Angina pultacee: Cauze, manifestari si optiuni de tratament

29. 7. 2022 · Farmacistul Dr. Max · 5 minute de citit
Control in gat

Angina pultacee este o complicatie a amigdalitei. Te invitam sa citesti in randurile urmatoare informatii despre ce presupune aceasta, care sunt cauzele, cum se manifesta, dar si care sunt optiunile de tratament.

Ce este angina pultacee?

Angina pultacee reprezinta o complicatie a amigdalitei in care leucocitele degradate si resturile provenite din celule alcatuiesc depozite albicioase (exsudat pultaceu) care se instaleaza pe suprafata amigdalelor, fapt cunoscut si sub denumirea populara de „puroi in gat”. 

Acest tip de afectiune incepe, de regula, ca o consecinta a unei amigdalite sau a unei faringite streptococice netratate. In general presupune prezenta unor pungi de puroi care se formeaza in zona uneia sau a ambelor amigdale. Angina pultacee se dezvolta, in multe cazuri, la inceputul sau la finalul iernii, cand faringitele streptococice sau amigdalitele sunt raspandite cel mai mult. Copiii, adolescentii si tinerii adulti au cel mai mare risc de a face afectiunea. [1]

Care sunt cauzele acesteia?

Angina pultacee

Cauza intalnita cel mai des pentru angina pultacee amigdalita netratata, care dezvolta complicatie. Infectia se amplifica la o amigdala si se raspandeste in zona din apropiere, unde se formeaza abcesul, adica puroiul. [1]

Angina pultacee este o afectiune care are o frecventa mai redusa in prezent, datorita faptului ca exista antibiotice pe care medicii le prescriu pentru a trata faringita streptococica si amigdalita. [1]

Alte cauze pentru angina pultacee pot fi mononucleoza si infectiile dentare sau la nivelul gingiilor. In cazuri extrem de rare este posibil ca aceasta afectiune sa se dezvolte fara a avea la baza o infectie. Mai exact, inflamarea glandelor Weber ar putea sa o provoace. Aceste glande sunt localizate sub limba si sunt responsabile de producerea salivei. 

Cum se manifesta angina pultacee?

Simptomele anginei pultacee sunt similare cu cele ale amigdalitei si ale faringitei streptococice. Insa, in cazul acestei afectiuni, poti vedea puroiul in interiorul gatului si arata ca niste umflaturi albicioase ori ca furuncule. Iata care sunt simptomele caracteristice:

  • Infectie prezenta la una sau la ambele amigdale, cu usturime in gat care este, de obicei, mai intensa pe o parte;
  • Dificultati in a deschide complet gura si a inghiti mancarea sau saliva;
  • Umflarea fetei sau gatului;
  • Febra si frisoane;
  • Vorbitul in soapta;
  • Dureri de cap;
  • Respiratie neplacuta. [1]

Complicatii

La randul ei, angina pulsacee poate provoca manifestari severe sau complicatii. Printre simptomele rare care se pot ivi sunt infectarea plamanilor, raspandirea infectiiei la gat, cavitatea bucala si la piept, obstructionarea (blocarea) cailor respiratorii, ruptura abcesului cu puroi. 

Daca infectia nu este tratata la timp, se poate raspandi in tot corpul si poate bloca si mai mult caile respiratorii. Unele simptome se pot confunda cu cele ale altor afectiuni, ca, de exemplu, cu ale faringitei streptococice, si numai un medic poate stabili cu precizie diagnosticul si tratamentul adecvat. 

In cazul in care te confrunti cu oricare dintre simptome, mergi la un consult medical de specialitate. Cu cat diagnosticul este pus mai devreme, cu atat masurile se pot lua din timp si vei avea parte de recuperare mai rapida.

Cum se stabileste diagnosticul de angina pultacee?

Mai intai, medicul va examina fizic cavitatea bucala si gatul. Este posibil sa preleveze secretie din gat pentru a o trimite la laboratorul de analize, in vederea determinarii naturii acesteia sau sa solicite analize de sange. In acest mod, va obtine clarificari in privinta afectiunii. 

Printre semnele ce pot indica puroi (abces) sunt umflarea uneia sau a ambelor amigdale, umflarea cerului gurii, roseata si inflamare in interiorul si in exteriorul gatului, inflamarea nodulilor limfatici de pe aceeasi parte. Este posibil ca medicul sa solicite CT sau RMN pentru a observa mai indeaproape abcesul. De asemenea, ar putea indeparta cu ajutorul unui ac excesul de puroi, care va fi testat, la randul sau, pentru a determina daca exista infectie.

Care sunt optiunile de tratament?

Antibioticele reprezinta metoda de tratament pe care medicii o prescriu cel mai des. In vederea accelerarii recuperarii, medicul poate realiza un drenaj al puroiului. De regula, medicii care sunt responsabili de realizarea acestor proceduri sunt cei specializati in ORL. 

In cazul in care prezinti dificultati in a manca sau a bea, este posibil ca medicul sa iti recomande hidratarea cu fluide pe cale intravenoasa, prin intermediul unei perfuzii. Iti poate prescrie si medicamente analgezice daca te confrunti cu dureri intense. Daca se repeta episoadele de angina pultacee pe fondul faringitei streptococice sau al amigdalitei, medicul iti poate recomanda inlaturarea pe cale chirurgicala a amigdalelor, pentru a evita ca pe viitor sa aiba loc complicatii cum sunt infectiile severe.

In concluzie, angina pultacee este o afectiune pe care nu trebuie sa o ignori. Fa cu regularitate controalele de rutina, iar atunci cand incepi sa ai oricare dintre simptomele prezentate anterior, mergi la medicul de familie sau la un specialist ORL, pentru un consult.

Acest articol are caracter pur informativ si nu substituie consultul medical de specialitate. Medicul este singurul care poate determina diagnosticul si schema de tratament adecvata, in baza examinarii fizice si a mai multor factori ce tin de caracteristicile personale ale pacientului. 

Pentru realizarea acestui articol s-au utilizat urmatoarele surse de informare:

1. Team, The Healthline Editorial. “Peritonsillar Abscess: Causes, Symptoms, and Treatment.” Healthline, Healthline Media, 17 Sept. 2018, www.healthline.com/health/peritonsillar-abscess, accesat la 26 iulie 2022;

2. “Peritonsillar Abscess- Symptoms, Causes, Treatments.” WebMD, WebMD, www.webmd.com/oral-health/guide/peritonsillar-abcess, accesat la 26 iulie 2022.

Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati specialisti, oameni atenti la ce recomanda sunt mereu aproape de tine si iti pregatesc zilnic articole atent documentate, pentru a-ti oferi informatii corecte si complete despre subiectele tale de interes. Descopera care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confrunta organismul uman, cum iti poti mentine starea de bine, dar si multe alte subiecte care te vor ajuta sa fii si sa te simti sanatos, increzator si plin de energie in fiecare zi!
Citiți mai multe de la acest autor
Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati...
Citiți mai multe de la acest autor