Indicatii
Infectii bacteriene acute si cronice determinate de germeni sensibili la clindamicina (in principal bacterii anaerobe si tulpini sensibile ale bacteriilor aerobe Gram pozitiv, cum sunt streptococii, stafilococii si pneumococii), de exemplu:
infectii osteo-articulare;
infectii ORL;
infectii dentare si maxilare;
infectii ale cailor respiratorii inferioare;
infectii intraabdominale in asociere cu un antibiotic cu activitate pe specii aerobe Gram negativ;
infectii pelviene si genitale;
infectii cutanate si ale tesutului subcutanat;
scarlatina;
prevenirea endocarditei bacteriene la pacienti cu factori de risc si cu hipersensibilitate/alergie la peniciline;
encefalita toxoplasmica (Toxoplasma gondii) la pacientii cu SIDA; la pacientii care nu tolereaza terapia conventionala s-a dovedit eficace asocierea clindamicinei cu pirimetamina;
pneumonie cu Pneumocystis carinii la pacientii cu SIDA. La pacientii care nu tolereaza sau nu raspund adecvat la tratamentul conventional, clindamicina poate fi asociata cu primaquina.
In caz de infectii severe se prefera terapia intravenoasa in locul celei orale.
Dozaj
Doze
Adultii si adolescentii cu varsta peste 14 ani
In functie de localizarea si gravitatea infectiei, se va administra o doza cuprinsa intre 0,6 si 1,8 g clindamicina pe zi. In infectii grave doza poate ajunge pana la 2,4 g pe zi. Doza zilnica se distribuie in 2, 3 sau 4 prize.
Copii si adolescenti intre 6 si 14 ani
La copii se va administra, in functie de gravitatea infectiei, 8-25 mg/kg clindamicina, administrata fractionat in 3-4 prize.
Copii cu varsta sub 6 ani
Clindamycin-MIP 600 mg, comprimate filmate nu este recomandat la copiii cu varsta sub 6 ani datorita formei farmaceutice.
Prevenirea endocarditei
Adultii si adolescentii cu varsta peste 14 ani
600 mg clindamicina cu o ora inaintea interventiei.
La pacientii cu risc crescut de endocardita se administreaza suplimentar 300 mg clindamicina la 6 ore dupa interventie.
Copii cu varsta peste 6 ani si adolescenti cu varsta sub 14 ani
Clindamicina 15 mg/kg (maxim 600 mg) cu o ora inaintea interventiei. In caz de risc crescut de endocardita se administreaza suplimentar 7,5 mg/kg clindamicina (maxim 300 mg) la 6 ore dupa interventie.
Utilizarea clindamicinei in prevenirea endocarditei se recomanda in cazul urmatoarelor interventii chirurgicale:
- interventii la nivel oro-faringean la pacientii cu hipersensibilitate/alergie la penicilina;
- interventii la nivelul unor focare cutanate infectate (abcese, flegmoane) si cateterism cardiac cu durata lunga.
Administrarea in afectiuni specifice
Tratamentul in toxoplasmoza (Toxoplasma gondii) la pacientii cu SIDA
Initial se administreaza 600-1200 mg clindamicina intravenos sau oral, de 4 ori pe zi, timp de 3 saptamani.
Doza de intretinere este de 300-600 mg clindamicina administrata oral, de 4 ori pe zi, timp de minim 3 saptamani.
Doza de pirimetamina administrata oral, concomitent, este de 50-75 mg pe zi. In cazul administrarii unor doze mari de pirimetamina trebuie administrat zilnic si acid folinic.
Tratamentul pneumoniei cu Pneumocystis carinii la pacientii cu SIDA
Doza recomandata este de 600-900 mg clindamicina administrata intravenos la intervale de 6 ore sau 900 mg administrate intravenos la intervale de 8 ore sau 300-450 mg clindamicina administrata oral la intervale de 6 ore, timp de 21 zile. In acelasi interval de timp (21 zile) doza zilnica unica de primachina administrata oral este de 15-30 mg.
Tratamentul in amigdalita/faringita acuta streptococica
Doza uzuala este de 300 mg clindamicina administrata oral, de 2 ori pe zi, timp de 10 zile.
Grupe speciale de pacienti
Insuficienta hepatica
La pacientii cu insuficienta hepatica moderata pana la severa, timpul de injumatatire plasmatica prin eliminare a clindamicinei se prelungeste. De obicei, reducerea dozei nu este necesara daca aceasta se administreaza o data la 8 ore. La pacientii cu insuficienta hepatica grava trebuie monitorizate concentratiile plasmatice ale clindamicinei. In functie de rezultatele obtinute poate deveni necesara reducerea dozei sau marirea intervalului dintre doze.
