Haloperidol 2mg/ml picaturi orale solutie, 10ml, Rompharm

Indicatii
Adulti:

• schizofrenie: tratamentul si profilaxia recaderilor;
• psihoze, mai ales de tip paranoid;
• manii, hipomanii;
• tulburari mentale sau comportamentale, incluzand agresivitate, hiperactivitate, vagabondaj, automutilare, la pacienti retardati mental sau cu deteriorari cerebrale organice;
• adjuvant in terapia de scurta durata a agitatiei psihomotorii moderate pana la severe, hiperexcitabilitate, comportament violent sau impulsiv;
• singultus (sughit) si varsaturi netratabile prin alte metode;
• sindrom Tourette si ticuri severe.

Copii peste 3 ani:

• tulburari comportamentale, in special insotite de hiperactivitate si agresivitate;
• sindrom Tourette;
• schizofrenie.

Dozaj

Dozele trebuie individualizate pentru fiecare pacient in parte. Se recomanda initializarea tratamentului sub stricta supraveghere medicala. Pentru determinarea dozei initiale se vor lua in considerare severitatea bolii, varsta pacientului si eventualul raspuns particular anterior la tratamentul cu alte neuroleptice.

Pacientii varstnici sau cu stare generala alterata necesita, de obicei, reducerea dozei. Se recomanda initierea tratamentului cu jumatate din doza uzuala si cresterea treptata pana la doza optima.
Stabilirea dozei implica adesea o crestere a dozei in faza acuta si o reducere gradata in faza de mentinere, pentru a determina doza minima eficienta. Doze mari trebuie administrate doar pacientilor care raspund slab la doze scazute.
Daca nu se obtine o imbunatatire a rezultatelor, tratamentul nu va fi continuat mai mult de o luna. Haloperidolul nu este recomandat copiilor cu varsta sub 3 ani (risc crescut de reactii extrapiramidale).

Solutia se poate administra ca atare, diluata intr-un lichid sau cu alimente. Administrarea Haloperidol Rompharm 2 mg/ml cu lapte sau alimente reduce reactiile adverse gastrice (nu se vor folosi ceai sau cafea).

Fiecare mililitru picaturi orale, solutie contine haloperidol 2 mg.
Un mililitru picaturi orale, solutie contine 22 picaturi.

Adulti

Schizofrenie, psihoze, manii, hipomanii, tulburari mentale sau comport amentale, agitatie psihomotorie, excitatie, comportament violent sau impulsiv, deteriorari cerebrale organice

Doza initiala

• simptome moderate: 1,5 – 3,0 mg (0,75 – 1,5 ml Haloperidol Rompharm 2 mg/ml) de 2 sau 3 ori pe zi;
• simptome severe sau pacienti rezistenti: 3,0 – 5,0 mg (1,5 – 2,5 ml Haloperidol Rompharm 2 mg/ml) de 2 sau 3 ori pe zi.

Doza poate fi crescuta pana la 10 - 20 mg (5 – 10 ml Haloperidol Rompharm 2 mg/ml) de 3 ori/zi in functie de raspunsul pacientului. Aceleasi doze initiale pot fi administrate adolescentilor cu schizofrenie rezistenti la tratament, care pot necesita doze de pana la 30 mg/zi (15 ml Haloperidol Rompharm 2 mg/ml).

Tratament de intretinere
Dupa obtinerea unui nivel satisfacator de control al simptomelor, doza se reduce treptat pana la doza minima eficienta, de obicei pana la 5 sau 10 mg/zi (2,5 ml sau 5 ml Haloperidol Rompharm 2 mg/ml). Se va evita scaderea prea brusca a dozei.
Nota: raspunsul la tratament in cazul schizofreniei poate aparea cu intarziere, iar dupa incetarea tratamentului, recaderile pot aparea la intervale de ordinul saptamanilor sau lunilor.

Agitatie si neliniste la pacienti varstnici

Initial
1,5 – 3,0 mg (0,75 – 1,5 ml Haloperidol Rompharm 2 mg/ml) de 2 sau 3 ori pe zi, crescand treptat pana la doza optima.

