Indicatii
Tratamentul formelor stabile cronice de insuficienta cardiaca cu reducerea functiei sistolice ventriculare (vezi pct. 5.1).
Dozaj
Pacientii ar trebui sa se stabilizeze (fara decompensare acuta) atunci cand este instituit tratamentul cu bisoprolol.
Se recomanda ca medicul sa aiba experienta in tratarea insuficientei cardiace.
Doze
Tratamentul insuficientei cardiace stabile cu bisoprolol necesita o schema de administrare.
Doza initiala recomandata este de 1,25 mg odata pe zi. Dupa tolerabilitatea fiecarui individ, doza este crescuta la 2,5 mg, 3,75 mg, 5 mg, 7,5 mg si 10 mg o data pe zi in intervale de 2 saptamani sau mai mult.
Daca cresterea unei doze nu este bine tolerata, tratamentul trebuie mentinut la o doza mai mica. Doza maxima recomandata este de 10 mg o data pe zi.
Pe perioada administrarii conform schemei se recomanda monitorizarea atenta a semnelor vitale (frecventa cardiaca, tensiunea arteriala) si a semnelor de agravare a insuficientei cardiace.
Modificarea tratamentului
Daca doza maxima recomandata nu este bine tolerata, poate fi luata in considerare reducerea treptata a dozei. In cazul agravarii trecatoare a insuficientei cardiace, hipotensiunii sau bradicardiei, se recomanda reconsiderarea dozajului medicatiei concomitente. De asemenea, ar putea fi necesara scaderea temporara a dozei de bisoprolol sau sa se ia in considerare intreruperea tratamentului cu bisoprolol. Reluarea tratamentului si/sau cresterea dozei de bisoprolol trebuie luata intotdeauna in considerare, dupa stabilizarea pacientului.
Daca se ia in considerare intreruperea tratamentului, se recomanda scaderea treptata a dozei de administrare, deoarece oprirea brusca poate duce la agravarea serioasa a starii pacientilor.
In general, tratamentul insuficientei cardiace cronice stabile cu bisoprolol este un tratament pe termen lung.
Mod de administrare
Comprimatele filmate de bisoprolol se vor administra dimineata si pot fi administrate impreuna cu sau fara alimente. Ele vor fi inghitite cu o cantitate de lichid si nu trebuie mestecate.
Grupe speciale de pacienti
Pacienti cu insuficienta renala sau hepatica
Nu exista date privind farmacocinetica bisoprololului la pacientii cu insuficienta cardiaca si cu afectarea functiei renale sau hepatice. De aceea, schema de dozaj la acesti pacienti trebuie efectuata cu precautie.
Varstnici
Nu este necesara o ajustare a dozei.
Copii
Nu exista date referitoare la administrarea de bisoprolol la copii si, de aceea, nu poate fi recomandat pentru tratamentul acestora.
Contraindicatii
Bisoprololul este contraindicat in:
-hipersensibilitate la bisoprolol sau la oricare dintre excipientii enumerati la pct. 6.1;
-insuficienta cardiaca acuta sau in timpul episoadelor de decompensare care necesita tratament inotrop administrat i.v.;
-soc cardiogen;
-bloc AV de gradul II sau III (fara pacemaker);
-sindrom de sinus bolnav (“sick sinus syndrome”);
-bloc sinoatrial;
-bradicardie cu mai mic de 60 batai/minut inainte de initierea tratamentului;
-hipotensiune arteriala (TA sistolica sub 100 mm Hg);
-astm bronsic sever;
-forme severe de arteriopatii periferice sau forme severe de sindrom Raynaud;
-feocromocitom netratat (vezi pct. 4.4);
-acidoza metabolica.
Atentionari
Bisoprololul trebuie folosit cu prudenta in urmatoarele situatii:
-bronhospasm (astm bronsic, afectiuni obstructive ale cailor aeriene);
-diabet zaharat cu fluctuatii mari ale glicemiei; simptomele hipoglicemiei pot fi mascate de tratamentul cu bisoprolol;
-restrictii alimentare stricte;
-tratamente concomitente pentru desensibilizare;
-bloc AV de gradul I;
-angina Prinzmetal; au fost observate cazuri de vasospasm coronarian. Desi este inalt beta 1- selectiv, atacurile de angina nu pot fi complet excluse atunci cand bisoprololul este administrat la pacientii cu angina Prinzmetal.
