Pete pe piele: Tipuri, cauze si remedii

Petele care apar pe piele brusc ar trebui sa te ingrijoreze. Ele pot fi albe, roz, galbui sau maronii. Nu le poti trata singur, trebuie sa le afli cauza, pentru ca pot fi semne ale unei boli grave. De aceea este nevoie sa consulti un medic dermatolog. Petele pot aparea din doua cauze:

  • tulburari de pigmentare;
  • boli cronice.

In acest articol afli care sunt cele mai importante cauze ale acestor pete de pe piele, ce afectiuni ascund si mai ales cum pot fi ameliorate.

Exista un hormon care este responsabil pentru culoarea pielii, se numește melanină. Dacă apar probleme in secretia acestuia, atunci vorbim despre tulburări pigmentare:

  • Hipercromia: este o intensificare a culorii pielii: pistrui, pete de batranete, reactia dupa terapia cu radiatii. Aceste pete pot fi si o consecinta a unor boli cronice.
  • Hipocromia, acromia: sunt tulburari care conduc la decolorarea pielii. Sunt in general consecinta unor probleme genetice sau a unor afectiuni.

Petele care apar pe piele nu sunt numai o consecinta a tulburarilor pigmentare. Exista o serie de boli cronice care determina aparitia acestor pete de culoare la nivelul pielii. Iata-le pe cele mai importante, cu mentiunea ca toate aceste afectiuni sunt sau pot deveni grave daca nu sunt tratate corespunzator. Primul pas il reprezinta consultarea unui medic dermatolog.

Petele solare

Chiar si vacantele ne pot lasa pe piele diverse pete (fata, gat, decolteu, maini sau picioare). Petele solare (se mai numesc efelide) sunt cauzate de expunerea la soare. Sunt maronii, arata ca niste pistrui mai mari. Sunt consecinta directa a faptului ca avem un surplus de melanina, la nivelul celular, in incercarea pielii de a combate daunele produse de radiatiile ultraviolete. Atunci cand o celula produce melanina in exces, acea zona devine mai inchisa la culoare, formand astfel o pata solara de piele. Aceste urme nu reprezinta un motiv de ingrijorare, fiind de fapt un exces de melanina. Pistruii acestia se pot confunda cu alt tip de pete, care apar de obicei din cauza unor boli bacteriene.

Petele solare mai degraba se previn decat se trateaza. Prin urmare, limiteaza expunerea la soare si foloseste lotiuni cu protectie solara in principal, dar si alte produse care calmeaza pielea. Nu uita sa porti palarie cu boruri late pentru a-ti proteja mai ales fata si ochelari de soare pentru protectia ochilor. Invata sa te protejezi de efectele nedorite ale soarelui.

Petele de soare pot fi tratate printr-o procedura care se numeste peeling chimic, dar si prin proceduri cu laser, efectuate la cabinetul medicului dermatolog. Aceste proceduri pot ajuta la estomparea petelor maronii de pe ten. In farmacii poti gasi produse dermatocosmetice care se aplica local si care pot corecta pigmentul pielii.

De asemenea, poti incerca si remedii naturiste precum:

  • Zeama de lamaie: sucul natural de lamaie poate estompa petele solare. Nu aplica zeama direct pe piele. Stoarce zeama, inmoaie o discheta demachianta si foloseste-o pe post de compresa cateva minute. Daca repeti operatiunea zilnic vreme de o saptamana, petele vor disparea complet. Daca insa apar iritatii sau alte reactii opreste procedura.
  • Coaja de pepene rosu: pepenele rosu are efecte calmante, dar si capacitatea de a depigmenta pielea. Prin urmare, poti folosi interiorul cojii de pepene (partea albicioasa) cu care iti masezi pielea cateva minute. Daca repeti procedura o data la doua zile vei vedea rezultatele.
  • Otetul de mere: poti sa-l folosesti in combinatie cu zeama de lamaie. Amesteca o jumatate de lingurita de otet de mere cu o jumatate de lingurita de pulpa de lamaie trecuta prin blender. Va rezulta o pasta, pe care o poti aplica pe piele si lasa sa actioneze peste noapte. Dimineata spala bine tenul. Daca repeti operatiunea vreme de cateva saptamani (5 sau 6) petele se vor estompa sau vor disparea.

Nev (naevus)

Nevul este o mica pata cutanata. Este cauzata de o tulburare a dezvoltarii unei structuri anatomice in perioada embrionara. Poate aparea mai tarziu si este asimilat unei tumori benigne.

