Cheilita angulara: cauze, manifestari si optiuni de tratament

28. 11. 2022 · Farmacistul Dr. Max · 6 minute de citit
Cheilita angulara

 

Cheilita angulara este o afectiune manifestata la nivelul gurii. La colturile acesteia pot sa apara fisuri dureroase si o inflamatie persistenta. Cel mai adesea cheilita angulara se profileaza ca urmare a prezentei salivei la nivelul colturilor gurii sau a bacteriilor, dar sunt si alte cauze. Desi nu este o problema grava de sanatate este una inestetica si dureroasa. 

In literatura de specialitate cheilita angulara se mai numeste stomatita angulara, in timp ce popular, poate fi cunoscuta si sub denumirea de “perlesul” sau “zabaluta”. Este o problema frecvent intalnita la oameni de toate varstele, o afectiune comuna, fara complicatii severe pentru sanatate. 

Cheilita angulata nu este contagioasa, asa cum este cazul herpesului oral, cu care a fost de altfel si confundata, in mod gresit. In cele mai multe cazuri, ingrijirile constau in aplicarea unor produse speciale pentru umectarea buzelor, uneori asociate cu medicamente prescrise de specialist, dar si cu o schimbare de dieta. 

Ce este cheilita angulara?

Cheilita angulara este o inflamatie a colturilor gurii, manifestata pe o singura parte sau in ambele capete, simultan. Leziunile ce apar sunt rosii, iar inflamatia determina rani si crapaturi, uneori mai adanci, alteori superficiale, asociate cu durere si senzatie de arsura, precum si cu sangerari. 

Cheilita angulara poate sa fie o afectiune frecvent intalnita la varstnici si copii. Persoanele in varsta, care utilizeaza proteze dentare, au colturile gurii lasate, iar acest lucru favorizeaza mentinerea salivei in colturile gurii si uscarea acestora, ceea ce in final duce la cheilita angulara. In acelasi timp, afectiunea se manifesta cu preponderenta la copii mici care folosesc suzete, saliveaza mult sau isi sug degetul (1). 

Cauze pentru aparitia cheilitei angulare

Principala cauza ramane saliva care se mentine in colturile gurii si duce la uscaciune, urmata de craparea si iritarea zonei. Insa, mai sunt si alti factori care contribuie la aparitia cheilitei angulare (1), (2):

  • bacterii, virusuri sau ciuperci - drojdia gurii;
  • candidoza bucala sau afte bucale;
  • dermatita atopica sau eczema;
  • proteze dentare nepotrivite;
  • salivatia abundenta;
  • dantura anormala - dinti nealiniati;
  • unele alergii cutanate;
  • purtarea pentru mult timp a unei masti pe fata;
  • proeminenta buzei superioare;
  • deshidratarea, piele si buze uscate. 

Mai exista o categorie a posibilelor cauze pentru cheilita angulara care se refera la persoanele cu anumite probleme de sanatate precum (3):

  • diabet zaharat;
  • boala inflamatorie intestinala;
  • deficiente de vitamina B, fier si proteine. 

Cheilita angulara: manifestari

Simptomele specifice de cheilita angulara includ (1):

  • roseata si umflaturi;
  • vezicule care crapa si pot sangera;
  • durere si senzatie de arsura la colturile gurii;
  • cruste sau coji de alta culoare fata de cea a pielii. 

Disconfortul la miscarile gurii, sangerarile frecvente, senzatiile de arsura sau de durere - toate pot contribui chiar si la modificarea gustului din gura si la imposibilitatea de a savura o masa normal. Daca cheilita angulara se mentine o perioada indelungata sau se agraveaza este posibil sa te confrunti cu deficiente si carente alimentare sau cu slabire brusca (4). 

Cum se diagnosticheaza cheilita angulara?

Medicul trebuie informat cu privire la istoricul medical si familial, atunci cand te prezinti la control. Acesta va realiza si un examen fizic si va purta o discutie pentru a afla cand au debutat simptomele si care au fost manifestarile sesizate. 