Insuficienta renala
In cazul insuficientei renale se prelungeste timpul de injumatatire plasmatica prin eliminare; o reducere a dozei in caz de insuficienta usoara sau moderata a functiei renale nu este necesara. La pacientii cu insuficienta renala grava sau anurie trebuie monitorizate concentratiile plasmatice. In functie de rezultatele obtinute poate deveni necesara reducerea dozei sau marirea intervalului dintre doze de 8 sau chiar 12 ore.
Hemodializa
Clindamicina nu este hemodializabila. Prin urmare, nu sunt necesare doze suplimentare, nici inainte nici dupa dializa.
Modul si durata administrarii
Comprimatele filmate de Clindamycin-MIP trebuie inghitite intregi cu o cantitate suficienta de lichid (de exemplu un pahar cu apa).
Durata administrarii depinde de gravitatea infectiei. In caz de infectii cu streptococ beta-hemolitic, tratamentul trebuie sa dureze cel putin 10 zile.
Contraindicatii
Hipersensibilitate la clindamicina, la lincomicina, sau la oricare dintre excipientii enumerati la pct. 6.1.
Atentionari
Se recomanda prudenta in caz de:
afectare a functie hepatice,
tulburari gastro-intestinale in antecedente (de exemplu inflamare a intestinului gros),
istoric de astm bronsic sau diverse tipuri de alergii,
afectare a transmisiei neuromusculare (miastenia gravis).
In cadrul terapiei de lunga durata (mai mult de 3 saptamani) hemoleucograma, functia hepatica si renala trebuie controlate la intervale regulate de timp.
Tratamentul cu clindamicina este in anumite situatii un tratament alternativ in cazul alergiei la penicilina (hipersensibilitate la penicilina). O alergie incrucisata intre clindamicina si penicilina nu este cunoscuta si nici previzibila datorita diferentei structurii substantelor. Totusi exista in cazuri izolate informatii despre anafilaxie (hipersensibilitate) la clindamicina la pacienti cu alergie la penicilina. Acest lucru trebuie luat in considerare la tratamentul cu clindamicina a pacientilor cu alergie la penicilina.
Administrarea repetata si pe termen lung a clindamicinei poate duce la suprainfectii, respectiv colonizarea pielii si mucoaselor cu germeni rezistenti sau fungi.
In cazul utilizarii antibioticelor, inclusiv a clindamicinei, a fost raportata aparitia colitei pseudomembranoase de la forme usoare pana la cele ce au pus viata in pericol. Cazurile usoare de colita pseduomembranoasa raspund la intreruperea administrarii medicamentului. In cazurile de gravitate medie pana la severa, trebuie avuta in vedere reechilibrarea hidroeletrolitica, administrarea suplimentelor proteice si administrarea de
antibiotice eficace pentru tratamentul colitei determinata de catre Clostridium difficile. Medicamentele care inhiba peristaltismul sunt contraindicate.
Clindamicina nu trebuie utilizata in cazul infectiilor virale acute ale cailor respiratorii.
Clindamicina nu este adecvata in terapia meningitei, deoarece concentratiile de antibiotic care pot fi atinse in lichidul cefalorahidian sunt prea mici.
Interactiuni
Clindamycin-MIP nu trebuie asociat cu alte antibiotice macrolide (de exemplu eritromicina), deoarece s-a observat in vitro un efect antagonist cu privire la actiunea antibacteriana.
Exista rezistenta incrucisata a germenilor la clindamicina si lincomicina.
Pe baza proprietatilor sale de blocare neuromusculara, Clindamycin-MIP poate intensifica actiunea miorelaxantelor utilizate in anestezie. Astfel pot aparea in timpul operatiilor incidente neasteptate cu potential letal.
Siguranta actiunii anticonceptionale a contraceptivelor orale este pusa sub semnul intrebarii in cazul utilizarii concomitente a Clindamycin-MIP. Prin urmare, trebuie luate masuri contraceptive suplimentare in timpul tratamentului cu clindamicina.
Absorbtia clindamicinei poate fi redusa de administrarea concomitenta de saruri de aluminiu.
S-a observat o reducere a concentratiei plasmatice de ciclosporina si posibil reducerea activitatii imunosupresoare la administrare concomitenta a clindamicinei.
Sarcina
Clindamicina se va utiliza in perioada de sarcina numai in conditii de stricta necesitate, dupa evaluarea raportului beneficiu terapeutic matern/risc potential la fat.