Tratament de intretinere
1,5 – 30 mg (0,75 – 15 ml Haloperidol Rompharm 2 mg/ml) pe zi.

Sindrom Tourette, ticuri severe, sughit

Initial
1,5 mg (0,75 ml Haloperidol Rompharm 2 mg/ml) de 3 ori pe zi.

Tratament de intretinere
1,5 – 10 mg/zi (0,75 - 5 ml Haloperidol Rompharm 2 mg/ml).

Copii peste 3 ani

Schizofrenie, tulburari comportamentale

Tratament de intretinere
0,025 – 0,05 mg/kg/zi, dar nu mai mult de 10 mg/zi (5 ml Haloperidol Rompharm 2 mg/ml). Se administreaza fractionat in doua prize.

Sindrom Tourette

Tratament de intretinere
Maxim 10 mg/zi (5 ml Haloperidol Rompharm 2 mg/ml) la majoritatea pacientilor.
 
Contraindicatii

• Hipersensibilitate la haloperidol sau la oricare dintre excipienti.
• Deprimarea sistemului nervos, provocata de alcool etilic sau de alte medicamente deprimante centrale.
• Coma.
• Boala Parkinson.
• Leziuni ale ganglionilor bazali.
• Tulburari cardiace semnificative clinic, infarct miocardic acut recent, prelungirea intervalului QT, antecedente de aritmii ventriculare sau torsada varfurilor, bradicardie semnificativa sau bloc AV grad 2/3, hipokaliemie necorectata, asociere cu alte medicamente care prelungesc intervalul QT.
• Haloperidolul nu este recomandat copiilor cu varsta sub 3 ani (risc crescut de reactii extrapiramidale).
   

Atentionari
Au fost raportate cazuri rare de moarte subita la pacienti carora li s-au administrat medicatie antipsihotica, inclusiv haloperidol.

La pacientii vastnici cu psihoze in relatie cu dementa carora li s-au administrat medicamente antipsihotice, au un risc crescut de deces.

Efecte la nivelul aparatului cardiovascular

Deoarece in timpul tratamentului cu haloperidol s-a observat prelungirea intervalului QT, haloperidolul se va administra cu prudenta si numai in caz de stricta necesitate la pacientii cu risc cardiovascular (infarct miocardic recent, insuficienta cardiaca decompensata, bradicardie  mai putin de 55 batai /min, bloc AV grad 2/3, hipokaliemie necorectata, asociere de medicamente cunoscute pentru efectul de prelungire a intervalului QT, antecedente de fibrilatie ventriculara sau torsada varfurilor).

Haloperidolul trebuie administrat cu prudenta si numai dupa evaluarea raportului risc-beneficiu cand exista in antecedente urmatoarele afectiuni sau factori de risc:

• factori de risc pentru aritmii ventriculare, pentru boala cardiaca, antecedente de moarte subita si/sau prelungire QT;
• cardiopatii grave, indeosebi angina pectorala (risc de hipotensiune arteriala tranzitorie si durere anginoasa);
• hemoragie subarahnoidiana;
• tulburari electrolitice necorectate;
• feocromocitom.

Riscul aparitiei prelungirii QT si/sau aritmiilor ventriculare pot fi crescute in cazul administrarii unor doze mari.

Haloperidolul trebuie administrat cu prudenta la pacientii cunoscuti ca metabolizatori lenti ai CYP2D6 si in timpul administrarii inhibitorilor izoenzimelor citocromului P450. Administrarea concomitenta cu antipsihotice presupune prudenta.

Se recomanda efectuarea ECG inainte de initierea tratamentului la toti pacientii, in special la pacientii varstnici si la pacientii cu antecedente personale sau familiale de boli cardiace. In timpul terapiei se impune monitorizarea ECG (de exemplu, la escaladarea dozelor). In timpul tratamentului, doza trebuie scazuta daca QT este prelungit si haloperidolul se impune sa fie intrerupt daca QTc depaseste 500 ms.

