai, cu medicul (4).
Imbunatatirea calitatii somnului
Passiflora ar putea fi utila si in cazul episoadelor de insomnie. Prin efectul calmant si actiunea sa asupra neurotransmitatorului GABA, aceasta poate fi de ajutor in gestionarea tulburarilor usoare de somn (3). Planta ar putea:
- imbunatati calitatea somnului;
- reduce timpul necesar pentru a adormi;
- prelungi durata somnului (2).
In trialul clinic efectuat de A. Ngan si R. Conduit (5), participantii au baut ceai de Passiflora incarnata sau placebo timp de 7 zile. Calitatea somnului a fost masurata prin jurnale de somn si polisomnografie (investigatie medicala de monitorizare a somnului). Rezultatele au aratat imbunatatiri semnificative in cazul celor care au consumat ceai de floarea pasiunii, comparativ cu cei care au baut ceai placebo.
Ar putea reduce simptomele menopauzei
Administrarea passiflorei pe o perioada de 3-6 saptamani ar putea ameliora simptomele specifice pentru menopauza, cum ar fi iritabilitatea, durerile de cap, episoadele depresive si insomnia (2).
Alte posibile beneficii ale floarei pasiunii
- sustinerea sanatatii cardiovasculare - passiflora poate contribui la reglarea tensiunii arteriale si a ritmului cardiac, datorita efectului sau relaxant asupra sistemului nervos si a proprietatilor antioxidante ale flavonoidelor;
- efecte antioxidante si antiinflamatorii - compușii fenolici si flavonoidele din passiflora ajuta la neutralizarea radicalilor liberi, protejand celulele de stresul oxidativ si reducand inflamatia usoara;
- ameliorarea simptomelor digestive - ceaiul sau extractele de passiflora pot calma spasmele digestive, balonarea si discomfortul abdominal, datorita efectului relaxant asupra musculaturii netede a tractului gastrointestinal;
- efecte analgezice usoare - datorita actiunii sale asupra neurotransmitatorilor si a efectului relaxant, passiflora poate reduce perceptia durerii usoare, cum ar fi durerile de cap sau crampele menstruale. (3)
Efecte adverse si contraindicatii
In general, produsele cu passiflora sunt considerate sigure (2). Administrarea dozelor de pana la 800 mg extract uscat de floarea pasiunii, pentru perioade de pana la 8 saptamani, nu pare sa se asocieze cu riscuri. Totusi, unele persoane se pot confrunta cu efecte adverse, cum ar fi stari de confuzie, somnolenta si tulburari in coordonarea miscarilor (6).
Pe de alta parte, dozele mai mari, luate chiar si in intervale scurte de timp (cateva zile), se pot asocia cu riscuri pentru sanatate (6). Femeile insarcinate trebuie sa evite ceaiul si suplimentele alimentare cu floarea pasiunii, deoarece planta poate declansa contractii uterine (6). Cu alte cuvinte, aceasta poate provoca travaliu prematur (4).
Un alt lucru foarte important este faptul ca nu este indicata administrarea passiflorei impreuna cu medicamentele sedative (somnifere, anxiolitice), Combinarea acestora poate provoca stari puternice de somnolenta si probleme de respiratie (4). Nu se cunosc cu exactitate efectele plantei in cazul copiilor, femeilor care alapteaza sau atunci cand se aplica topic (pe piele) (2, 6). In aceste situatii, este mai bine sa se evite utilizarea passiflorei.
Intrebari frecvente (FAQ) despre floarea pasiunii
Floarea pasiunii poate provoca somnolenta?
Da, efectul sau calmant poate induce somnolenta, mai ales daca este combinata cu sedative.
Este sigura pentru copii sau femei insarcinate?
Nu se recomanda, deoarece poate provoca contractii uterine sau efecte necunoscute asupra copiilor.
Poate fi combinata cu alte medicamente?
Nu este indicata combinarea cu sedative sau medicamente pentru somn fara aviz medical.
Cat timp trebuie administrata pentru rezultate vizibile?
Efectele usoare se pot observa dupa 1-2 saptamani de consum regulat; pentru tulburari cronice se recomanda consult medical.
Are efecte asupra digestiei sau durerilor usoare?
Da, ceaiul sau extractele pot calma crampele digestive si durerile usoare, inclusiv durerile de cap sau cele menstruale.
Floarea pasiunii este o planta cu proprietati medicinale, care poate fi utilizata in managementul stresului si tulburarilor usoare de somn si anxietate. In orice caz, aceasta nu inlocuieste un stil de viata sanatos si tratamentul recomandat de medic. De aceea, este indicat sa se consulte un doctor inainte de utilizarea ei.