Clindamicina se excreta in laptele matern. Nu pot fi excluse sensibilizarea, diareea si colonizarea mucoaselor cu fungi la sugarul alaptat. Prin urmare, nu se recomanda alaptarea in timpul tratamentului cu clindamicina.
Condus auto
Clindamycin-MIP nu are nicio influenta sau are influenta neglijabila asupra capacitatii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Reactii adverse
Reactiile adverse sunt clasificate dupa urmatoareale frecvente: Foarte frecvente (mai mare de 1/10)
Frecvente (mai mare de 1/100, mai mic de 1/10)
Mai putin frecvente (mai mare de 1/1000, mai mic de 1/100) Rare (mai mare de 1/10000, mai mic de 1/1000)
Foarte rare (mai mic de 1/10000) Infectii si infestari
| Rare: | Vaginita. |
Tulburari hematologice si limfatice
| Mai putin frecvente: | Efecte reversibile asupra hemoleucogramei care pot fi de naturatoxica si alergica si se manifesta sub forma de trombocitopenie, leucopenie, eozinofilie, neutropenie si granulocitopenie. |
Tulburari ale sistemului imunitar
| Foarte rare: | Soc anafilactic. Aceasta reactie poate apare chiar dupa primautilizare. |
Tulburări ale sistemului nervos
| Mai puţin frecvente: | Blocare neuromusculară.Disgeuzie |
Tulburări gastro-intestinale
| Frecvente până la foarte frecvente | Diaree, uneori asociată cu greaţă, vărsături sau durere abdominală. Acestea sunt, în general, uşoare şi dispar în timpul tratamentului sau la încetarea lui. Aceste reacţii adverse depind de doză şi modul deadministrare. |
| Mai puţin frecvente: | Esofagită, ulcer esofagian, glosită. Aceste reacţii sunt posibile mai ales în cazul utilizării neadecvate (de exemplu administrarea cu prea puţinlichid) |
| Foarte rare: | Colita pseudomembranoasă (vezi pct. 4.4). |
Tulburări hepatobiliare
| Frecvente: | Creştere tranzitorie uşoară a valorilor transaminazelor serice. |
| Foarte rare: | Hepatită tranzitorie cu icter colestatic. |
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
| Mai puţin frecvente: | Alergie sub formă de exanteme morbiliforme, prurit, urticarie. |
| Rare: | Edem Quincke, tumefieri articulare, eritem exsudativ polimorf (sindromul Stevens-Johnson) şi sindromul Lyell. Aceste reacţii pot apărea chiar după prima utilizare.Prurit şi dermatită buloasă şi descuamativă. |
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
| Foarte rare: | Poliartrită |
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
| Rare: | Febră. |
Raportarea reactiilor adverse suspectate
Raportarea reactiilor adverse suspectate dupa autorizarea medicamentului este importanta. Acest lucru permite monitorizarea continua a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesionistii din domeniul sanatatii sunt rugati sa raporteze orice reactie adversa suspectata prin intermediul sistemului national de raportare, ale carui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agentiei Nationale a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
Supradozaj
Pana in prezent nu au fost raportate simptome de supradozaj. In cazul unui supradozaj oral este indicat lavajul gastric (daca este necesar). Hemodializa si dializa peritoneala nu sunt eficace. Nu se cunoaste un antidot specific.
Proprietati farmacologice
Proprietati farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutica: lincosamide, codul ATC: J01FF01.
Clindamicina este un derivat de semisinteza al lincomicinei. Apartine grupei lincosamidelor, care, ca piranozide, nu prezinta inrudire structurala cu alte antibioticele pana in prezent cunoscute. Clindamicina actioneaza predominant bacteriostatic si, in functie de concentratia la locul infectiei si de sensibilitatea microorganismelor, bactericid, prin inhibarea sintezei proteice bacteriene dupa legare pe subunitatea ribozomala 50S pe un situs comun cu eritromicina.
Ca atare, lincosamidele, eritromicina, dar si cloramfenicolul pot intra in competitie pentru acest situs de fixare, deci nu se vor asocia.
Valorile critice ale concentratiilor care separa speciile sensibile de cele rezistente sunt: S mai mic de = 2 mg/l si R mai mare de 2 mg/l.
Prevalenta rezistentei dobandite poate varia geografic si temporal la speciile selectate si sunt de droit informatii locale privind rezistenta, indeosebi in tratamentul infectiilor severe.