Nev melanocitar (alunita)

Nevul melanocitar este o pata cutanata de marime variabila. Culoarea poate varia de la galben la maro sau chiar negru, poate fi iesita in relief sau nu, neted sau aspru. Daca apare o depigmentare in jurul alunitei este un semn de benignitate. Cei care se pot transforma intr-un melanom malign sunt nevi congenitali, cu un diametru mai mare de doi centimetri, aflati intr-o zona de frecare, cei care au crescut si provoaca mancarimi sau cei care sangereaza. Acestia trebuie indepartati chirurgical sau cu laserul si supusi unui examen histologic, pentru a se stabili daca sunt benigni sau maligni.

Pete de batranete

Odata cu inaintarea in varsta, pielea se resimte. Mai ales pe maini, unde apar treptat pete maronii. Ele nu sunt un semn de boala, sunt semne ale imbatranirii pielii. Se numesc keratoze senile. Pot fi confundate cu semnele altor afectiuni ale epidermei, keratoza actinica de exemplu, sau pete hepatice, dar nu au nicio legatura cu functionarea ficatului. Petele de batranete sunt benigne. Partea complicata la ele este ca pot avea forme diferite iar un cancer de piele poate fi mai greu identificabil din aceasta cauza.

Petele de batranete nu pot fi tratate, pot fi doar evitate. Poti face acest lucru evitand expunerea la soare si aplicand produse cu factor de protectie solara.

Vitiligo

Vitiligo este o boala a pielii si a mucoaselor. De fapt sunt distruse melanocitele, celulele care produc pigmentul brun de la nivelul pielii. Vitiligo se caracterizeaza prin pete mari, de culoare alba ca laptele, care apar pe orice zona a corpului. Afectiunea nu este contagioasa, nu se transmite prin atingere. Este intalnita, cel mai adesea, la persoane care sufera de boli autoimune, precum hipertiroidism si hipotiroidism, carenta de vitamina B12 si anemie pernicioasa. Se considera ca circa 3% din populatia globului sufera de vitiligo, atat femei cat si barbati. Debutul este precoce, inaintea varstei de 20 de ani. Poate aparea in urma unor traume, a stresului prelungit, sau a unor cauze metabolice.

Nu exista tratamente pentru aceasta afectiune, doar metode prin care boala poate fi monitorizata si ameliorata (acupunctura se pare ca da rezultate). Este recomandata evitarea traumatismelor fizice, pentru ca acestea pot cauza alte leziuni.

Purpura

Purpura este o afectiune care se caracterizeaza prin aparitia unor pete rosii pe piele, care nu se decoloreaza la atingere. Aparitia petelor nu este singurul simptom, mai sunt si altele, de exemplu sangerarile dese din nas si gingii (purpura trombocitopenica). Purpura poate fi confundata cu un eritem. O metoda de identificare a purpurei este apasarea cu o lentila pe suprafata petei (vitopresiune). Daca se decoloreaza, este o forma de eritem. Daca nu, este purpura. Boala se poate confunda și cu dermita gambelor, cauzata de varice. Purpura poate fi semnul unor boli grave precum leucemia medulara, boala Hodgkin, sau o dereglare a sistemului imunitar.

Purpura este diagnosticata prin intermediul analizelor de sange, iar ulterior tratamentul este stabilit fie de medicul internist, fie de hematolog.

Melasma

Melasma este caracterizata prin pete de culoare maro deschis pana la brun inchis. Aceste pete apar in special la femei, in zona obrajilor. Nu sunt insotite de alte simptome precum prurit sau usturime. Nu sunt cunoscute cauzele melasmei, se cunosc in schimb factorii de risc:

  • expunere prelungita la soare;
  • componenta genetica;
  • modificari hormonale mai ales pe perioada sarcinii;
  • administrarea de anticonceptionale;
  • afectiuni ale glandei tiroide.

Nu exista un tratament unic pentru melasma, fiindca acesta se stabileste in functie de severitatea bolii si de conditia pacientului. Cel mai adesea, se foloseste hidrochinona, aplicata local. Este important pentru doctor sa stabileasca daunele produse la nivelul pielii, dar si gradul de rezistenta al pacientului. Tratamentul melasmei consta in procedee care se realizeaza numai in cabinetele de dermatologie:

  • microdermabraziune;
  • peeling superficial;
  • mezoterapia depigmentara.

De asemenea, se folosesc pentru intretinere creme cu un factor de protectie solara ridicat.

Hemocromatoza

Hemocromatoza este o afectiune mostenita, cel mai adesea, dar ea poate fi si dobandita (afecteaza pacientii cu afectiuni hepatice, diabet zaharat, afectiuni ale colecistului). Afectiunea presupune o acumulare de fier in organism. Se vede cu ochiul liber, pentru ca pe piele apar pete mai inchise la culoare. In plus, se instaleaza simptome precum:

  • oboseala;
  • dureri articulare;
  • pierdere in greutate fara intentie;
  • dureri abdominale;
  • colorarea tegumentelor.