Se impune monitorizarea electrolitilor, in special la pacientii carora li se administreaza diuretice. O crestere de aproximativ 3 ori a riscului pentru evenimentele adverse cerebrovasculare au fost observate in studiile clinice la pacientii cu dementa carora li s-au administrat antipsihotice atipice.

Mecanismul nu este cunoscut. Haloperidolul se administreaza cu prudenta la pacientii cu risc crescut pentru accidente vasculare cerebrale.

Sindrom neuroroleptic malign (SNM)

Similar altor medicamente antipsihotice, haloperidolul a fost asociat cu aparitia sindromului neuroleptic malign: un raspuns idiosincrazic rar, caracterizat prin hipertermie, rigiditate musculara generalizata, instabilitate vegetativa, stare de constienta alterata, coma, valori serice crescute ale creatin-fosfokinazei. Frecvent, hipertermia este un semn precoce al sindromului. Semnele de instabilitate vegetativa, cum sunt: tahicardia, labilitatea tensiunii arteriale si transpiratiile pot precede hipertermia, actionand ca semne precoce. In aceste cazuri, tratamentul antipsihotic trebuie intrerupt imediat si instituit tratament de sustinere adecvat si monitorizare atenta.

Diskinezia tardiva

Similar altor antipsihotice, diskinezia tardiva poate aparea la unii pacienti care au primit tratament pe termen lung sau dupa intreruperea tratamentului. Sindromul se caracterizeaza, in principal, prin miscari involuntare ritmice ale limbii, fetei, gurii sau maxilarului. Manifestarile pot aparea permanent la unii pacienti. Sindromul poate fi mascat la reinitierea tratamentului, cand doza este crescuta sau cand se trece la alt antipshihotic. Tratamentul trebuie interupt cat mai curand posibil.

Simptome extrapiramidale

Similar altor neuroleptice pot aparea simptome extrapiramidale, de exemplu tremor, rigiditate, hipersalivatie, bradikinezie, acatizie, distonie acuta.

Tulburarile extrapiramidale pot fi combatute prin antiparkinsoniene anticolinergice. Administrarea medicatiei antiparkinsoniene trebuie continuata dupa intreruperea tratamentului cu haloperidol, daca excretia antiparkinsonianului este mai rapida decat cea a haloperidolului (pentru a evita simptomele extrapiramidale).

Medicul trebuie sa aiba in vedere posibilitatea cresterii tensiunii intraoculare atunci cand haloperidolul se administreaza concomitent cu medicamente anticolinergice, inclusiv medicamente antiparkinsoniene.

Convulsii

A fost raportata aparitia convulsiilor. Se impune prudenta la pacientii care sufera de epilepsie sau situatii care predispun la convulsii (de exemplu sindrom de abstinenta alcoolica sau distrugeri cerebrale) deoarece poate sa scada pragul convulsivant.

Afectiuni hepato-biliare

Intrucat haloperidolul este metabolizat la nivelul ficatului se impune prudenta la pacientii cu afectiuni hepatice. Au fost raportate cazuri de anomalii ale functiei hepatice, in special colestatice.

Afectiuni endocrine

Tiroxina poate facilita toxicitatea haloperidolului. Terapia antipsihotica la pacienti cu hipertiroidie trebuie utilizata cu prudenta si trebuie acompaniata cu tratament pentru a asigura statusul de eutiroidie.

Efectele hormonale ale neurolepticelor includ prolactinemia, care poate determina galactoree, ginecomastie si oligo-sau amenoree. Au fost raportate foarte rare cazuri de hipoglicemie si Sindrom al secretiei inadecvate de ADH.

Tromboembolism venos

Au fost raportate cazuri de tromboembolism venos la administrarea de antipsihotice.

Consideratii suplimentare

Se impune prudenta la pacientii cu insuficienta renala si feocromocitom.

Haloperidolul trebuie administrat cu prudenta si numai dupa evaluarea raportului risc-beneficiu cand exista in antecedente urmatoarele afectiuni:

• glaucom (poate fi favorizat de efectele anticolinergice);
• afectiuni respiratorii grave, cum sunt astmul bronsic, emfizemul pulmonar, pneumopatiile acute (deprimare respiratorie);
• insuficienta renala (scade excretia haloperidolului);
• retentie urinara (poate fi favorizata).