Clindamicina este de regula eficace asupra stafilococilor (S. aureus, S. epidermidis), pneumococilor
(la pneumococii rezistenti la penicilina s-a gasit in parte o rezistenta clar pronuntata si la clindamicina), streptococilor de grup A (S. pyogenes), streptococilor Viridans, bacililor difterici, Bacillus anthracis, Bacteroides spp., Fusobacterium, actinomicetelor, peptococilor si peptostreptococilor, specii de Veillonela, propionibacteriilor, Chlamydii, Mycoplasma hominis, Toxoplasma gondii, Plasmodium falciparum si Babesia microti.
Sensibilitatea la Clostridium spp. variaza, unele specii fiind rezistente la clindamicina. O dezvoltare a rezistentei secundare este rara.
Sunt considerate rezistente urmatoarele specii: enterococi (S. faecalis, S. faecium), gonococi si meningococi, Haemophilus spp., E. Coli, Klebsiella, Enterobacter, Serratia, Proteus spp., Pseudomonades, Clostridium difficile, Salmonella, Shigella si Nocardia.
Exista rezistenta incrucisata totala a microorganismelor intre clindamicina si lincomicina si rezistenta incrucisata partiala intre clindamicina si eritromicina.
Proprietati farmacocinetice
Dupa absorbtia si descompunerea esterului (clorhidrat), clindamicina este prezenta in organism ca baza libera (forma activa). Esterul trebuie considerat ca pro-medicament.
Dupa administrarea orala, clorhidratul de clindamicina este absorbit rapid si aproape total din tractul gastro- intestinal. Absorbtia este usor intarziata de ingestia simultana de alimente.
Concentratii plasmatice maxime se ating dupa aproximativ 45-60 minute la administrarea in conditii de repaus alimentar si aproximativ 2 ore la administrarea dupa ingestia de alimente. Dupa o doza orala unica de 150 mg, respectiv 300 mg, aceste concentratii masoara intre 1,9 si 3,4 µg/ml, respectiv intre 2,8 si 3,9 µg/ml (in conditii de repaus alimentar).
Legarea clindamicinei de proteinele plasmatice este dependenta de concentratie si este la concentratii terapeutice de 60-94%.
Clindamicina trece foarte usor in tesuturi, traverseaza bariera placentara si se excreta in laptele matern. Difuzia in spatiul subarahnoidian este insuficienta chiar si in cazul unui meninge inflamat.
Concentratii mari sunt atinse in tesutul osos.
Clindamicina este metabolizata primar in ficat. Cativa metaboliti sunt microbiologic activi. Medicamentele care actioneaza la nivel hepatic ca inductori enzimatici scurteaza timpul mediu de retinere a clindamicinei in corp.
Eliminarea clindamicinei se face in 2/3 prin materii fecale si 1/3 prin urina.
Timpul de injumatatire plasmatica a clindamicinei este de aproximativ 3 ore la adulti si aproximativ 2 ore la copii. In cazul afectarii functiei renale si hepatice moderate sau severe, se prelungeste timpul de injumatatire plasmatica a clindamicinei.
Clindamicina nu este dializabila.
Date preclinice de siguranta
Toxicitatea dupa doza unica
Cercetari asupra toxicitatii acute a clindamicinei si a sarurilor ei la diferite specii de animale au aratat valori LD50 in intervalul 1800-2620 mg/kg dupa administrarea orala. Spectrul intoxicatiei a aratat o reducerea activitatii si convulsii.
Potentialul mutagen si carcinogen
Cercetari in vitro si in vivo asupra mutagenitatii clindamicinei nu au aratat niciun indiciu pentru potentialul mutagen. Nu au fost efectuate cercetari pe termen lung la animale asupra potentialului carcinogen al clindamicinei.
Toxicitatea asupra functiei de reproducere
Cercetari cu clindamicina efectuate la sobolani si soareci nu au aratat indicii referitoare la afectarea fertilitatii sau proprietati embriotoxice. Rezultatele unui studiu larg in care au fost examinati aproximativ 650 nou- nascuti expusi la clindamicina in primul trimestru de sarcina, nu a aratat o crestere a ratei malformatiilor.
Clindamicina a fost detectata in sangele cordonului ombilical la o concentratie de 50% din concentratia plasmatica materna. Se presupune ca la fat se pot atinge concentratii terapeutice. Excretia in laptele matern este dovedita: concentratiile masoara pana la 4 µg/ml dupa administrarea la mama de 600 mg si pana la 2 µg/ml dupa doze de 300 mg. Cu exceptia raportului unui singur caz pana in prezent nu sunt cunoscute reactii adverse la sugarii alaptati.