Colecistul cudat: cauze, manifestari si optiuni de tratament

25. 11. 2022 · Farmacistul Dr. Max · 6 minute de citit
Mulaj Colecistul cudat

 

Colecistul cudat este o anomalie congenitala de forma a vezicii biliare. Afectiunea poate fi asimptomatica, dar, pe fondul unor factori de risc, persoanele pot prezenta diferite simptome si semne care necesita tratament specific.

Ce inseamna colecist cudat?

Vezica biliara, numita popular si fiere, bila sau colecist, este un organ in forma de para care stocheaza bila secretata de ficat. In mod normal, aceasta are o lungime de aproximativ 7 cm si o latime de 3 cm si este situata pe partea inferioara a ficatului. Vezica biliara seamana cu un sac. Un sac plin este mai mare decat un sac gol, o fiere plina avand si ea o dimensiune mai mare decat o fiere goala. Bila din colecist este evacuata periodic, de mai multe ori pe zi, in duoden. Inainte de evacuarea bilei, vezica biliara este mare pentru ca este plina, iar dupa evacuarea bilei, fiind goala, este mai mica. Aceasta variatie a dimensiunii este in majoritatea cazurilor trecatoare, iar la o ecografie, colecistul se prezinta normal.

Anomaliile vezicii biliare apar ca urmare a modificarilor in dezvoltarea embriologica. In timpul celei de-a patra saptamani de gestatie, ficatul, vezica biliara si arborele biliar apar ca un mugur ventral. O pliere a fundului vezicii biliare in timpul dezvoltarii embriologice provoaca aceasta afectiune, colecistul cudat, asa-numita „boneta frigiana”. Aceasta anomalie congenitala a vezicii biliare are o incidenta de 4% [4] si nu are nicio semnificatie patologica.

Variatia anatomica in cauza a fost descrisa pentru prima data de Edward A. Boyden in 1935. El a numit deformarea dupa boneta frigiana, in forma conica cu partea de sus trasa inainte, asociata in antichitate cu locuitorii din Frigia. 

Exista doua varietati de anomalii [4]:

  • Curbura dintre corp si fund reprezinta o “boneta frigiana” retrograda datorata formarii unui pliu anormal al vezicii biliare in interiorul fosei fetale.
  • Cutarea dintre corp si palnie reprezinta o “boneta frigiana” seroasa, fiind datorata unei  curbari anormale in stadiile incipiente de aparitie. 
    De asemenea, se poate intalni si o anomalie de tip “boneta frigiana” seroasa mai pronuntata, un colecist dublu cudat, atunci cand vezica biliara capata o forma de clepsidra. Constanta pozitiei in timpul contractiei si ingustarea canalului de comunicare dintre cele doua parti ale vezicii biliare indica faptul ca aceasta este o anomalie congenitala fixa.

Ce este colecistul septat?

Colecistul septat este o varianta de anomalie congenitala in care poate exista un singur sept sau mai multe septuri in vezica biliara care isi impart lumenul in mai multe parti. Poate exista o comunicare intre partile separate ale vezicii biliare prin pori mici. Colecistul poate fi cudat corporeal, la nivelul corpului organului sau infundibular, adica la nivelul gatului organului, aceasta reprezentand o malformatie din nastere [3].

Asadar, vezica biliara septata este o entitate independenta de pliul jonctional, unde peretele vezicii biliare se indoaie. Pliurile (cutele) jonctionale sunt de obicei groase si incomplete, in timp ce septurile sunt subtiri si pot fi complete. Afectiunea este in mare parte asimptomatica si detectata prin teste imagistice.

Cauzele colecistului cudat

Forma si dimensiunea vezicii biliare insa pot varia din diferite motive. Aceste variatii includ anomalii sau malformatii de forma, localizare. In unele cazuri rare, o persoana poate suferi de asa-numita “duplicare a vezicii biliare”.

Printre problemele cu fierea din cauza carora, la explorarea imagistica, un colecist se identifica avand o forma sau o dimeniune diferita fata de cea normala, se numara [1]:

  • Colecist cudat – Colecistul este indoit si formeaza o cuta, aceasta reprezentand o malformatie din nastere [2].
  • Colecist septat - Colecistul are un mic perete care ii imparte cavitatea in doua spatii mai mici. 
  • Ingestia de alimente care nu stimuleaza evacuarea fierii din vezica biliara precum grasimii, ciocolata, ou, unt, smantana, frisca, carne.
  • Colecist hipoton sau fierea lenesa – Aceasta este o afectiune usoara, dar deranjanta.
  • Colecist litiazic cu pietre – Vezica biliara este marita pe fondul blocarii unui calcul, persoana suferind de dureri mari, greata. Afectiunea reprezinta o urgenta chirgicala.
  • Spasm al muschiului care inchide colecistul.
  • Tumora a orificiului de varsare a colecistului in duoden.