-arteriopatii periferice (agravarea simptomelor poate surveni mai ales la inceputul tratamentului);
-anestezie generala.
La pacientii ce vor fi supusi unor interventii chirurgicale cu anestezie generala, beta-blocantele reduc riscul aparitiei aritmiilor si ischemiei miocardice pe parcursul inductiei si intubatiei si in perioada postoperatorie. Se recomanda mentinerea actiunii simpatolitice la nivelul receptorilor beta si in perioada preoperatorie.
Medicul anestezist trebuie avizat asupra tratamentului cu beta-blocante, deoarece exista riscul de interactiuni cu alte medicamente ce pot determina bradiaritmii, atenuarea tahicardiei reflexe si scaderea capacitatii reflexe de a compensa pierderea de sange.
Daca este totusi necesara intreruperea tratamentului cu beta-blocante inaintea interventiei chirurgicale, aceasta se va face treptat, urmand a se opri complet cu 48 ore inaintea anesteziei.
Nu exista experienta terapeutica referitoare la tratamentul cu bisoprolol a pacientilor cu insuficienta cardiaca, dar si cu alte afectiuni ca, de exemplu:
-diabet zaharat insulino-dependent (tip I);
-afectarea severa a functiei renale;
-afectarea severa a functiei hepatice;
-cardiomiopatie restrictiva;
-anomalii cardiace congenitale;
-afectari valvulare organice, semnificative hemodinamic;
-infarct miocardic in ultimele 3 luni.
In general nu se recomanda combinarea bisoprololului cu blocante ale canalelor de calciu de tip verapamil sau diltiazem, cu antiaritmice din clasa I si cu antihipertensive cu actiune centrala (vezi pct.4.5.).
Desi β –blocantele selective (beta1) pot avea un efect mai mic asupra functiei pulmonare decat β –blocantele neselective si ca toate β-blocantele, acestea ar trebui sa fie evitate la pacientii cu boli obstructive ale cailor respiratorii, cu exceptia cazului in care exista motive clinice intemeiate pentru utilizarea lor . In cazul in care astfel de motive exista, Concor Cor poate fi folosit, cu precautie. La pacientii cu astm bronsic sau cu alte afectiuni obstructive pulmonare simptomatice se poate recomanda administrarea concomitenta de bronhodilatatoare. Uneori se poate constata o crestere a rezistentei cailor aeriene la bolnavii de astm, ceea ce impune cresterea dozei de beta2-stimulante.
Ca si alte beta-blocante, bisoprololul poate creste atat sensibilitatea la alergeni, cat si severitatea reactiilor anafilactice. Administrarea de adrenalina poate sa nu aiba intotdeauna efectul terapeutic urmarit.
Pacientilor cu psoriazis (actual sau in antecedente) li se vor administra beta-blocante (de exemplu bisoprolol) doar dupa o evaluare atenta a raportului risc/beneficiu.
La bolnavii cu feocromocitom nu se va administra bisoprolol decat dupa blocarea alfa-receptorilor. Simptomele tireotoxicozei pot fi mascate de tratamentul cu bisoprolol.
Initierea tratamentului cu bisoprolol necesita o monitorizare regulata. Pentru posologie si mod de administrare vezi pct. 4.2.
In special la pacientii cu ischemie cardiaca, intreruperea tratamentului cu bisoprolol nu trebuie efectuata brusc cu exceptia cazurilor in care exista indicatii clare, deoarece aceasta poate conduce la agravarea tranzitorie a starii pacientului (pentru informatii suplimentare vezi pct. 4.2.).
Interactiuni
Asocieri nerecomandate
Blocantele canalelor de calciu de tip verapamil si, in mai mica masura, de tip diltiazem: efect negativ asupra contractilitatii si conducerii atrio-ventriculare. Administrarea intravenoasa de verapamil la pacientii carora li se administreaza beta-blocante poate determina hipotensiune arteriala severa si bloc atrioventricular.
Antiaritmicele din clasa I (de exemplu: chinidina, disopiramida, lidocaina, fenitoina, flecainida, propafenona): pot determina potentarea efectului asupra perioadei de conducere atrio-ventriculara si cresterea efectului inotrop negativ.