In schizofrenie, raspunsul la tratamentul antipsihotic poate fi intarziat. Dupa intreruperea tratamentului cu haloperidol, remisiunea se poate mentine timp de saptamani sau luni. Pentru evitarea reaparitiei precoce a simptomelor psihotice este preferabil ca intreruperea tratamentului sa se faca gradat.

In cazul in care coexista fenomene psihotice si depresie se recomanda asocierea haloperidolului cu antidepresive.

Dupa intreruperea brusca a dozelor mari de medicamente antipsihotice s-au semnalat rareori simptome acute de abstinenta, care includ greata, varsaturi si insomnie. De aceea se recomanda interuperea treptata a tratamentului.

In cursul tratamentului cronic sau cu doze mari este necesara monitorizarea elementelor figurate sanguine, a eventualelor manifestari precoce ale dischineziei tardive, a manifestarilor de supradozaj sau subdozaj si a functiei hepatice. Tratamentul trebuie intrerupt imediat in cazul in care apare o deprimare semnificativa a hematopoiezei.

Este necesar control stomatologic repetat, in special la adulti si varstnici, deoarece haloperidolul inhiba secretia salivara (prin efecte anticolinergice periferice), favorizeaza aparitia cariilor, afectiunilor odontale, candidozei si disconfortului bucal.

Datorita posibilei fotosensibilizari se va evita expunerea la soare sau radiatii ultraviolete. Se recomanda evitarea consumului de alcool etilic.

Trebuie evitate eforturile fizice mari, datorita riscului cardiovascular.

Excipienti

Haloperidol Rompharm 2 mg/ml contine p-hidroxibenzoat de metil (E 218) si p-hidroxibenzoat de n- propil, care pot determina reactii alergice, chiar intarziate.
 
Interactiuni
Asocieri contraindicate:

• agonisti dopaminergici (de exemplu, amantadina, bromocriptina, entacapona, piribendil, ropinirol, pramipexol, apomorfina);
• sultopirida (risc major de aritmii ventriculare, mai ales torsada varfurilor).

Asocieri nerecomandate

Nu se recomanda administrarea concomitenta de antiaritmice din clasa Ia (chinidina, hidrochinidina, disopiramida), antiaritmice din clasa III (amiodarona, sotalol, dofetilida, ibutilida), anumite neuroleptice (tioridazina, clorpromazina, levomepromazina, trifluoperazina, sulpirida, amisulpirida, triaprida, pimozida, droperidol) si brepridil, cisaprida, difemanil, eritromicina i.v., mizolastina, vincamina i.v., datorita riscului major de aritmii ventriculare, mai ales torsada varfurilor.

De asemenea, halofantrina, pentamidina, sparfloxacina, moxifloxacina, au risc major de aritmii ventriculare, mai ales torsada varfurilor. Daca aceste asocieri nu pot fi evitate se recomanda controlul prealabil al intervalului QT si monitorizare ECG continua si supraveghere clinica.

Diltiazem, verapamil, beta-blocantele, clonidina, guanfacina, digitalicele, anticolinesterazicele (donepezil, rivastigmina, tacrina, galantamina, piridostigmina, neostigmina) prezinta risc de bradicardie si aritmii ventriculare, mai ales torsada varfurilor. Daca aceasta asociere este absolut necesara, se va face sub supraveghere clinica si ECG continua.

Medicamentele hipokaliemiante, cum sunt diureticele hipokaliemiante, laxativele iritante, amfotericina B i.v., glucocorticoizii, tetracosactidul, au risc major de aritmii ventriculare, mai ales torsada varfurilor. Se recomanda corectarea hipokaliemiei inainte de administrarea medicamentelor si supravegherea clinica, electrolitica si ECG continua.

Asocieri care necesita prudenta

Trebuie tinut cont de intentia de a utiliza diferite alte medicamente, inclusiv cele care se elibereaza fara prescriptie medicala (mai ales decongestive nazale si antialergice).

