Pericardita: Cauze, manifestari si optiuni de tratament

27. 5. 2022 · Farmacistul Dr. Max · 8 minute de citit
Pericardita: Cauze, manifestari si optiuni de tratament

Ce este pericardita?

Pericardul este un invelis elastic subtire, cu doua straturi, umplut cu lichid, care acopera suprafata exterioara a inimii. Acesta asigura lubrifierea inimii atunci cand se contracta si se extinde si o protejeaza de infectii. Pericardul ajuta la sustinerea inimii in interiorul peretelui toracic.

Pericardita este o inflamatie a pericardului. Afectiunea este de obicei acuta, se dezvolta brusc si poate dura pana la cateva luni. In peste 80% din cazuri apare pe fondul unor infectii virale [1]. Cand suferi de pericardita, membrana din jurul inimii este rosie si inflamata, ca pielea din jurul unei taieturi. Straturile pericardului au o cantitate mica de lichid intre ele pentru a preveni frecarea atunci cand inima bate. Cand straturile se inflameaza, aceasta poate duce la dureri in piept. 

Pericardita face parte din categoria bolilor cardiovasculare  precum miocardita, cardiomiopatia, insuficienta cardiaca, hipertensiunea arteriala. Pericardita poate afecta orice persoana, dar se manifesta mai ales la barbatii cu varste cuprinse intre 16 si 65 de ani [2].

Tipuri de pericardita 

Pericardita poate fi de mai multe tipuri, dupa cum urmeaza [1]:

  • Pericardita acuta. Aceasta este cea mai frecventa forma a afectiunii si poate aparea brusc sau sau ca un simptom al unei boli.
  • Pericardita recurenta sau recidivanta. Aproximativ 30% dintre persoanele cu pericardita acuta vor suferi de recidive ale afectiunii.
  • Pericardita cronica. Aceasta forma se manifesta atunci cand apare o recidiva in momentul in care o persoana opreste tratamentul antiinflamator.
  • Efuziune pericardica. Aceasta este o acumulare de lichid in straturile de pericard, un simptom al pericarditei lichidiene. Acest lucru poate duce la tamponada cardiaca.
  • Tamponada cardiaca. O acumulare brusca de lichid in straturile de pericard poate provoca scaderea tensiunii arteriale si poate opri inima sa se umple. Atentie! Aceasta reprezinta o urgenta medicala.
  • Pericardita tardiva sau sindromul Dressler. Se dezvolta adesea in saptamanile de dupa o interventie chirurgicala pe cord sau dupa un atac de cord.
  • Pericardita constrictiva. Acest lucru se intampla pe fondul rigidizarii pericardului sau al pierderii elasticitatiii, astfel incat muschiul inimii nu se poate extinde. Acest lucru apare mai rar si se poate dezvolta la persoanele cu pericardita cronica sau dupa o interventie chirurgicala pe cord. Aceasta forma se poate manifesta si in prezenta concomitenta a efuziunii si a constrictiei.

Cauze ale pericarditei

Virusurile sunt cele mai frecvente cauze ale pericarditei, insa, de multe ori, boala apare din motive necunoscute. Aceasta se numeste pericardita idiopatica.

Exista insa multe cauze infectioase si neinfectioase ale pericarditei si anume [1], [2]:

  • Pericardita virala - cauzata de o complicatie a unei infectii virale, de regula fiind vorba despre un virus gastro-intestinal.
  • Pericardita bacteriana - cauzata de o infectie bacteriana, inclusiv tuberculoza.
  • Pericardita fungica - este cauzata de o infectie fungica.
  • Pericardita parazitara - cauzata de o infectie de la un parazit.
  • Pericardita pe fondul unor boli autoimune – cauzata de boli precum lupus, artrita reumatoida si sclerodermia.
  • Pericardita traumatica - leziuni la nivelul toracelui, cum ar fi dupa un accident de masina.
  • Pericardita uremica  - este cauzata de  insuficienta renala.
  • Pericardita pe fondul altor probleme de sanatate – cauzata de tumori, boli genetice, asa cum este febra mediteraneana familiala (pericardita imuna), medicamente care ataca sistemul imunitar. 

Riscul de pericardita este mai mare dupa un atac de cord, o interventie chirurgicala cardiaca, radioterapie sau un tratament percutanat, cum ar fi cateterizarea cardiaca sau ablatia cu radiofrecventa.

