Salt la conținutul principal
0 rezultate
  • 0,00 Lei
    Microcart aproape
  • Durerea in spatele genunchiului: cele mai frecvente cauze si optiunile de tratament

    23. 9. 2022 · 9 minute de citit

    Te doare genunchiul atunci cand il indoi? Durerea in spatele genunchiului reprezinta o problema de sanatate frecventa cu care se pot confrunta multe persoane. Acest tip de durere iti poate afecta capacitatea de a merge, poate provoca durere si inflamatii locale. In unele cazuri poate constitui chiar o urgenta medicala.

    Farmacistul Dr. Max
    Farmacistul Dr. Max
    Durerea in spatele genunchiului: cele mai frecvente cauze si optiunile de tratament

     

    Durerea in spatele genunchiului se poate dezvolta treptat, in timp, sau poate aparea brusc, impreuna cu o leziune. Aceasta se poate manifesta ca o durere generalizata sau ca una ascutita, miscarile picioarelor fiind limitate din cauza inflamatiilor.

    Cauze frecvente pentru durerile din spatele genunchiului

    Printre cauzele de aparitie a durerii in spatele genunchiului, se numara [1]:

    • procesul natural de imbatranire care aduce modificari articulatiei;
    • leziuni la genunchi, cum sunt leziunea ligamentului, cartilajul rupt, probleme la tendonul din spatele genunchiului;
    • probleme de sanatate, cum ar fi osteoartrita, gonartroza, bursita, artroza sau artrita reumatoida;
    • infectii, precum artrita septica;
    • tumora benigna sau canceroasa.

    O serie de probleme variate de sanatate pot duce la dureri in spatele genunchiului. Cele mai frecvente cauze punctuale pot fi:

    Crampe la picioare

    Crampele apar atunci cand muschii devin prea tensionati. Sindromul de suprasolicitare a muschilor poate afecta diferite zone ale genunchiului. Crampele pot aparea si din cauza deshidratarii, pe fondul unor infectii, boli de ficat, toxine in sange, sarcina [2].

    • Semne si simptome

    Senzatia seamana cu un spasm brusc al muschiului. Durerea poate dura secunde sau minute si poate varia in intensitate.

    • Optiuni de tratament

    Se recomanda repaus pana la detensionarea muschilor. Persoana poate efectua o serie de exercitii fizice moderate pentru recuperare. Ca masura de preventie, o persoana poate folosi suplimente de magneziu, cat si alte  suplimente alimentare care ar putea contribui la mentinerea sanatatii muschilor.

    Atentie! Consumul de suplimente alimentare nu inlocuieste un stil de viata sanatos si un regim alimentar echilibrat. Daca te confrunti cu efecte adverse, intrerupe imediat consumul si consulta medicul curant!

    Chist Baker sau chist popliteal

    Una dintre cele mai frecvente cauze ale durerii in spatele genunchiului o reprezinta aparitia unui chist Baker. Acesta este un chist care se acumuleaza in bursa poplitee din partea din spate a genunchiului, fiind legat de probleme de sanatate precum osteoartrita, artrita reumatoida. Un chist Baker se dezvolta atunci cand excesul de lichid din articulatia genunchiului se scurge in bursa poplitee, determinandu-l sa se umfle. Dimensiunea medie a unui chist Baker este de 3 cm. [2], [4].

    • Semne si simptome

    Principalele simptome ale unui chist Bakers sunt rigiditatea si durerea din spatele genunchiului, care se agraveaza la mers, la miscari de indoire a genunchiului. Durerea asociata cu un chist popliteal tinde sa se agraveze in perioade dinamice sau in cele de repaus prelungit. De asemenea, se va resimti o mica umflatura in spatele genunchiului, ca un balon mic de apa. 

    • Optiuni de tratament

    Tratamentul pentru un chist popliteal se concentreaza initial pe reducerea umflaturii si durerii din spatele genunchiului, iar, in cazuri grave, lichidul poate fi necesar sa fie drenat printr-o procedura medicala.

    Osteoartrita sau artrita genunchiului

    Osteoartrita genunchiului este o alta cauza comuna a durerii de genunchi. Atunci cand cartilajul articulatiei genunchiului se deterioreaza, acesta provoaca durere, producand efecte negative asupra genunchiului in timp. In cazul artritei genunchiului, persoana sufera o uzura treptata a oaselor genunchiului si a cartilajului. Artrita genunchiului poate afecta una sau ambele parti ale articulatiei. Afectiunile articulatiilor se manifesta frecvent la persoanele cu varste de peste 50 de ani [3].

    • Semne si simptome

    Simptomele comune ale artritei includ rigiditatea genunchiului, in special dimineata, si mobilitatea limitata a acestuia. Simptomele fluctueaza adesea si se pot agrava in timpul frigului si in anotimpul ploios.