Principalele interactiuni sunt cu:

• amfetaminele: haloperidolul scade efectul stimulant al acestora, iar efectele sale antipsihotice pot fi diminuate;
• anticolinergicele si antihistaminicele: potenteaza efectele anticolinergice ale haloperidolului, cresc tensiunea intraoculara, pot determina tulburari gastro-intestinale (constipatie mergand pana la ileus paralitic), scad absorbtia haloperidolului si ii pot reduce eficacitatea (se impune adaptarea dozei);
• antiepilepticele: haloperidolul favorizeaza accesele epileptice;
• alcoolul etilic si medicamentele deprimante centrale (sedative, hipnotice, tranchilizante, analgezice opioide): efectele deprimante centrale sunt crescute, risc de deprimare respiratorie si
• hipotensiune arteriala;
• metildopa: risc crescut de reactii adverse nervos centrale;
• levodopa: haloperidolul ii anuleaza efectele antiparkinsoniene;
• antidepresivele triciclice: prelungirea si intensificarea efectelor sedative si anticolinergice; Haloperidolul este un inhibitor al CYP2D6. Haloperidolul inhiba metabolizarea antidepresivelor triciclice, de aceea creste concentratia plasmatica a acestor medicamente.
• carbamazepina, fenitoina, fenobarbitalul si rifampicina (inductoare enzimatice), in administrare cronica: scad semnificativ concentratia plasmatica a haloperidolului, facand necesara cresterea dozelor;
• litiu: risc crescut de tulburari neurologice, se intrerupe imediat tratamentul;

In cazuri rare poate aparea sindromul asemanator encefalopatiei cu simptomele de tipul confuzie, dezorientare, cefalee, tulburari de echilibru. Daca apar astfel de simptome se impune intreruperea imediata a tratamentului.

• anticoagulantele orale: haloperidolul le scade efectul;
• epinefrina si alte simpatomimetice: haloperidolul antagonizeaza efectele alfa-adrenergice;
• blocantele terminatiilor simpatice (de exemplu, guanetidina): medicamentul le scade efectul hipotensor.

S-a raportat antagonizarea efectului fenindionei de catre haloperidol.

Inaintea interventiilor chirurgicale sau stomatologice utilizarea haloperidolului trebuie anuntata medicului, datorita unor riscuri crescute determinate de unele interactiuni medicamentoase.

Haloperidolul este metabolizat prin glucuronoconjugare si de catre izoenzimele citocromului P450 (in special CYP3A4 sau CYP2D6). Inhibarea acestor cai de metabolizare de alte medicamente sau scaderea activitatii izoenzimei CYP2D6 poate determina cresterea concentratiei plasmatice de haloperidol si implicit cresterea riscului pentru evenimentele adverse , incluzand prelungirea QT.

In studii de farmacocinetica au fost raportate cresteri mici si moderate ale concentratiei haloperidolului in cazul in care haloperidolul a fost administrat concomitent cu medicamente caracterizate ca substrat sau inhibitori ai izoenzimei CYP3A4 sau 2D6, cum ar fi itraconazol,

buspirona, venlafaxina, alprazolam, fluvoxamina, chinidina, fluoxetina, sertralina, clorpromazina si prometazina. O diminuare a activitatii izoenzimei CYP2D6 poate determina o crestere a concentratiei haloperidolului.

Cresterea QTc si a simptomelor extrapiramidale au fost observate in cazul administrarii haloperidolului concomitent cu inhibitori metabolici, itraconazolul (400 mg pe zi) si paroxetina (20 mg pe zi). Se impune scaderea dozei haloperidolului.
 
Sarcina
Sarcina

Au fost raportate cazuri izolate de malformatii congenitale, de aceea haloperidolul trebuie utilizat in timpul sarcinii numai daca beneficiul terapeutic matern justifica riscul potential pentru fat.

Alaptare

Haloperidolul este excretat in laptele matern si poate determina manifestari extrapiramidale la sugari. Daca administrarea este considerata absolut necesara, alaptarea trebuie intrerupta.
 