Antihipertensivele cu actiune centrala ca de exemplu clonidina si altele (metildopa, moxonidina, rilmenidina): asocierea cu aceste medicamente poate duce la agravarea insuficientei cardiace determinand o scadere a tonusului simpatic central (ducand la reducerea frecventei cardiace si a debitului cardiac si la vasodilatatie).
Intreruperea brusca a tratamentului, mai ales daca se face inaintea opririi administrarii de beta-blocante, poate creste riscul aparitiei "hipertensiunii de rebound".
Asocieri care necesita prudenta
Blocantele canalelor de calciu de tip dihidropiridina ca felodipina si amlodipina: utilizarea concomitenta poate creste riscul de hipotensiune si nu poate fi exclusa o crestere a riscului de deteriorare a functiei de pompa ventriculara la bolnavii cu insuficienta cardiaca.
Antiaritmicele din clasa III (de exemplu amiodarona): poate fi potentat efectul asupra timpului de conducere atrio-ventriculara.
Beta-blocantele de uz topic (de exemplu, picaturile oftalmice folosite pentru tratamentul glaucomului) pot determina potentarea efectelor sistemice ale bisoprololului.
Medicamentele parasimpatomimetice: utilizarea concomitenta poate creste perioada de conducere atrio-ventriculara si riscul de aparitie a bradicardiei.
Insulina si antidiabeticele orale: intensificarea efectului hipoglicemiant al acestora. Prin actiunea de blocare a receptorilor beta se pot masca simptomele hipoglicemiei.
Medicamentele anestezice: atenuarea tahicardiei reflexe si cresterea riscului de hipotensiune (pentru informatii suplimentare privind anestezia generala vezi pct.4.4).
Glicozidele digitalice: cresterea perioadei de conducere atrio-ventriculara, scaderea frecventei cardiace. Antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS): AINS pot reduce efectul hipotensiv al bisoprololului.
Medicamentele beta-simpatomimetice (de exemplu: isoprenalina, dobutamina): asocierea cu bisoprolol poate
reduce efectul ambelor categorii de medicamente.
Simpatomimeticele cu actiune asupra receptorilor beta- si alfa- (de exemplu: adrenalina, noradrenalina): asocierea cu bisoprolol poate amplifica efectele vasoconstrictoare mediate prin alfa-adrenoreceptori ale acestor substante, determinand cresterea tensiunii arteriale si exacerbarea claudicatiei intermitente.
Aceste fenomene apar mai frecvent in cazul beta-blocantelor neselective.
Folosirea concomitenta a altor antihipertensive, ca si a altor medicamente cu potential efect hipotensiv (de exemplu: antidepresive triciclice, barbiturice, fenotiazine) poate creste riscul aparitiei hipotensiunii.
Asocieri care trebuie luate in considerare
Meflochina: Creste riscul de aparitie a bradicardiei.
Inhibitorii de monoaminoxidaza (cu exceptia IMAO-B): cresterea efectului hipotensiv al beta-blocantelor dar si a riscului de aparitie a crizelor hipertensive.
Sarcina
Efectele bisoprololului pot determina consecinte negative asupra sarcinii si/sau fatului sau nou-nascutului. In general, blocantele beta adrenergice reduc perfuzia placentara, fenomen ce se poate asocia cu incetinirea cresterii fetale, moartea fatului intrauterin, avort spontan sau travaliu prematur. Reactiile adverse (hipoglicemia, bradicardia) pot aparea si la fat si la nou-nascut. Daca tratamentul cu beta-blocante este neaparat necesar, se prefera utilizarea blocantelor beta1-selective.
Bisoprololul nu este recomandat pe parcursul sarcinii decat daca este neaparat necesar. In aceste situatii, se recomanda monitorizarea fluxului sanguin utero-placentar si a cresterii fetale. In cazul aparitiei efectelor negative asupra sarcinii sau a fatului, se recomanda a se lua in considerare posibilitatea unui tratament alternativ. Nou-nascutul trebuie monitorizat cu atentie. Simptome de hipoglicemie si bradicardie sunt de asteptat in general in primele 3 zile.
Alaptarea
Nu exista date legate de excretia bisoprololului in laptele matern. De aceea, nu se recomanda alaptarea pe durata administrarii de bisoprolol.
Condus auto
Un studiu efectuat asupra bolnavilor cu boala ischemica coronariana nu a demonstrat afectarea capacitatii de conducere a vehiculelor. Si totusi, datorita raspunsului individual al pacientilor la tratament, capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje poate fi afectata. Acest fenomen este mai probabil la inceputul tratamentului, la schimbarea medicatiei sau in cazul consumului de alcool.