    • Optiuni de tratament

    Medicamentele calmante si antiinflamatoare pot ajuta la ameliorarea simptomelor. Persoana poate efectua o serie de exercitii fizice de recuperare moderate. Unele cazuri necesita interventii chirurgicale. Ca masura de preventie, o persoana poate folosi suplimente alimentare de vitamina D si calciu, remedii naturiste precum ceaiuri de busuioc, urzici, coada calului [5] care ar putea contribui la mentinerea sanatatii oaselor.

    Atentie! Remediile naturiste si suplimente alimentare pot interactiona cu o serie de medicamente, deci adreseaza-te medicului inainte de a le folosi!

    Entorsa sau ruptura de ligament

    Leziuni ale ligamentului incrucisat cruciat posterior apar in urma suprasolicitarii sau ruperii acestui ligament, care trece peste genunchi de la coapsa pana la osul tibiei.

    Rupturile de ligament ale genunchiului sunt de obicei cauzate de miscari bruste de rasucire, de exemplu, pivotarea rapida [1],[3].

    • Semne si simptome

    Simptomele comune ale unei entorse de ligament includ instabilitatea genunchiului, umflare rapida si echimoze, iar durerea asociata in spatele genunchiului poate duce la rigiditatea genunchiului si dificultati la mers, impreuna cu incapacitatea de a pune greutate pe articulatie.

    • Optiuni de tratament

    Gravitatea afectiunii variaza de la un traumatism care se vindeca in timp scurt, necesitand doar repaus, gheata, compresie si ridicarea membrului afectat, pana la o ruptura majora de ligament, pentru care este nevoie de interventie chirurgicala si imobilizarea zonei intr-un aparat gipsat.

     

    Mulaj genunche

     

    Ruptura de menisc

    Meniscul este o bucata de cartilaj care se afla pe fiecare latura a genunchiului. Anumite miscari, in timpul flexarii genunchilor sau in timpul indoirii piciorului, ar putea rupe acest cartilaj. Deteriorarea cartilajului poate aparea brusc, cu o leziune, uneori pe fondul practicarii unor sporturi sau al ridicarii unor greutati, dar si treptat, de la uzura, pe fondul unor leziuni degenerative [3].

    • Semne si simptome

    Durerea rezultata in urma rupturii de menisc poate sa nu apara initial, insa se agraveaza in urmatoarele cateva zile. Leziunile cartilajului sunt de obicei insotite de umflaturi, senzatie de pocnit in picior la miscare, senzatie de instabilitate si dificultati de indreptare a piciorului si, in unele cazuri, genunchi blocat. Durerea din spatele genunchiului de la o ruptura de cartilaj se agraveaza atunci cand mergi, alergi sau urci scari.

    • Optiuni de tratament

    Tratamentul se aplica in functie de forma rupturii de menisc, varsta, cauzele si simptomele resimtite. Tratamentul nechirurgical aplicat poate include repaus, gheata si compresie, ridicarea membrului afectat, dar si exercitii de kinetoterapie, tratament medicamentos si ortopedic. In cazuri severe, persoana poate avea nevoie de  interventie chirurgicala. Cele mai multe interventii sunt efectuate artroscopic, prin microincizii locale.

     

    Durerea de picior

     

    Genunchiul alergatorului

    Genunchiul alergatorului se refera la una dintre leziunile comune de la nivelul genunchiului dobandita prin suprasolicitarea articulatiei pe fondul unui dezechilibru muscular si biometrica anormala a piciorului. Afectiunea apare des in cazul persoanelor care practica sporturi de impact si la persoane care desfasoara activitati care implica o flexie prelungita a genunchiului, cum ar fi sofatul pe perioade lungi de [3].

    • Semne si simptome

    De obicei, afectiunea provoaca o durere surda, accentuata, in spatele genunchiului. Alte simptome sunt: slabiciune la nivelul genunchiului si piciorului, posibilitati de miscare limitate, tumefiere, senzatie de nesiguranta in picior.

    • Optiuni de tratament

    Tratamentul include repaus, aplicarea locala a unei pungi de gheata si evitarea activitatilor care pot intensifica durerea. Pot fi administrate medicamente antidolorifice si antiinflamatoare. In unele cazuri, poate fi necesara utilizarea unei orteze pentru stabilizarea genunchiului si pentru restabilirea echilibrului.

    Genunchiul hiperextins

    Genu recurvatum sau genunchiul hiperextins, corespunde unei deformari a articulatiei genunchiului, astfel incat acesta este hiperextins in raport cu coapsa atunci cand stai in picioare. Aceasta este o leziune in care genunchiul se extinde prea mult inapoi. Acest lucru dauneaza structurilor din partea din spate a genunchiului, ducand la aparitia unor dureri de genunchi. [4]

    • Semne si simptome

    Hiperextensia genunchiului este o leziune sportiva frecventa care provoaca o durere ascutita sau dureroasa in spatele genunchiului, umflaturi si instabilitate. Simptomele se agraveaza de obicei atunci cand stai in picioare, mergi pe jos sau cobori scarile.