Condus auto
In special la doze mari si la inceputul tratamentului, poate sa apara un anumit grad de sedare sau afectare a starii de vigilenta, care poate fi intensificat de consumul de alcool etilic. In acest caz, pacientii trebuie sfatuiti sa nu conduca vehicule sau sa foloseasca utilaje in timpul tratamentului cu haloperidol.
 
Reactii adverse
La doze mici (1 pana la 2 mg pe zi), reactiile adverse ale haloperidolului sunt rare, usoare si tranzitorii.

La pacientii carora li se administreaza doze mari, anumite reactii adverse sunt observate mai frecvent. Reactiile adverse sunt clasificate in functie de frecventa, folosind urmatoarea conventie:

Foarte frecvente (mai mare sau egal 1/10)

Frecvente (mai mare sau egal 1/100 si mai mic 1/10)

Mai putin frecvente (mai mare sau egal 1/1000 si mai mic 1/100)

Rare (mai mare sau egal 1/10000 si mai mic 1/1000)

Foarte rare (mai mic 1/10000)

Cu frecventa necunoscuta (care nu poate fi estimata din datele disponibile)

Tulburari hematologice si limfatice

Mai putin frecvente: scaderi usoare si in general, tranzitorii ale numarului celulelor sanguine. Rare: agranulocitoza, trombocitopenie si leucopenie tranzitorie, in general, in cazul administrarii concomitente a haloperidolului cu alte medicamente.

Tulburari endocrine

Rare: hiperprolactinemie care poate determina: galactoree, ginecomastie si oligo- sau amenoree.

Foarte rare: sindromul secretiei inadecvate a hormonului antidiuretic (SIADH).

Tulburari metabolice si de nutritie

Foarte rare: hipoglicemie

Tulburari psihice

Mai putin frecvente: depresie, agitatie, somnolenta, insomnie si agravarea aparenta a simptomelor psihotice.

Tulburari ale sistemului nervos

Frecvente:

• Simptome extrapiramidale
• Dischinezie tardiva
• Sindrom neuroleptic malign (SNM)

Mai putin frecvente: sedare, cefalee, confuzie, vertij, crize de tip grand mal.

Tulburari oculare

Mai putin frecvente: vedere incetosata, glaucom cu unghi ingust la pacientii varstnici.

Tulburari cardiace

Mai putin frecvente: tahicardie

Rare: prelungirea intervalului QT, torsada varfurilor, aritmii ventriculare, incluzand fibrilatie ventriculara si tahicardie ventriculara, stop cardiac.

Tulburari vasculare

Mai putin frecvente: hipotensiune arteriala, in special la varstnici, hipertensiune arteriala.

Tulburari gastro-intestinale

Rare: greata si varsaturi, anorexie, dispepsie si constipatie, modificari ale greutatii corporale.

Tulburari hepatobiliare

Cu frecventa necunoscuta: anomalii ale functiei hepatice sau hepatite, cel mai frecvent colestatica, icter.

Afectiuni cutanate si ale tesutului subcutanat

Rare: eruptii cutanate tranzitorii, urticarie, anafilaxie, fotosensibilitate, dermatita exfoliativa si eritem polimorf.

Tulburari musculo-scheletice si ale tesutului conjunctiv

Rare: rigiditate musculara.

Tulburari renale si ale cailor urinare

Mai putin frecvente: retentie urinara.

Tulburari ale aparatului genital si sanului

Mai putin frecvente: priapism, tulburari de erectie, afectarea functiei sexuale, inclusiv a ejacularii.

Tulburari generale si la nivelul locului de administrare

Rare: edem periferic, diaforeza sau hipersalivatie, tulburari ale termoreglarii. Raportarea reactiilor adverse suspectate

Raportarea reactiilor adverse suspectate dupa autorizarea medicamentului este importanta. Acest lucru permite monitorizarea continua a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesionistii din domeniul sanatatii sunt rugati sa raporteze orice reactie adversa suspectata la

Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale din Romania Str. Aviator Sanatescu nr. 48, sector 1

Bucuresti 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497

e-mail: adr@anm.ro.
 