Nu trebuie sa omiti ce masuri ai luat inainte de programare, ce suplimente alimentare ti-ai administrat pentru a trata neplacerile cu care te-ai confruntat sau ce remedii naturiste din farmacii ai utilizat in speranta ca vei reusi sa ameliorezi simptomele si sa vindeci inflamatia.

 

Angular Cheilitis

 

Specialistul poate recomanda analize amanuntite de laborator, teste de sange, dar si prelevarea unei probe din rana, pentru a vedea despre ce tip de infectie este vorba. 

Optiuni de tratament pentru cheilita angulara

Tratament medicamentos

Antibioticele orale sau cremele cu antibiotic pot fi prescrise pentru a trata infectia. Uneori este nevoie, insa, si de creme antifungice sau de steroizi cu rol de ameliorare a durerii si inflamatiei (1). 

Cremele grase cu extracte din plante, vaselina, balsamul de buze existente in categoria produse de frumusete si ingrijire, sunt variante optime pentru protejarea buzelor si mentinerea umiditatii adecvate la acest nivel. 

Tratament dentar

Problemele dentare trebuie rezolvate pentru a reduce riscul de aparitie a afectiunii (1). Cei care au proteze dentare care nu se fixeaza bine trebuie sa rezolve aceasta deficienta, iar persoanele cu carii, dinti lipsa sau alte probleme dentare trebuie sa mearga la stomatolog pentru a beneficia de ingrijiri de specialitate. 

Nu uita sa folosesti produsele adecvate nevoilor pentru o igiena orala corecta!

Schimbarea dietei

Acolo unde cheilita angulara a aparut pe fondul unei diete dezechilibrate, este bine sa vorbesti cu un nutritionist pentru ca alimentatia sa revina la normal, iar tu sa beneficiezi de mese sanatoase, cu minerale si nutrienti de calitate, de care organismul are nevoie pentru buna functionare (3). 

Remedii pentru acasa

Daca cheilita angulara apare pe fondul uscaciunii gurii sau al xerostomiei, sa nu iti pare ciudat daca medicul iti va spune sa te hidratezi corespunzator, sa utilizezi un umidificator in casa, sa mesteci guma fara zahar frecvent sau sa sugi bomboane tari (5). Pot fi solutiile potrivite pentru situatia ta. 

Alaturi de toate acestea, este recomandat sa tratezi afectiunile de sanatate la timp si sa mergi la controale medicale periodice, in urma carora pot fi depistate, in faza incipienta, unele afectiuni ce vor fi tratate rapid. 

In concluzie, cheilita angulara este o afectiune care consta in aparitia unor leziuni inflamatorii in coltul gurii. Desi nu este o problema grava de sanatate, daca este cauzata de bacterii sau virusuri este nevoie de ajutor de specialitate pentru un tratament adecvat. 

Acesta este un articol cu rol informativ si nu reprezinta o sursa suficienta pentru autodiagnosticare. De aceea, daca te confrunti cu anumite simptome ce pot fi asociate cu cheilita angulara, consulta un medic specialist si urmeaza indicatiile acestuia!

Surse de informare:

1. Angular Cheilitis - https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/21470-angular-cheilitis#:~:text=Angular%20cheilitis%20is%20a%20common,ointments%2C%20medication%20or%20diet%20changes.

2. All you need to know about angular cheilitis - https://www.medicalnewstoday.com/articles/320053

3. Angular Cheilitis - https://www.osmosis.org/answers/angular-cheilitis

4. Angular Cheilitis - https://www.webmd.com/oral-health/angular-cheilitis

5. Angular Cheilitis - https://www.healthline.com/health/angular-cheilitis

 

Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati specialisti, oameni atenti la ce recomanda sunt mereu aproape de tine si iti pregatesc zilnic articole atent documentate, pentru a-ti oferi informatii corecte si complete despre subiectele tale de interes. Descopera care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confrunta organismul uman, cum iti poti mentine starea de bine, dar si multe alte subiecte care te vor ajuta sa fii si sa te simti sanatos, increzator si plin de energie in fiecare zi!
Citiți mai multe de la acest autor
Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati...
Citiți mai multe de la acest autor