Colecistul cudat este o malformatie de forma a vezicii biliare care apare de la nastere, adica este congenitala. Aceste anomalii nu sunt grave, dar pot da numeroase simptome suparatoare, care impiedica persoana respectiva sa aiba o viata normala, unele persoane acuzand o durere in cadranul superior drept al abdomenului (hipocondrul drept) [1], [4].

Simptomele colecistului cudat

In cazul colecistului cudat, existenta acestei anomalii face uneori dificila evacuarea bilei din vezica biliara. Contractia colecistului pentru evacuarea bilei creste presiunea in colecist care nu se goleste, producand durere. De mult ori, simptomele de colecist cudat apar pe fondul unei alimentatii defectuoase care stimuleaza contractia colecistului.

Simptomele cele mai frecvente ale colecistului cudat includ [4]:

  • durere in cadranul superior drept al abdomenului;
  • greata;
  • gust amar;
  • balonare;
  • constipatie;
  • flatuatie.

O dieta adecvata poate preveni aparitia durerilor si a altor simptome ale colecistului cudat. In general, se evita consumul de alimente care determina contractii puternice precum: grasimi animale, prajeli, mancare procesata industrial, dulciuri si bauturi carbogazoase.

 Diagnosticarea colecistului cudat

 

Diagnosticarea colecistului cudat

 

Inainte de aparitia metodelor de explorare imagistica moderne, aceste anomalii erau descoperite doar chirurgical. In prezent ele sunt diagnosticate prin teste imagistice. 

Colecistul cudat poate fi identificat cu ajutorul unor investigatii imagistice precum [2]-[4]:

  • ecografie; 
  • CT - computer tomograf; 
  • colecistografia orala;
  • colectigrafie;
  • RMN multifazat.

Imaginile multifazice obtinute prin RMN sau CT multifazic pot face diferenta intre o leziune la ficat sau vezica biliara si o anomalie a vezicii biliare. Aceste teste pot exclude si existenta unor calculi biliari, a colecistitei, a unei mase tumorale.

Optiuni de tratament pentru colecistul cudat

  • Interventie chirurgicala - Deoarece colecistul cudat nu are nici o semnificatie patologica, colecistectomia profilactica (indepartarea bilei) nu este necesara. Colecistul cudat se opereaza doar in cazul aparitiei simptomelor sau din alte motive, cum ar fi rezectia ficatului [2],[4].
  • Dieta - Regimul alimentar poate preveni aparitia simptomelor de fiere cudata. Acesta este personalizat de catre medic, el mentionand care sunt ingredientele permise si interzise in alimentatia bolnavului. In general se  recomanda evitarea aportului de alimente grase, mese abundente sau neregulate. In cazul persoanelor supraponderale se recomanda si scaderea in greutate. 
  • Remedii naturiste - Se pot administra suplimente alimentare hepatobiliare, precum cele pe baza de silimarina. De asemenea, exista ceaiuri pentru colecist cudat care pot contribui la ameliorarea unor simptome: ceai de anghinare, ceai de papadie, ceai de galbenele si menta. Totusi, remediile naturiste si suplimente alimentare pot interactiona cu o serie de medicamente. De aceea, daca urmezi deja un anumit tratament, adreseaza-te medicului inainte de a le folosi!

Colecistul cudat este o anomalie congenitala a vezicii biliare cu care o persoana va trai de-a lungul vietii. Acest articol are un scop strict informativ si nu inlocuieste un consult medical de specialitate. Daca apar simptome asociate acestei afecțiuni, adreseaza-te medicului! Cu ajutorul acestuia se va determina cel mai bun tratament pentru tine.

Surse de informare:

[1] Radiology Key. “Anomalies and Anatomic Variants of the Gallbladder and Biliary Tract.” Radiology Key, 2022, https://radiologykey.com/anomalies-and-anatomic-variants-of-the-gallbladder-and-biliary-tract/ Accesat in 08.09.2022.

[2] Gaillard, F., Sharma, R. Phrygian cap. Reference article, Radiopaedia.org. (accessed on 11 Sep 2022) https://doi.org/10.53347/rID-1870

[3] Hamidi, H., Saber, M. “Septate gallbladder.”, Radiopaedia, 2022, https://radiopaedia.org/articles/78909, Accesat in 08.09.2022.

[4] van Kamp MJ, Bouman DE, Steenvoorde P, Klaase JM. “A phrygian cap. Case Rep Gastroenterol”, 2013 Aug 17;7(2):347-51. doi: 10.1159/000354789. PMID: 24019768; PMCID: PMC3764950. Accesat in 08.09.2022.

 

Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati specialisti, oameni atenti la ce recomanda sunt mereu aproape de tine si iti pregatesc zilnic articole atent documentate, pentru a-ti oferi informatii corecte si complete despre subiectele tale de interes. Descopera care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confrunta organismul uman, cum iti poti mentine starea de bine, dar si multe alte subiecte care te vor ajuta sa fii si sa te simti sanatos, increzator si plin de energie in fiecare zi!
Citiți mai multe de la acest autor
Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati...
Citiți mai multe de la acest autor