Reactii adverse
In cadrul fiecarei grupe de frecventa, reactiile adverse sunt prezentate in ordinea descrescatoare a gravitatii. Frecventa de aparitie este definita dupa cum urmeaza:
Foarte frecvente (≥1/10) Frecvente (≥1/100 si mai mic de 1/10)
Mai putin frecvente (≥1/1.000 si mai mic de 1/100) Rare (≥1/10.000 si mai mic de 1/1.000)
Foarte rare (mai mic de 1/10.000)
Cu frecventa necunoscuta (care nu poate fi estimata din datele disponibile)
Investigatii diagnostice
Rare: valori crescute ale trigliceridelor, valori crescute ale enzimelor hepatice (ALAT, ASAT)
Tulburari cardiace
Foarte frecvente: bradicardie
Frecvente: agravare a insuficientei cardiace pre-existente
Mai putin frecvente: tulburari de conducere A-V
Tulburari ale sistemului nervos Frecvente: ameteala, cefalee Rare: sincopa
Tulburari oculare
Rare: reducerea secretiei lacrimale (atentie la pacientii cu lentile de contact)
Foarte rare: conjunctivita
Tulburari acustice si vestibulare
Rare: tulburari de auz
Tulburari respiratorii, toracice si mediastinale
Mai putin frecvente: bronhospasm la pacientii cu astm bronsic sau cu obstructii ale cailor aeriene in antecedente
Rare: rinita alergica
Tulburari gastro-intestinale
Frecvente: tulburari gastro-intestinale: greata, varsaturi, diaree, constipatie
Afectiuni cutanate si ale tesutului subcutanat
Rare: reactii de hipersensibilitate (prurit, eruptii, eritem si angioedem)
Foarte rare: alopecie. Beta-blocantele pot produce sau agrava psoriazisul sau pot determina eruptii psoriaziforme.
Tulburari musculo-scheletice si ale tesutului conjunctiv
Mai putin frecvente: crampe musculare, astenie musculara
Tulburari vasculare
Frecvente: parestezii si senzatie de frig la extremitati, hipotensiune
Mai putin frecvente: hipotensiune ortostatica
Tulburari generale
Frecvente: astenie, senzatie de oboseala
Tulburari hepatobiliare
Rare: hepatita
Tulburari ale aparatului genital si ale sanului
Rare: disfunctie erectila
Tulburari psihice
Mai putin frecvente: tulburari ale somnului, depresie
Rare: cosmaruri, halucinatii
Raportarea reactiilor adverse suspectate
Raportarea reactiilor adverse suspectate dupa autorizarea medicamentului este importanta. Acest lucru permite monitorizarea continua a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesionistii din domeniul sanatatii sunt rugati sa raporteze orice reactie adversa suspectata la
Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale din Romania
Str. Aviator Sanatescu nr. 48, sector 1 Bucuresti 011478- RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro.
Supradozaj
Simptome
In cazurile de supradozare (doza zilnica de 15 mg in loc de 7,5 mg) s-au raportat cazuri de bloc A-V gradul III, bradicardie, vertij. In general semnele cele mai frecvente ce pot aparea dupa supradozarea cu un
beta-blocant sunt: bradicardie, hipotensiune arteriala, bronhospasm, insuficienta cardiaca acuta si hipoglicemie. Pana in prezent au fost raportate cateva cazuri de pacienti cu supradozare cu bisoprolol (doza maxima fiind de 2000 mg) la bolnavi cu hipertensiune arteriala si/sau cardiopatie ischemica; la acesti pacienti s-a constatat bradicardie si/sau hipotensiune arteriala; toti pacientii au avut o evolutie favorabila. Exista o variatie inter-individuala mare privind sensibilitatea bolnavilor la o singura doza mare de bisoprolol, iar pacientii cu insuficienta cardiaca sunt probabil foarte sensibili. De aceea, se impune cresterea progresiva a dozei conform schemei de la pct. 4.2.
Abordare terapeutica
In cazurile de supradozaj, se recomanda intreruperea tratamentului cu bisoprolol si instituirea unui tratament simptomatic si de sustinere a functiilor vitale.