Supradozaj
Simptome

Manifestarile reprezinta o exprimare a efectelor farmacologice cunoscute si a reactiilor adverse. Cele mai importante sunt: tulburari extrapiramidale severe, hipotensiune arteriala, sedare. Simptomele extrapiramidale se manifesta prin rigiditate musculara, tremor localizat sau generalizat. De asemenea, poate sa apara hipertensiune arteriala.

In cazuri extreme, pacientul intra in coma cu deprimare respiratorie si hipotensiune arteriala, care poate fi suficient de severa pentru a determina o stare asemanatoare socului.

Trebuie avut in vedere riscul aparitiei aritmiilor ventriculare, posibil asociate cu prelungirea intervalului QT.

Convulsiile pot, de asemenea, sa apara.

Tratament

Deoarece nu exista antidot specific, se recomanda tratament de sustinere a functiilor vitale. La pacientii comatosi, degajarea cailor respiratorii trebuie asigurata prin intubatie orofaringeana sau endotraheala. Deprimarea respiratorie poate necesita respiratie artificiala.

Trebuie monitorizate electrocardiograma si semnele vitale, iar monitorizarea trebuie continuata pana cand electrocardiograma se normalizeaza. Aritmiile severe trebuie tratate adecvat. Hipotensiunea arteriala si colapsul circulator pot fi contracarate prin perfuzie intravenoasa de fluide, plasma sau albumina si medicamente vasoconstrictoare, cum sunt: dopamina sau noradrenalina. Adrenalina nu trebuie utilizata, deoarece, in prezenta haloperidolului, poate determina hipotensiune arteriala severa . In caz de reactii extrapiramidale severe se administreaza parenteral antiparkinsoniene (de exemplu, mesilat de benzatropina 1-2 mg intramuscular sau intravenos).

Proprietati farmacologice
Proprietati farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutica: Sistemul nervos. Psiholeptice. Neuroleptice (antipsihotice). Derivati de butirofenona, codul ATC: N05AD01

Haloperidolul este un antipsihotic activ cu potenta mare. Efectul sedativ este moderat, tulburarile motorii sunt relativ frecvente si intense. Efectele vegetativolitice sunt minore. Este un antiemetic activ.

Actiunile farmacodinamice sunt atribuite in principal blocarii receptorilor dopaminergici de la nivelul sistemului limbic, nigrostriatului si hipotalamusului.
 
Proprietati farmacocinetice
Haloperidolul este rapid absorbit din tractul gastro-intestinal. Datorita metabolizarii la nivelul primului pasaj hepatic, biodisponibilitatea este mai mica dupa administrare orala, comparativ cu administrarea injectabila intramusculara, incadrandu-se intr-un interval destul de larg, 44-74% (in medie 60%). Concentratiile plasmatice atinse de haloperidol sunt supuse unei largi variatii interindividuale, dar nu exista o relatie evidenta intre concentratia plasmatica atinsa si eficacitatea terapeutica. Variatia se poate datora atat diferentelor de absorbtie gastro-intestinala, cat si extinderii metabolizarii. Se leaga de proteine in proportie de 92%. Concentratia plasmatica maxima este atinsa in 2-6 ore dupa administrarea orala. Timpul de injumatatire plasmatica este de 12-38 ore dupa administrare orala. Se distribuie in intregul organism, mai intens in tesutul adipos (datorita lipofilitatii) si hepatic si mai putin in creier, rinichi, plamani, splina si inima. Trece in laptele matern. Este metabolizat la nivel hepatic, cu implicarea CYP3A4 si CYP2D6, caile de metabolizare incluzand N-dealchilare oxidativa a nucleului piperidinic cu formare de acizi florofenilcarbonici si metaboliti piperidinici, inactivi si reducere a gruparii cetonice, cu formarea de hidroxi-haloperidol, alcool denumit haloperidol redus. Activitatea metabolitului redus al haloperidolului pare a fi semnificativ scazuta fata de substanta-mama, dar exista unele dovezi privind reoxidarea acestuia la haloperidol. Unele studii indica posibilitatea ca pacientii care nu raspund la tratamentul cu haloperidol sa prezinte o concentratie plasmatica mai inalta de haloperidol redus.