Aproximativ 15-30% dintre pacientii cu pericardita prezinta episoade repetate de pericardita care dispar si reapar in timp.

Simptomele pericarditei

Durerea in piept reprezinta cel mai frecvent simptom al pericarditei. Durerea de pericardita apare in general in spatele sternului sau in partea stanga a pieptului. De obicei, se simte ca o durere ascutita sau un junghi. Cu toate acestea, unele persoane manifesta dureri in piept sacaitoare asemanatoare presiunii.

Durerea poate sa se extinda sau sa se intensifice[3]:

  • la umarul stang;
  • atunci cand tusesti, te culci sau respiri adanc;
  • atunci cand te apleci inainte. 

Alte simptome ale pericarditei pot include:

  • tuse;
  • oboseala sau senzatie generala de slabiciune;
  • umflarea picioarelor;
  • febra usoara;
  • palpitatii;
  • dificultati de respiratie noaptea;
  • umflarea abdomenului.

Diagnosticarea pericarditei
 

Durerea ascutita in piept si in spatele umerilor si dificultatile de respiratie sunt  indicii clare de pericardita. Medicul specialist va efectua un examen clinic medical si va asculta inima. Medicul poate solicita efectuarea unor teste, cum ar fi [2]:

  • radiografie toracica pentru a vedea dimensiunea inimii si orice lichid din plamani;
    electrocardiograma pentru a cauta modificari ale ritmului cardiac; la aproximativ jumatate dintre persoanele care sufera de pericardita, ritmul cardiac trece printr-o secventa de patru modele distincte.
  • ecocardiografia pentru a vedea cat de bine functioneaza inima ta si pentru a verifica efuziunea fluida sau pericardica in jurul inimii; un ecou va arata semnele clasice ale pericarditei constrictive, inclusiv un pericard rigid sau gros care contracta miscarea normala a inimii.
  • RMN cardiac pentru a verifica daca exista lichid suplimentar in pericard, inflamatie pericardica sau ingrosare ori comprimare a inimii; un agent de contrast numit gadoliniu este utilizat in timpul acestui test extrem de specializat.
  • CT pentru a cauta calciu in pericard, lichid, inflamatie, tumori si boli ale zonelor din jurul inimii; colorantul de iod este utilizat in timpul testului pentru a obtine mai multe informatii despre inflamatie. 
  • cateterism cardiac pentru a obtine informatii despre presiunile de umplere din inima.  

Analizele de sange pot fi folosite pentru a va asigura ca nu ai suferit un atac de cord, pentru a vedea cat de bine functioneaza inima. 

Printre analizele uzuale se numara rata de sedimentare si nivelurile de proteine reactive C ultrasensibile, markeri ai inflamatiei. Este posibil sa ai nevoie si de alte teste pentru a verifica situatia pentru boli autoimune cum ar fi lupus si artrita reumatoida.

Optiuni de tratament

Tratamentul pentru pericardita va depinde de cauza care sta la baza acesteia.

De cele mai multe ori, medicamentele sunt singurul tratament necesar pentru ingrijirea pacientilor care sufera de pericardita [2].

  • Medicamente

Tratamentul pentru pericardita acuta poate include medicamente pentru durere si inflamatie, AINS cum ar fi ibuprofen, aspirina si medicamente pentru a usura simptomele gastro-intestinale. In functie de cauza pericarditei, este posibil sa ti se administreze un medicament antibiotic sau antifungic. Pe langa medicamente, persoana afectata are nevoie de odihna.

Daca simptomele sunt severe, acestea dureaza mai mult de 2 saptamani sau dispar si apoi revin, medicul poate prescrie un medicament antiinflamator. Acesta poate ajuta la controlul inflamatiei, minimizarea in mod eficient a duratei simptomelor si la prevenirea reaparitiei pericarditei.

Medicul poate sugera si alte tipuri de tratament precum cel cu steroizi sau alte medicamente. Corticosteroizii sunt eficienti in reducerea simptomelor pericarditei.

Atentie!

Doar medicul specialist poate oferi un diagnostic precis si poate prescrie tratamentele medicale de care ai nevoie, indiferent de natura afectiunii, in urma unui consult medical si a unor analize specifice.