Exista o evolutie a bolii, iar durata de viata depinde de cat de avansata este afectiunea atunci cand este diagnosticata. Tratamentul poate dubla durata de viata. De aceea este important sa fie diagnosticata cat mai repede posibil.

Ciuperca

Vara mai ales suntem predispusi la infectii ale pielii. In mediul umed (transpiratie, piscine, dusuri comune) se pot dezvolta ciuperci si bacterii. Asa se poate ca unele persoane sa capete un tip de dermatoza care se numeste pitiriazis (exista mai multe tipuri: rozat, rubra pilar, statoid, versicolor). Sunt de fapt pete roz, rosiatice, maronii sau albe. Pot fi insotite sau nu de mancarimi.

Pete cauzate de ficat

Unele apar pete atunci cand ficatul este incarcat de toxine, mai ales atunci cand fierul nu este metabolizat corect. Se intalnesc mai des la persoanele cu afectiuni precum ciroza, diabet, afectiuni ale stomacului sau colecistului. Apar pe fata, gat, membre, la inceput sunt galben-maronii, apoi devin gri-albastrui. Petele se inmultesc odata cu inaintarea in varsta.

Albinism

Atunci cand cantitatea de pigment este redusa din nastere, boala se numeste albinism. In cazul acestuia, manifestarea nu tine doar de depigmentarea pielii, ci si a parului de pe intregul corp.

Disfunctia glandelor suprarenale

Pot aparea pete cafenii care la un moment dat se pot estompa. Nu le ignora. Poate fi boala Addison, o insuficienta a glandelor suprarenale. Alte simptome ale afectiunii pot fi:

  • stare de slabiciune;
  • caderea parului;
  • stari de greata.

Lichen scleros si atrofic

Lichenul scleros si atrofic presupune pete mici, lucioase, netede. Apar mai ales in zona organelor genitale, dar si pe intregul corp. Este o dermatoza inflamatorie cronica, manifestata prin leziuni cutanate mici, care apoi se unesc in plagi.

Nu este cunoscuta cauza bolii, se crede ca este vorba de factori autoimuni (o hiperactivitate a sistemului imunitar). Pentru obtinerea unui diagnostic corect este nevoie de o biopsie a pielii. Ceea ce se cunoaste sigur este ca afectiunea nu este contagioasa.

Pelagra

Lipsa din organism a vitaminei PP (vitamina B3) duce la aparitia unor pete care la inceput sunt rosii, apoi devin vinetii, gri, mai ales in zonele care sunt expuse la soare. Sunt afectate de pelagra in general persoanele care se hranesc in exces cu grau si malai.

Hemangioame

Hemangioamele sunt petele rosii de pe pielea copiilor. Aceste pete pot exista inca de la nastere. Sunt afectati peste 10% dintre copii cu varsta pana la 1 an. Se pot trata printr-o procedura cu laser.

Exista asadar multiple cauze ale petelor de pe piele. Aparitia unora dintre acestea poate fi prevenita (petele solare). Altele sunt maligne. Iar altele pot fi potential periculoase, fiind mai degraba simptome ale unei boli care se poate trata mai greu sau mai usor.

Daca ai pete rosii, albicioase, maronii, pe fata sau pe corp, sau orice alt tip de leziuni ale pielii, este foarte important sa mergi la medic pentru a primi un diagnostic corect. De asemenea, nu incerca sa le tratezi singur, ci urmeaza intocmai tratamentul indicat de medicul dermatolog.

Important de retinut!

Informatiile din acest articol nu tin loc de consult medical specializat. Recomandarile medicale (daca exista) au scop informativ. Concluziile si referintele pot varia de la individ la individ si depind de stilul de viata al fiecaruia, de starea de sanatate si de alti factori. Tocmai de aceea, aceste informatii nu trebuie sa inlocuiasca un diagnostic avizat.

Surse suplimentare de informare:

Healthline, "Discolored skin patches": https://www.healthline.com/health/discolored-skin-patches

Medical News Today, "What causes patches of discolored skin?": https://www.medicalnewstoday.com/articles/322599

Cleveland Clinic, "Pigmentation: Abnormal Pigmentation": https://my.clevelandclinic.org/health/articles/11014-pigmentation-abnormal-pigmentation

Top Doctors United Kingdom, "Skin patches": https://www.topdoctors.co.uk/medical-dictionary/skin-patches

"A Look at 3 Types of Skin Discoloration": https://www.dellchildrens.net/services-and-programs/regional-heart-center/our-blog/look-3-types-skin-discoloration/

Franciscan Health, "Living with Melasma: Dark Patches And Skin Discoloration": https://www.franciscanhealth.org/news-and-events/news/living-melasma-dark-patches-and-skin-discoloration

"How to get rid of pigment stains on your face?": https://www.spa-in-spain.com/blog1/2016/09/26/how-to-get-rid-facial-pigment-stains/