Metabolitii piridinici formati prin oxidarea haloperidolului si eliminati pe cale urinara sunt suspectati de actiune neurotoxica similara MPTP (1-methyl-4-phenyl-1,2,3,6-tetrahydropyridine, un contaminant al analogului de petidina MPPP (1-methyl-4-phenyl-4-propionoxypiperidine), utilizat ca drog, care determina parkinsonism ireversibil).

Este excretat pe cale urinara, biliara si fecala; exista dovezi ale recircularii enterohepatice. Desi excretia incepe destul de rapid, numai 20-60% din doza administrata este excretata (in special ca metaboliti) in timp de o saptamana, nivele detectabile ramanand prezente timp de cateva saptamani. Circa 1% din doza administrata se excreta nemetabolizata, pe cale urinara. Circa 15% din doza administrata oral se elimina pe cale fecala dupa excretia biliara.

Date preclinice de siguranta

Datele preclinice nu au evidentiat riscuri deosebite pe baza studiilor conventionale de siguranta farmacologica, toxicitatea dozelor repetate, genotoxicitate si potential carcinogenic.

1. Date toxicologice

Datele din tabelul de mai jos indica un interval larg de siguranta, intre valorile DL 50 determinate in studiile de toxicitate acuta la animale si dozele recomandate la om: De exemplu: in cazul administrarii orale, DL 50 cele mai mici (la caine: 90 mg/kg) si cele mai mari (la sobolan: 850 mg/kg) sunt de 300, respectiv de 2833 de ori mai mari decat doza maxima zilnica orala recomandata unui adult cu greutate corporala medie (0,3 mg/kg).

2. Carcinogenitatea, genotoxicitatea si toxicitatea asupra functiei de reproducere

Nu s-au evidentiat efecte carcinogene in studiile efectuate pe sobolani Wistar dupa administrarea de haloperidol in doze de 5 mg/kg/zi (doze de 5 ori mai mari decat doza maxima recomandata pentru uz uman, raportat la suprafata corporala), timp de 2 ani.

La soareci femela s-a constat o crestere semnificativa a incidentei neoplaziei mamare si a incidentei totale a tumorilor dupa administrarea orala de haloperidol in doze de 1,25 si 5 mg/kg/zi (mai putin de si aproximativ dublul dozei maxime recomandate pentru uz uman, raportat la suprafata corporala), precum si o crestere a neoplaziei glandelor pituitare la doze de 5 mg/kg/zi. Efectele carcinogenice nu s-au evidentiat la soarecii masculi.

La femelele de sobolan, administrarea de haloperidol induce dereglarea ciclului de rut. La femelele de soarece, secundar administrarii subcutanate de haloperidol in perioada preovulatorie s-au evidentiat intarzieri ale implantarii, clivaj si formare de blastocel.

La sobolanii masculi, administrarea de haloperidol pe cale orala inainte de imperechiere a determinat reducerea fertilitatii, cresterea pierderilor pre-implantare si a indus modificari histopatologice ale organelor reproductive.

Dupa administrarea intraperitoneala de haloperidol la femele de sobolan de la inceputul sarcinii pana la intarcare, s-a constatat reducerea frecventei ejacularii la descendenti.

La femele de sobolan, hamster si soarece insarcinate, administrarea de haloperidol in timpul perioadei de organogeneza a produs o gama larga de efecte adverse la descendenti, incluzand embrioletalitate, defecte ale tubilor neuronali, „gura-de-lup” (fisura palatala), masa cerebrala scazuta, masa corporala scazuta si efecte comportamentale. Importanta clinica a acestor constatari pentru expunerea la dozele terapeutice nu este clarificata. Se recomanda utilizarea haloperidol in timpul sarcinii numai daca beneficiile anticipate depasesc riscurile. Tratamentul va fi administrat in dozele cele mai mici posibile si pe o perioada minima.