Disclaimer: Acest articol despre floarea pasiunii (passiflora) are un rol strict informativ. Informatiile prezentate nu inlocuiesc sfatul avizat al specialistului. Daca te confrunti cu anxietate, tulburari de somn sau alte simptome, adreseaza-te cat mai curand unui medic. Numai acesta poate evalua corect starea ta de sanatate si recomanda tratamentele sau masurile adecvate pentru ameliorarea simptomelor.
Surse:
- Janda, Katarzyna, et al. “Passiflora Incarnata in Neuropsychiatric Disorders-A Systematic Review.” Nutrients, vol. 12, no. 12, 2020, p. 3894, https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC7766837/#. Accesat pe 3 septembrie 2022.
- Stinson, Adrienne. “Benefits of Passionflower for Anxiety and Insomnia.” Medicalnewstoday.com, Medical News Today, 23 Nov. 2018, www.medicalnewstoday.com/articles/323795#anxiety. Accesat pe 3 septembrie 2022.
- Zohra Ashpari. “The Calming Effects of Passionflower.” Healthline, Healthline Media, 10 Oct. 2014, www.healthline.com/health/anxiety/calming-effects-of-passionflower#calming. Accesat pe 3 septembrie 2022.
- “PASSIONFLOWER: Overview, Uses, Side Effects, Precautions, Interactions, Dosing and Reviews.” Webmd.com, 2012, www.webmd.com/vitamins/ai/ingredientmono-871/passionflower. Accesat pe 3 septembrie 2022.
- Ngan, A, and R. Conduit. “A Double-Blind, Placebo-Controlled Investigation of the Effects of Passiflora Incarnata (Passionflower) Herbal Tea on Subjective Sleep Quality.” Phytotherapy Research, vol. 25, no. 8, Aug. 2011, pp. 1153–1159, onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/ptr.3400, 10.1002/ptr.3400. Accesat pe 3 septembrie 2022.
- “Passionflower.” NCCIH, NCCIH, 2017, Accesat pe 3 septembrie 2022.
- Marea Razuiala
5(11)Pret actual 79,49 Lei
Pret original79,49 LeiIn stocSuplimente alimentare
- Pret actual 78,99 Lei
Pret original78,99 LeiIn stocSuplimente alimentare
- Pret actual 48,99 Lei
Pret original48,99 LeiIn stocSuplimente alimentare
- Reducere 50%
- Discount
Pret actual 21,49 Lei
Pret original42,99 LeiIn stocSuplimente alimentare
- Pret actual 78,99 Lei
Pret original78,99 LeiIn stocSuplimente alimentare
- Pret actual 133,99 Lei
Pret original133,99 LeiIn stocSuplimente alimentare
- Reducere 50%
- Bundle
- Discount
Pret actual 31,49 Lei
Pret original62,99 LeiIn stocSuplimente alimentare
- Marea Razuiala
Pret actual 41,99 Lei
Pret original41,99 LeiIn stocSuplimente alimentare
- Marea Razuiala
Pret actual 37,99 Lei
Pret original37,99 LeiIn stocSuplimente alimentare
- 5(2)Pret actual 116,99 Lei
Pret original116,99 LeiIn stocSuplimente alimentare
- 5(2)Pret actual 187,49 Lei
Pret original187,49 LeiIn stocSuplimente alimentare
- Pret actual 60,99 Lei
Pret original60,99 LeiIn stocSuplimente alimentare
- Marea Razuiala
Pret actual 24,49 Lei
Pret original24,49 LeiIn stocSuplimente alimentare
- Pret actual 72,49 Lei
Pret original72,49 LeiIn stocSuplimente alimentare
- 5(1)Pret actual 48,99 Lei
Pret original48,99 LeiIn stocSuplimente alimentare
- Reducere 50%
- Discount
Pret actual 28,99 Lei
Pret original57,99 LeiIn stocSuplimente alimentare
- Pret actual 68,99 Lei
Pret original68,99 LeiIn stocSuplimente alimentare
- Pret actual 18,49 Lei
Pret original18,49 LeiIn stocSuplimente alimentare
- Pret actual 40,49 Lei
Pret original40,49 LeiIn stocSuplimente alimentare
- Pret actual 14,99 Lei
Pret original14,99 LeiIn stocSuplimente alimentare
- Marea Razuiala
Pret original79,49 Lei
Suplimente alimentare
Pret original78,99 Lei
Suplimente alimentare
Pret original48,99 Lei
Suplimente alimentare
- Reducere 50%
- Discount
Pret original42,99 Lei
Suplimente alimentare
Pret original78,99 Lei
Suplimente alimentare
Pret original133,99 Lei
Suplimente alimentare
Articole recomandate

Fumarita (Fumaria officinalis): beneficii, proprietati, utilizari

Boldo: beneficii, proprietati, utilizari

Mustar alb: beneficii, proprietati, utilizari

Podbal: beneficii, proprietati, utilizari

Untul pamantului: beneficii, proprietati, utilizari






