    • Optiuni de tratament

    Tratamentul variaza de la caz la caz. In cazul sportivilor, metoda de tratament aleasa de medic depinde de puterea articulatiei genunchiului si istoricul medical. Tratamentul include repaus, gheata, compresie si ridicarea membrului afectat. Persoana ar trebui sa evite exercitiul fizic, caldura si masajul o perioada de timp pentru a nu deteriora genunchiul.

    Leziuni ale muschilor posteriori coapsei

    Leziuni ale muschilor posteriori coapsei se dezvolta atunci cand unul dintre muschi este suprasolicitat, dincolo de limita elastica, provocand ruperea unora sau a tuturor fibrelor musculare. Acest lucru se intampla de obicei in timpul activitatilor sportive cu miscari bruste[3]. 

    • Semne si simptome

    Daca are loc o leziune sau accidentare (o ruptura sau o intindere) la nivelul unuia sau mai multor muschi situati in spatele coapsei (posteriori), este posibil sa apara durerea in spatele genunchiului, fiind urmata de o senzatie permanenta de disconfort. Durerea tinde sa se agraveze atunci cand indoi genunchiul sau la schimbari de viteza la miscare.

    • Optiuni de tratament

    Este important sa eviti orice activitati agravante pentru a da timp muschiului sa se vindece. Pot fi efectuate dupa cateva zile, progresiv, exercitii usoare de intarire a muschiului, atata timp cat nu agraveaza simptomele. Apoi poti continua cu exercitii de redobandire a flexibilitatii.

    Tromboza venoasa profunda 

    Tromboza venoasa profunda reprezinta o cauza grava a durerii in spatele genunchiului. Tromboza venoasa profunda este un cheag de sange care apare intr-una din venele profunde ale piciorului. In cazul in care se rupe, poate duce la un atac de cord sau accident vascular cerebral [4].

    • Semne si simptome

    Simptomele care indica o posibila tromboza venoasa profunda includ durere in spatele genunchiului sau in regiunea muschiului, asociata cu inflamatie, umflaturi, roseata si caldura in zona. Simptomele sunt de obicei resimtite doar intr-un singur picior, nu in ambele. 

    Persoanele prezinta un risc mai mare de tromboza venoasa profunda dupa o perioada de inactivitate prelungita, de exemplu, calatoria cu avionul pe distante lungi sau dupa o interventie chirurgicala. Sarcina, obezitatea, factorii genetici si anumite afectiuni medicale cresc riscul de aparitie a trombozei.

    • Optiuni de tratament

    De retinut! Tromboza venoasa profunda este o conditie care poate pune viata in pericol. Daca prezenti simptome, solicita asistenta medicala imediata!

    Metodele de tratament se aplica in functie de gravitatea bolii. Acestea se efectueaza in spital si necesita internarea persoanei. Pot fi administrate medicamente anticoagulante, trombolitice. In unele cazuri se pot efectua interventii chirurgicale.

    Atentie! Acest articol are un scop strict informativ si nu inlocuieste un consult medical de specialitate. Daca apar simptome, adreseaza-te de urgenta medicului!

    Durerea in spatele genunchiului poate afecta persoane de diferite varste. Acest tip de durere poate ascunde o serie de afectiuni medicale. Daca prezinti simptome, consulta un medic specialist si urmeaza sfaturile avizate ale acestuia!

    Surse de informare:

    [1] McClelland, Damian. “Pain behind the knee (posterior pain).”, Bupa, 2022, 

    https://www.bupa.co.uk/health-information/knee-clinic/explore-knee-pain/pain-behind-knee  Accesat in 17.09.2022.

    [2] Johnson,Jon . “What causes pain behind the knee?” Medical News Today, 2021,

    https://www.medicalnewstoday.com/articles/321128 Accesat in 17.09.2022.

    [3] Wheeler, Tyler. “Why Knees Hurt.”, Webmd, 2021,

    https://www.webmd.com/pain-management/knee-pain/ss/slideshow-why-knees-hurt Accesat in 17.09.2022.

    [4] Wilson, Chloe. “Pain Behind the Knee.”, Knee pain explained, 2022,

    https://www.knee-pain-explained.com/pain-behind-the-knee.html Accesat in 17.09.2022.

    [5] Corletto F. “Female climacteric osteoporosis therapy with titrated horsetail (Equisetum arvense) extract plus calcium (osteosil calcium): randomized double blind study”. Miner Ortoped Traumatol 1999;50:201-206. Accesat in 17.09.2022.

     

    Despre autor
    Farmacistul Dr. Max
    Farmacistul Dr. Max
    La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati specialisti, oameni atenti la ce recomanda sunt mereu aproape de tine si iti pregatesc zilnic articole atent documentate, pentru a-ti oferi informatii corecte si complete despre subiectele tale de interes. Descopera care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confrunta organismul uman, cum iti poti mentine starea de bine, dar si multe alte subiecte care te vor ajuta sa fii si sa te simti sanatos, increzator si plin de energie in fiecare zi!
    Cititi mai multe de la acest autor
    Despre autor
    Farmacistul Dr. Max
    Farmacistul Dr. Max
    La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati...
    Cititi mai multe de la acest autor