Susan: beneficii, proprietati, contraindicatii
Originar din Africa si Asia, dar cultivat in prezent pe scara larga in diverse regiuni ale globului, susanul este considerat a fi una dintre cele mai vechi plante oleaginoase (plante ale caror seminte contin cantitati mari de uleiuri) din lume, una cu multiple beneficii si utilizari. Descopera in acest articol ce este susanul, ce proprietati are si ce efecte pozitive poate avea asupra sanatatii tale.
Ce este susanul
Susanul (Sesamum indicum L.) este o planta anuala ce face parte din familia Pedaliaceae si care, dupa cum mentionam mai sus, este cultivata in principal pentru semintele sale bogate in uleiuri. Poseda o multitudine de proprietati interesante datorita carora au fost si continua sa fie folosita nu doar in gastronomie, pentru a imbogati gustul si textura a diverse preparate, ci si in medicina traditionala. Exista mai multe tipuri de susan, dar cele mai cunoscute si mai intens cultivate sunt susanul alb si susanul negru.[3]
Proprietatile nutritionale ale susanului
Susanul este o sursa excelenta de vitamine si minerale esentiale pentru mentinerea sanatatii organismului. Semintele de susan sunt bogate in vitaminele B1 (tiamina), B2 (riboflavina), B3 (niacina), B5 (acid pantotenic), B6 (piridoxina), B9 (acid folic), vitamina C (acid ascorbic) si vitamina E, care ajuta la functionarea corecta a organismului.
Mai contin si minerale precum potasiul, fosforul, magneziul, sodiul, fierul, zincul si manganul, proteine, fibre, acizi grasi esentiali si fitosteroli. Pe langa faptul ca este bogat in nutrienti, susanul se remarca si prin continutul de lignani (ex: sesamina, sesamolina), compusi cu puternica activitate antioxidanta.[3]
Beneficiile susanului
Beneficiile susanului sunt multiple si variate:
- sustine sanatatea digestiva - susanul este o sursa foarte buna de fibre, care, dupa cum bine se stie, sunt esentiale pentru reglarea digestiei, prevenirea constipatiei si, in general, au efecte benefice asupra sanatatii digestive;[1]
- contribuie la reducerea factorilor de risc pentru bolile cardiovasculare - consumul regulat de susan poate contribui la reducerea nivelului de colesterol rau (LDL) si al trigliceridelor, factori de risc importanti pentru bolile de inima; acest lucru se datoreaza continutului de grasimi polinesaturate si mononesaturate, de lignani si de fitosteroli; de asemenea, datorita continutului de magneziu, lignani, vitamina E si alti antioxidanti, ajuta si la reducerea tensiunii arteriale si la prevenirea formarii de placi de aterom in artere;[1]
- este o sursa buna de proteine - semintele de susan, in special cele decojite si prajite, sunt considerate o sursa buna de proteine; organismul nostru are nevoie de proteine pentru a functiona corect si a se mentine sanatos;[1]
- ajuta la mentinerea sanatatii oaselor - susanul contine magneziu, zinc, calciu si mangan, minerale esentiale pentru sanatatea oaselor;[1]
- contribuie la reglarea glicemiei - bogate in proteine si grasimi sanatoase si sarace in carbohidrati, semintele de susan pot ajuta si la gestionarea nivelului zaharului din sange;
- este bogat in antioxidanti - dupa cum am mentionat anterior, susanul se remarca si prin continutul de compusi cu actiune antioxidanta; acestia ajuta la combaterea stresului oxidativ si, in consecinta, la reducerea riscului de aparitie a multor boli cronice;[1]
- ajuta la intarirea sistemului imunitar - zincul, seleniul, cuprul, fierul, vitamina B6 si vitamina E sunt cativa dintre nutrientii esentiali pentru mentinerea bunei functionari a sistemul imunitar; acestia, ca si alte vitamine si minerale importante din acest punct de vedere, se gasesc in susan;[1]
- poate contribui la contracararea simptomelor menopauzei - aceasta etapa din viata oricarei femei aduce cu sine si o serie de simptome neplacute, cauzate de scaderea nivelului de estrogen; datorita anumitor compusi pe care ii contine, susanul poate ajuta la contracararea acestor simptome.[1]
Pe langa cele mentionate mai sus, susanul, in special cel negru, mai este folosit in mod traditional ca remediu naturist pentru hemoroizi, dizenterie, tuse, amenoree, dismenoree, ulcere, caderea parului, precum si ca diuretic, tonic si analgezic ori pentru stimularea lactatiei.[3]
Contraindicatii si precautii
Consumul de susan este contraindicat persoanelor alergice sau care au intoleranta la susan - exista riscul aparitiei unor reactii severe. De asemenea, se recomanda evitarea consumului de susan de catre persoanele cu ocluzie intestinala ori cele care urmeaza sa treaca printr-o interventie chirurgicala.
Mai trebuie mentionat si faptul ca susanul poate interactiona cu anumite medicamente, inclusiv cu antidiabeticele sau antihipertensivele. Daca urmezi un tratament medicamentos, discuta cu medicul inainte de a introduce susanul in dieta ta, pentru a fi sigur ca nu exista riscul aparitiei unor efecte adverse.[2]
Tine cont si de faptul ca susanul contine oxalati si fitati, care pot reduce absorbtia anumitor minerale, cum ar fi calciul si magneziul.[3]
In concluzie, susanul este o sursa bogata de vitamine, minerale, acizi grasi esentiali, fibre, proteine si antioxidanti si are numeroase beneficii pentru sanatate, inclusiv sustinerea sistemului imunitar si a sanatatii inimii si a oaselor. Indiferent de forma sub care alegi sa il introduci in dieta ta, fie ca este vorba seminte, ulei sau alte produse cu susan, tine totusi cont de contraindicatiile si precautiile mentionate mai sus. Nu uita ca, oricand ai incertitudini sau nelamuriri privind beneficiile si siguranta utilizarii unei anumite plante sau a unui produs pe baza de plante, este indicat sa te adresezi unui specialist pentru clarificari.
Atentie! Acest articol are rol informativ si nu poate inlocui opinia unui specialist.
Bibliografie:
- McCulloch, Marsha. „15 Health and Nutrition Benefits of Sesame Seeds”, Healthline, 13 Feb. 2019, www.healthline.com/nutrition/sesame-seeds#TOC_TITLE_HDR_8. Accessed 17 May 2023.
- „SESAME: Overview, Uses, Side Effects, Precautions, Interactions, Dosing and Reviews”, WebMD, 2021, www.webmd.com/vitamins/ai/ingredientmono-1514/sesame. Accessed 17 May 2023.
- Wei, Panpan, et al. „Sesame (Sesamum Indicum L.): A Comprehensive Review of Nutritional Value, Phytochemical Composition, Health Benefits, Development of Food, and Industrial Applications”, Nutrients, Vol. 14, no. 19, 30 Sept. 2022, pp. 4079–4079, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC9573514/, https://doi.org/10.3390/nu14194079. Accessed 17 May 2023.