Date insuficiente sugereaza ca bisoprololul se elimina greu prin dializa.
Pe baza efectelor farmacologice cunoscute si a recomandarilor valabile pentru alte beta-blocante, se recomanda aplicarea urmatoarelor masuri generale, sub supraveghere clinica:
Bradicardie: Administrarea de atropina intravenos. In caz de raspuns inadecvat, se poate administra cu prudenta isoprenalina sau o alta substanta cu proprietati cronotrop pozitive. In anumite situatii poate fi necesara insertia transvenoasa a unui pacemaker cardiac.
Hipotensiune: Se administreaza intravenos lichide si vasopresoare. Poate fi utila si administrarea intravenoasa de glucagon.
Bloc AV (de gradul II sau III): Pacientii trebuie monitorizati atent; li se va administra o perfuzie cu isoprenalina sau li se va implanta transvenos un pacemaker.
Agravare brusca a insuficientei cardiace: Se administreaza i.v. diuretice, agenti inotropi, vasodilatatoare.
Bronhospasm: Se instituie tratament bronhodilatator cu isoprenalina, substante beta2-simpatomimetice si/sau aminofilina.
Hipoglicemie: Se administreaza i.v. glucoza.
Proprietati farmacologice
Proprietati farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutica: beta-blocante selective; Codul ATC: C07 AB07
Mecanism de actiune
Bisoprololul este un blocant al receptorilor betal-adrenergici, cu inalta selectivitate, ce nu poseda activitati de stimulare intrinseca sau de stabilizare a membranei celulare. El prezinta doar o usoara afinitate pentru
receptorii beta2-adrenergici din muschii netezi ai bronhiilor si vaselor de sange, ca si pentru receptorii beta2 implicati in reglarea metabolica. De aceea, bisoprololul nu are efecte la nivelul cailor aeriene sau metabolice datorate stimularii receptorilor beta2. Selectivitatea sa beta1 se mentine chiar daca sunt depasite dozele terapeutice.
Eficacitate si siguranta clinica
In total, in studiul CIBIS II au fost inclusi 2647 pacienti: 83% (n = 2202) prezentau NYHA Clasa III, iar 17% (n = 445) - clasa IV NYHA. Ei prezentau o insuficienta cardiaca simptomatica stabila (cu fractie de ejectie ≤ 35% demonstrata ecocardiografic). Mortalitatea totala a scazut de la 17,3 % la 11,8 % (o scadere relativa de 34%). De asemenea, s-a mai constatat o scadere a cazurilor de moarte subita (la 3,6 % fata de 6,3 %, cu o scadere relativa de 44 %) si o scadere a numarului de agravari ce necesita internare in spital (la 12% fata de 17,6%, cu o scadere relativa de 36%). In sfarsit, s-a observat si o imbunatatire functionala a statusului functional conform clasificarii NYHA. In timpul initierii treptate a tratamentului cu bisoprolol, s-au raportat internari in spital pentru bradicardie (0,53 %), hipotensiune (0,23%) si decompensare acuta (4,97%), dar aceste cazuri nu au fost mult mai frecvente fata de grupul placebo (respectiv 0%, 0,3% si 6,74%). Numarul accidentelor vasculare cerebrale fatale sau dezabilitante pe timpul perioadei de studiu a fost de 20 la grupul cu bisoprolol si de 15 la grupul placebo.
Studiul CIBIS III a urmarit 1010 pacienti cu varste peste 65 de ani suferind de insuficienta cardiaca usoara pana la moderata (insuficienta cardiaca cronica , NYHA clasa II sau III) si fractie de ejectie a ventriculului stang ≤ 35 %, netratati anterior cu inhibitori ai enzimei de conversie, beta blocante sau antagonisti ai receptorilor angiotensinei. Studiul a urmarit eficacitatea si siguranta monoterapiei initiale cu bisoprolol timp de 6 luni (doza tinta 10 mg bisoprolol/zi), careia i s-a adaugat inhibitor de enzima de conversie a angiotensinei (IECA), enalapril (doza tinta 10 mg de doua ori pe zi), pe o perioada de 6-24 luni in comparatie cu monoterapia initiala cu IECA, la care s-a adaugat corespunzator bisoprolol. Fiecare grup a inclus 505 pacienti. Cele doua strategii terapeutice au fost comparate orb cu privire la obiectivul primar combinat de mortalitate de orice etiologie si/sau spitalizare si fiecare dintre acestea individual.