  • Proceduri chirurgicale

O procedura chirurgicala poate fi necesara pentru pericardita recurenta care nu raspunde la alt tip de tratament.

Drenarea excesului de lichid

Daca lichidul se acumuleaza in pericard este posibil sa ai nevoie de o procedura numita pericardiocenteza. Un tub lung si subtire numit cateter este folosit pentru a drena lichidul suplimentar. Cateterul impreuna un ac sunt ghidate catre pericard cu ajutorul ecocardiografiei. Daca lichidul nu poate fi drenat cu acul, se efectueaza o procedura chirurgicala numita fereastra pericardica.

Pericardectomie

Daca suferi de pericardita constrictiva, poate fi necesar sa elimini o parte din pericard. Operatia de pericardita se numeste pericardectomie.

  • Pericardita si tratamente naturiste 

In niciun caz nu te baza pe suplimente alimentare pentru a trata pericardita. Poti folosi suplimente alimentare, remedii naturiste doar impreuna cu tratamente conventionale, dar numai sub supravegherea unui medic.

Medicul iti poate recomanda un regim alimentar pentru cardiaci, regim care presupune un continut scazut de sare daca suferi de pericardita constrictiva. Evita grasimile saturate, alcoolul si zaharurile care pot creste inflamatia si pot slabi sistemul imunitar.

Desi nu exista remedii naturiste care sa trateze in mod specific pericardita, urmatoarele suplimente alimentare pot contribui la intarirea sistemul imunitar si la sustinerea sanatatii inimii [4]: 

  • coenzima Q10– antioxidant care poate ajuta la sustinerea sanatatii inimii;
  • vitamina E si vitamina C - antioxidant care poate ajuta la sustinerea sanatatii inimii;
  • magneziu.  Atentie! Nu folosi magneziu daca ai probleme renale!
  • bromelaina, enzima derivata din ananas–poate ajuta la combaterea inflamatiei si poate creste eficacitatea terapiei cu antibiotice; 
    Atentie!  Persoanele cu ulcer gastric ar trebui sa evite bromelaina.
  • uleiul de peste - poate ajuta la scaderea inflamatiei in timp;
  • paducel - Crataegus monogyna - poate ajuta la mentinerea sanatatii inimii;
  • usturoi - Allium sativum - poate ajuta la mentinerea sanatatii inimii. 

Atentie! Aceste suplimente alimentare pot interactiona cu o serie de medicamente, asadar adreseaza-te medicului inainte de a le folosi.

Consumul de suplimente alimentare nu inlocuieste un stil de viata sanatos si un regim alimentar echilibrat. Daca te confrunti cu efecte adverse, intrerupe imediat consumul si consulta medicul.

Atenție!

Acest articol are un scop strict informativ si nu inlocuieste un consult medical de specialitate. Daca ai simptome, adreseaza-te medicului.

Pericardita este o boala de inima care poate afecta orice persoana. Daca te confrunti cu simptome ale pericarditei, consulta un medic specialist.

Surse de informare:

  1. Marjorie Hecht. “All About Pericarditis.”, Healthline, 2022, https://www.healthline.com/health/pericarditis#diagnosis Accesat in 24.05.2022. 
  2. Cleveland Clinic, “Pericarditis.”, Cleveland Clinic, 2022,  https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/17353-pericarditis Accesat in 24.05.2022. 
  3. Mayo Clinic, “Pericarditis.”, Mayoclinic, 2022, https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/pericarditis/symptoms-causes/syc-20352510 Accesat in 24.05.2022. 
  4. St. Luke’s Hospital. “Pericarditis.”, St.Luke's Hospital, 2022, https://www.stlukes-stl.com/health-content/medicine/33/000126.htm Accesat in 24.05.2022. 
Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati specialisti, oameni atenti la ce recomanda sunt mereu aproape de tine si iti pregatesc zilnic articole atent documentate, pentru a-ti oferi informatii corecte si complete despre subiectele tale de interes. Descopera care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confrunta organismul uman, cum iti poti mentine starea de bine, dar si multe alte subiecte care te vor ajuta sa fii si sa te simti sanatos, increzator si plin de energie in fiecare zi!
Citiți mai multe de la acest autor
Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati...
Citiți mai multe de la acest autor