In cadrul populatiei studiate obiectivul final primar a fost atins la 178 de pacienti (35,2%) in grupul tratat initial cu bisoprolol fata de 186 (36,8 %) la grupul tratat initial cu enalapril, demonstrand ca tratamentul initial cu bisoprolol are eficienta comparabila (nu este inferioara) cu cea a tratamentului initial cu enalapril. In grupul tratat initial cu bisoprolol au murit 65 de pacienti fata de 73 din grupul tratat initial cu enalapril (diferenta dintre grupuri p=0,44) si 151 de pacienti au fost spitalizati fata de 157 (p=0,66). Numarul de reactii adverse si reactii adverse grave a fost similar pentru cele doua grupuri.
Analiza datelor din primul an al studiului a aratat o tendinta nesemnificativa in cadrul strategiei de administrare initiala a bisoprololului de a reduce mortalitatea de orice etiologie cu 31% comparativ cu strategia bazata pe administrarea initiala de enalapril. In principal, reducerea statistica semnificativa a riscului de moarte subita cu 46 % (p=0,049) in primul an, a contribuit la o supravietuire mai buna in cadrul grupului tratat initial cu bisoprolol. Cele doua strategii de initiere a tratamentului insuficientei cardiace cronice (ICC) , au determinat un procent similar al mortalitatii cu cel al spitalizarii, iar la grupul tratat initial cu bisoprolol a fost observata o tendinta catre prelungirea supravietuirii, in special prin reducerea frecventei mortii subite.
Rezultatele demonstreaza ca este la fel de sigur si eficient de a initia tratamentul ICC, atat cu bisoprolol cat si cu enalapril.
Bisoprololul este indicat si pentru tratamentul hipertensiunii si anginei pectorale.
Prin administrare acuta la bolnavii cu boala arterelor coronare fara insuficienta cardiaca, bisoprololul reduce frecventa cardiaca si volumul de ejectie, ceea ce are ca efect scaderea debitului cardiac si a consumului de oxigen. In cazul administrarii cronice, rezistenta periferica initial crescuta va scadea.
Proprietati farmacocinetice
Bisoprololul are o cinetica lineara, independenta de varsta. Absorbtie
Dupa absorbtie, bisoprololul are o biodisponibilitate de 90% dupa administrarea orala.
Distributie
Legarea de proteinele plasmatice este de circa 30%. Volumul de distributie este de 3,5 l/kg.
Metabolizare si eliminare
Clearance-ul total este de aproximativ 15 l/h. Timpul de injumatatire plasmatica de 10 - 12 ore ii confera un efect de 24 ore dupa o singura administrare zilnica. Bisoprololul este eliminat din organism prin doua cai: 50% este metabolizat in ficat in metaboliti inactivi ce sunt eliminati apoi prin rinichi, iar restul de 50% este eliminat tot pe cale renala sub forma nemetabolizata. Deoarece eliminarea se realizeaza in proportii egale in ficat si rinichi, bisoprololul nu necesita ajustari ale dozei la bolnavii cu afectare hepatica sau insuficienta renala.
Grupuri speciale de pacienti
Farmacocinetica la pacientii cu insuficienta cardiaca cronica stabila si cu afectarea functiei renale sau hepatice nu a fost studiata.
La pacientii cu insuficienta cardiaca cronica (clasa III NYHA), concentratiile plasmatice de bisoprolol sunt mai mari si timpul de injumatatire plasmatic este mai lung in comparatie cu subiectii sanatosi. Concentratia plasmatica maxima in faza de platou este de 64 ± 21 ng/ml la o doza zilnica de 10 mg, iar timpul de injumatatire este de 17 ± 5 ore.
Date preclinice de siguranta
Datele non-clinice nu au evidentiat nici un risc special pentru om, pe baza studiilor conventionale farmacologice privind evaluarea sigurantei, toxicitatea dupa doze repetate, genotoxicitatea sau carcinogenitatea. Ca si alte beta-blocante, bisoprololul in doze crescute prezinta toxicitate in perioada sarcinii (scaderea aportului alimentar si scadere in greutate) si toxicitate embrio-fetala (cresterea frecventei resorbtiilor, scaderea greutatii la nastere, retardarea dezvoltarii psihice), dar nu s-a demonstrat a fi teratogen.